Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica Sfintei Cruci: LEMNUL DE LA MARA
Cuvânt la Duminica Sfintei Cruci: LEMNUL DE LA MARA
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 10 Martie 2018 21:18
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie“ (Mc 8, 34). În Duminica a 3-a din Postul Mare, numită şi a Crucii, avem invitaţia Mântuitorului de a merge după El. Dar El a mai făcut o dată o astfel de invitaţie, la începutul Postului, când a chemat pe ucenicii Săi zicându-le: Veniţi după Mine! – fără să le spună în detalii ce anume trebuie să facă, cum adică trebuie să fie urmarea aceasta a Lui. Acum, după ce am parcurs trei săptămâni din Post, Mântuitorul vine cu aceeaşi invitaţie, adăugând însă la ea câteva elemente noi, câteva condiţii, reguli, câteva trepte pe care omul trebuie să păşească, pe care trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge la mântuirea sufletului său.

În centrul invitaţiei Mântuitorului stă crucea. De aceea şi noi, în această zi, ieşim în procesiune solemnă cu Sfânta Cruce înaintea căreia ne închinăm, pe care o sărutăm, căreia îi cântăm Acatist, ea însăşi căpătând caracterul unei persoane. Noi o vedem ca un lemn pe care a fost răstignit Hristos. Dar Biserica vede mai mult decât atât. Prin faptul că Hristos S-a legat de Cruce, El i-a dat o personalitate Crucii. Astfel, Crucea este o persoană căreia ne adresăm şi-i zicem: Bucură-te, cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor! Aşa cântăm la Acatistul Sfintei Cruci. Ne adresăm ei ca unei persoane şi aceasta este lucrarea cea mare, tainică şi uimitoare pe care o face Dumnezeu pentru noi, transformând crucea dintr-o unealtă de tortură şi de blestem într-o persoană prin care noi intrăm în Rai. Pentru că această Cruce se face poartă a mântuirii noastre. Căci cine intră prin Cruce, intră prin porţile raiului în Împărăţia lui Dumnezeu.

Crucea niciodată nu este despărţită de Hristos. Ci ea se află legată pe veci cu Iisus Hristos. Cine intră prin Cruce, intră prin Hristos în Rai. Cine intră prin Hristos în Rai nu poate altfel să intre decât prin Cruce. Orice Hristos fără Cruce este un fals Hristos. Un fals Hristos la care se închină ereticii, oamenii care nu cred în Crucea Domnului, care nu se însemnează cu Crucea Lui. Orice Cruce fără Hristos este un instrument de tortură şi n-are nici o valoare pentru mântuire. De aceea, atunci când noi ne însemnăm cu acest semn, trebuie neapărat să îmbrăţişăm pe Hristos Cel care este pe ea întins. Trebuie să ne unim cu Iisus Hristos cel Răstignit pe Crucea pe care noi o folosim însemnându-ne cu ea.

Sărutând Crucea care stă pe iconostas, noi sărutăm pe Iisus Hristos Care se află pe ea. Prin credinţă, trecem dincolo de materia pe care o atingem, aşa precum în icoană, atingându-ne buzele de suprafaţa ei, noi trecem, prin credinţă, dincolo de spaţiul ei fizic, în imensitatea Împărăţiei lui Dumnezeu unde se află Hristos Cel care Se preamăreşte întru Sfinţii Săi.

În Duminica Crucii Hristos ne invită să mergem după El cu crucea noastră în spate. Ne invită să-L urmăm nu oricum, ci cu lepădare de sine, adică cu smerenie, uitând ce-am făcut bun, dar neuitând niciodată păcatele noastre. Lăsând în urmă trecutul şi avântându-ne spre viitor, spre Hristos, purtându-ne crucea pe umeri după El. Ştiind bine că drumul după El înseamnă Golgota, Calvar, greutate, înseamnă batjocuri, scuipat, lovituri, înseamnă moarte cutremurătoare. Că dacă nu murim cu Hristos nu putem ca să şi împărăţim cu El.

În Duminica Crucii, aflată la jumătatea Postului, se aşază Crucea în mijlocul bisericii. Biserica însăşi, clădirea în care noi intrăm ne arată drumul Postului Mare. Când intrăm pe uşă, intrăm în Postul Mare. Mergem un pic, înaintăm şi dăm de Duminica Crucii. Ne închinăm în această zi la Crucea lui Hristos din mijlocul bisericii. Şi mai înaintăm şi ne împărtăşim din tainica mâncare pe care Hristos în Joia Mare a dat-o ucenicilor Săi: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi mai înaintând, ajungem la înviere şi primim lumina sfântă care ne vine nouă din împărăţia lui Dumnezeu, din Sfântul Altar, în noaptea Învierii.

Drumul de la uşa intrării în biserică până la uşile Altarului este drumul Postului Mare pe care noi îl traversăm acum. Am ajuns la jumătatea lui, la Duminica Crucii, şi ne-am închinat la Crucea Lui în mijlocul bisericii. Cine ar da înapoi? Cine s-ar întoarce să nu înainteze spre Înviere? Cine ar rupe Postul şi ar spune: de acum, gata cu postul! M-am împărtăşit, nu mai postesc de acum înainte. E ca şi cum după Duminica Crucii te-ai întoarce înapoi, ieşind din biserică şi neavând nevoie de Înviere, de Lumina lui Hristos. Nu te poţi apropia de Sfântul Altar cu vrednicie, chiar dacă noi, fizic, cu toţii ne apropiem în noaptea Învierii cu multă bucurie şi râvnă, uneori şi cu înghesuială, câteodată chiar obraznică. Cu toate acestea, numai cei care reuşesc cu voinţa lor să meargă pas cu pas pe urma Postului aceia vor primi pentru ei înşişi şi pentru sufletul lor Lumina lui Hristos în noaptea Învierii. Ei înşişi se vor umple de lumină, pentru că Postul le va încununa osteneala lor cu lumina cea necreată pe care Hristos o oferă din mormântul Său tuturor acelora care-şi duc crucea după El. Să ne ducem dar crucea până la moarte, să murim cu Hristos pe Sfânta Masă care este mormântul Lui. Ca să înviem şi noi cu El în cea de-a treia zi.

Duminica Crucii este atât de importantă că şi imnologia liturgică este deosebită. În loc de Sfinte Dumnezeule, la Sfânta Liturghie, se cântă: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne,… După Utrenie, când Sfânta Cruce se scoate în mijlocul bisericii, se cântă stihiri care ne cheamă la închinare înaintea ei. Apostolul citit – de la Evrei 4, 14-16; 5, 1-6 – ne aduce aminte de Jertfa Domnului, de faptul că El este Arhiereul cel veşnic Care pe Sine Se aduce ca jertfă şi de faptul că Golgota este mai presus decât Templul şi decât jertfele vechi. Pentru că dacă Aaron a primit preoţia de la Dumnezeu şi a avut un început al preoţiei şi un sfârşit al ei, Hristos, Care-i după asemănarea lui Melchisedec, n-are nici început şi nici sfârşit al preoţiei Sale. Pentru că El are o preoţie veşnică. Şi El Însuşi S-a adus pe Sine ca jertfă. El Însuşi este şi Jertfitorul şi El Însuşi moare pentru noi. El Se înalţă la cer. El anulează distanţa dintre noi şi Dumnezeu. Pentru că în trupul Lui ne-a adunat pe toţi şi ne-a urcat la cer în mod tainic şi virtual atunci când S-a înălţat El Însuşi la cer. Şi în mod real când pe fiecare ne va atrage la Sine, când vom sfârşi viaţa aceasta. Pentru că la moartea noastră nu facem altceva decât să ne lăsăm în mâna lui Hristos Care ne-atrage în trupul Lui veşnic înălţat la cer, aşezându-ne de-a dreapta Tatălui Ceresc. Dacă noi am rămas, în timpul vieţii, în trupul Lui, dacă L-am urmat pe El cu crucea noastră fără cârtire, fără şovăire, cu toată bucuria şi, mai ales, cu toată smerenia, lepădându-ne de firea noastră cea veche faţă de care avem o luptă neîncetată şi pentru care Postul ne este de real ajutor.

Duminica aceasta să ne fie încurajare pentru restul Postului care este tot mai greu, pentru că ne apropiem de momentele cele mai cutremurătoare ale vieţii Mântuitorului. Ne apropiem de momentele sublime ale mântuirii care se concentrează în Patima lui Hristos, în Săptămâna de la Florii până în Sâmbăta cea Mare. Şi în acest urcuş obositor pentru noi, oamenii, primim de la Crucea Domnului, care este ca o oază, ca un izvor răcoritor în pustiu, primim putere să ducem mai departe restul Postului.

Poporul lui Israel, când era în pustie şi mai înainte de a ajunge la Muntele Sinai unde avea să primească Legea, a avut un moment în care el slăbise. După ce a trecut Marea Roşie şi încă mai mergând trei zile prin pustie (Ieş 15, 22 şi urm.) – zile ce închipuie cele trei duminici de la începutul Postului Mare – el a ajuns la nişte izvoare amare. Fiind însetat şi neputând sorbi apa, începuse poporul a-şi arăta primii lăstari ai firii vechi. Şi Moise, văzând atunci că poporul este în derută, a luat un lemn – icoana Crucii – şi l-a aruncat în apele amare de la Mara. Deodată apele s-au făcut dulci şi poporul s-a aşezat, a luat apă şi şi-a potolit setea ca să meargă mai departe prin pustie până la Sinai. Aşa este Duminica Crucii pentru creştini. Cei care au postit până la ea, să ia din Cruce putere, să sărute cu râvnă Crucea lui Hristos pentru ca să se întărească pentru restul Postului şi să ajungă la Sinaiul cel duhovnicesc care este Golgota, acolo unde Cuvântul vieţii ni Se dăruieşte nouă nu sub forma manei şi a Legii, ci sub forma Sfintei Împărtăşanii pe care El ne-o oferă nouă la Liturghia liturghiilor din Joia Mare cu evanghelia instituirii tainei dinaintea morţii Sale zicând Domnul: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu. Şi Sfânta Împărtăşanie se face noua Lege pe care Hristos o oferă lumii spre mântuire. Şi cei care primesc această Lege nouă şi la care ajung prin credinţă, în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu, doar aceia pot să moştenească viaţa veşnică. Pentru că cine nu mănâncă pâinea aceasta şi nu bea paharul acesta nu va avea viaţă în el, cum spune Sfânta Scriptură în altă parte.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.