Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii: HRISTOS ESTE ÎN CORABIA BISERICII
Cuvânt la Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii: HRISTOS ESTE ÎN CORABIA BISERICII
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 27 Iulie 2018 11:52

Evanghelia din duminica a 9-a după Rusalii, de la Matei 14, 22-34, ne pune în faţă o minune săvârşită pe Marea Galileii. Mântuitorul a trimis pe ucenici singuri pe

mare să călătorească cu corabia fără El. Noaptea, foarte des pe Marea Galileii este furtună. Şi valurile sunt foarte periculoase pentru că, deşi marea este mică, dar pentru că se află într-o văgăună, mai jos decât nivelul oceanului planetar, Marea Galileii suferă deosebite valuri pe o suprafaţă mică. Şi Mântuitorul urcă pe munte, după ce dă drumul noroadelor, ca să Se roage singur. Iar ucenicii, fără El, merg pe mare, sunt trimişi pe partea cealaltă a mării şi sunt în primejdie de moarte pe mare.

 

Întâmplarea de astăzi are un înţeles foarte tainic cu privire la istoria noastră, a omenirii. După ce Adam şi Eva au fost alungaţi din rai, ei au fost pe marea acestei vieţi mereu în primejdie de moarte. Şi toate generaţiile de oameni de la Adam până la Hristos au fost mereu în primejdie de moarte. Pentru că mergeau fără sens în lumea aceasta, mergeau fără Hristos. La a patra strajă din noapte, spune Sfânta Evanghelie, a apărut Hristos pe mare. Părinţii Bisericii spun că această a patra strajă din noapte înseamnă ultima parte a aşteptării îndelungi a venirii lui Mesia în lume.

Prima strajă din noapte este perioada lui Avraam, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, strămoşul poporului ales, că din el va face o seminţie fără număr.

A doua strajă din noapte este perioada lui Moise, când Dumnezeu dă Legea poporului Său pe muntele Sinai. Dar cu cât trecea noaptea aceasta a istoriei, mai grea se făcea furtuna păcatelor şi pericolul morţii plana mai aproape de oameni.

Straja a treia este perioada proorocilor din Vechiul Testament care au venit după Moise şi care mereu aminteau poporului ceea ce Dumnezeu a făgăduit lui Avraam şi i-a spus lui Moise prin Lege.

Şi când poporul era în cea mai cruntă apăsare şi în cea mai îndelungată aşteptare a lui Mesia, în straja a patra a nopţii, a lungii nopţi a Vechiului Testament, a venit pe marea acestei vieţi Hristos. S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria. Şi El a venit în timpul celei mai mari primejdii în care se afla omenirea. A venit pe mare şi s-au speriat oamenii de El. Nu L-au cunoscut că este Iisus Hristos. Să ne aducem aminte de fariseii şi de cărturarii din Ierusalim şi din toată Ţara Sfântă cum ziceau că El este un om, apoi că este stăpânit de puterea lui Beelzebul, adică a diavolului. Şi că nu este Fiul lui Dumnezeu ci că huleşte când zice aceasta. Nu-L cunoşteau că El este. Ziceau că este o nălucă. Apostolii înşişi au zis şi ei că El este o nălucă. S-au speriat. Dar Mântuitorul i-a încurajat zicându-le: Eu sunt, nu vă temeţi! Şi ei I-au cunoscut glasul. Atunci Sfântul Apostol Petru, mai curajos ca toţi ceilalţi, a zis: Dacă Tu eşti, Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape! Şi Mântuitorul îi spune: Vino! Petru sare din corabie şi merge pe ape ca pe uscat. Dar uitându-se într-o parte şi-n alta şi văzând valurile furioase ce se năpusteau asupra-i şi simţind că sub el e apă şi nu pământ, a început să se îndoiască de această putere pe care o primise de a călca ca şi Hristos pe ape. Şi zise, văzând că se scufundă: Doamne, scapă-mă! Şi-n acelaşi moment, Hristos ridicându-Şi mâna îl prinde din valuri şi-l urcă în corabie. După aceea îl apostrofează zicându-i: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că Petru o ia înaintea celorlalţi Apostoli. Vrea să ajungă mai înainte de vreme la ceea ce va ajunge mai târziu. Adică la starea de sfinţenie. Pentru că numai un om sfânt poate pluti peste ape, cum ştim că plutea odinioară Sfânta Maria Egipteanca care a trecut Iordanul pe deasupra ca să se împărtăşească din Potirul preotului Zosima. Şi Sfântul Petru grăbindu-se, Hristos l-a smerit, pentru că lăsându-l în voia lui şi îngăduindu-i să se scufunde, l-a ridicat şi l-a mustrat: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi au intrat în corabie cu toţii şi marea s-a liniştit.

Venirea lui Hristos în corabie înseamnă venirea lui Hristos în istoria acestei lumi plină de temeri şi de moarte. De atunci de când Hristos este în corabia Bisericii, în corabia lumii acesteia, de atunci valurile, primejdiile mării acestei vieţi nu mai au putere asupra oamenilor credincioşi, asupra noastră. De aceea noi trebuie să fim mereu în această corabie în care este Hristos. Şi corabia este Biserica.

Icoana corabiei lui Noe este Biserica. Pentru că noi intrând în Biserică suntem salvaţi de valurile vieţii pe care pluteşte Biserica. Pentru că în ea este prezent Hristos Care linişteşte valurile, Care ne umple de putere, de credinţă, Care ne dă mângâiere în necazurile noastre, Care ne dă putere şi credinţă să nădăjduim în cele viitoare. De aceea mergem noi la biserică mereu, pentru ca să ne întâlnim cu Acela care este salvarea şi puterea noastră.

El a venit să ne salveze din moarte pe când eram în straja a patra a nopţii vieţii noastre, când eram în cea mai mare primejdie de moarte.

Dar străjile acestea ne pot închipui şi pe noi, pe fiecare în parte. Pentru că prima strajă din noapte este vremea copilăriei, a doua strajă este a tinereţii, a treia strajă este a maturităţii, iar a patra strajă este a bătrâneţii, când omul este cel mai aproape de moarte. Acum omul simte că moartea e aproape de el. Sigur că moarte poate veni şi-n prima strajă, şi-n a doua şi-n a treia. Dar în a patra strajă, la bătrâneţe, atunci omul se gândeşte că nu se poate, valurile vieţii acesteia sunt mai puternice decât mine, sunt slăbit şi voi muri. Şi atunci n-avem altă scăpare decât Hristos. El este Cel pe care trebuie să-L strigăm, la El alergăm. De aceea venim la biserică, de aceea facem Sfântul Maslu, de aceea facem slujba sfinţirii apei. De aceea ne mărturisim şi ne împărtăşim, pentru că vrem să ne unim cu Hristos, vrem ca El să vină în viaţa noastră şi să ne salveze din moarte.

Să ne rugăm dar Domnului cu glasul lui Petru de odinioară: Doamne, scapă-mă, Doamne, scapă-ne! Şi El vrea să audă de la noi strigătul acesta. El vede că ne afundăm în marea vieţii, în necazuri, în criză, în neputinţă, în lipsuri, în boli, în slăbiciuni. Dar El aude de la noi strigătul salvării: Doamne, scapă-ne! Şi atunci El întinde grabnic mâna şi ne eliberează din starea în care suntem noi. Pentru ca să putem să-L recunoaştem pe El ca Fiu al lui Dumnezeu. Aşa cum Apostolii au zis în corabie: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Amin!

 

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.