Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Multimedia Sfinți martiri brâncoveni, ctitori de locașuri sfinte
| Sfinți martiri brâncoveni, ctitori de locașuri sfinte |
| Scris de Preot Petru Roncea | |||
| Joi, 20 August 2015 09:30 | |||
|
Duminică, 16 august, curent, Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit martiriul sfinților brâncoveni. Aducându-ne iar şi iar aminte (cf. Evr 13, 7) de icoana martirilor brâncoveni şi neuitând afirmaţia paulinică rostită în mijlocul Areopagului cum „că neam al Lui – al lui Dumnezeu – suntem şi noi" (FA 17, 28; de fapt, un citat preluat
de Sfântul Apostol Pavel din Aratus, poet originar din Cilicia, sec. III, î.H.), facem popas duhovnicesc în jurul tainei chipului lui Dumnezeu din om prin care acesta se face neam sau rudă cu Dumnezeu şi, prin urmare, Îi seamănă sau are harul de a se face asemenea cu Dumnezeu. Setea de a trăi cât mai intens această înrudire duhovnicească reprezintă de altfel efortul omului de a se face mai asemenea cu Dumnezeu și prin aceasta sfinţii s-au făcut modele pentru umanitate. În acest sens înţelegem mai uşor cum de-au devenit şi martirii brâncoveni prototipuri peste veacuri ale îndumnezeirii firii căzute, adăugându-se norului de martori în care suntem chemaţi a ne integra cu toții ca mădulare ale Trupului lui Hristos. Desigur că o mărturie făţişă ne-au rămas peste veacuri ctitoriile lor înveşnicite ca şi prim stil românesc prin noutatea arhitecturii care i-a consacrat numele – stilul brâncovenesc –, dar renumele acesta n-ar fi avut răsunet peste veacuri dacă nu şi-ar fi zidit ei înşişi trupurile lor la temelia templului martirilor neamului românesc. Accentul în această pledoarie nu-l aşezăm pe monumentalele ctitorii de cult brâncoveneşti – anul comemorativ, 2014, ni le-a prezentat exhaustiv –, ci, amintindu-ne de ele, vom evidenţia arhitectura îmbogăţită a sufletului neamului românesc, zidirile sfinte ale noilor apărători ai dreptei credinţe înscrise cu litere de foc pe firmamentul istoriei ultimelor trei secole care-au trecut de la martirizarea brâncovenilor. Aprecierile asupra stilului arhitectural brâncovenesc arată o lucrare de îmbinare a tradiţiilor bizantine cu cele locale şi cu ale altor culturi, fie orientale, fie occidentale. A împleti armonios tradiţia cu noile curente ale artei vădeşte cum nu se poate mai limpede nu doar geniul creator al Voievodului Constantin Brâncoveanu ci, poate mai aparte, dorinţa de a înveşnici plaiul românesc în panteonul tradiţiei bizantine, încununând cu flori şi frunze de acant, floarea soarelui, lalea, bujor, narcisă şi cu motive sculptate în piatră, specific locale, scenele biblice, adaptându-le parcă spaţiului valah. A pune în valoare sufletul neamului în care te-ai născut sau aţi integra spaţiul natal în Împărăţia lui Dumnezeu descoperă la familia brâncovenilor o afinitate cu veşnicia, un crez izvorât dintr-un efort ascetic personal nu doar pentru propria sfinţire ci, prin ei, pentru sfinţirea unui neam, pentru înnobilarea cu har a spaţiului românesc şi înscrierea lui la loc de cinste în panteonul Bisericii creştine. Istoria ni-l arată pe Sfântul Voievod Constantin domnind între anii 1688-1714. Conştiinţa aparţinerii la un neam aflat dincolo de munţi în robie nu l-a lăsat indiferent de soarta crudă a fraţilor săi. Bisericile zidite în Braşov, Alba-Iulia, Sibiu, Făgăraş etc, daniile importante de bani şi cărţi liturgice într-o vreme de agonie pentru Biserica Ortodoxă din Ardeal sunt semne evidente ale providenţialităţii existenţei sale la vremea respectivă. De vreme ce mitropolitul sperjur Athanasie Anghel trădează Biserica Ortodoxă şi devine primul episcop greco-catolic, în anul 1701, după ce mai înainte, în anul 1698, ianuarie, 22, tocmai fusese hirotonit mitropolit de către Teodosie al Ţării Româneşti şi în prezenţa patriarhului Dositei al Ierusalimului, iar pe toamnă, în acelaşi an, îşi calcă jurământul faţă de Biserica Ortodoxă şi împreună cu 38 de preoţi şi protopopi ortodocşi trădează credinţa ortodoxă hotărând unirea cu Biserica Romei, misiunea marelui ctitor de locaşuri sfinte Constantin Brâncoveanu devine şi mai importantă pentru menţinerea credinţei strămoşeşti în întreg spaţiul românesc. Ori fără o viaţă dedicată sfinţeniei n-ar fi putut menţine flacăra credinţei nestinsă în tulburătorii ani de la începutul secolului al XVIII-lea. Evident că urcuşul pe scara îndumnezeirii personale şi grija crescândă pentru mântuirea neamului său n-au rămas fără urmări. Prinţul întunericului acestui veac a declanşat atacuri furibunde pentru înăbuşirea pericolului brâncovean ce sta-n calea catolicizării şi islamizării grădinii Maicii Domnului din jurul Carpaţilor. Prin intrigi ale unor familii boiereşti şi prin politici ascunse ale unor diplomaţi străini de credinţa şi neamul nostru românesc, în ziua de 15 august 1814, toţi bărbaţii din familia brâncovenilor au fost martirizaţi prin tăierea capului într-un grotesc spectacol pe malul Bosforului. Întotdeauna, ca şi acum, s-a crezut că ucigând omul va dispărea şi ideea. Iisus Hristos a fost răstignit, învăţătura Lui a răsturnat însă ideologiile lumii. Brâncoveanu a fost tăiat, stilul artei brâncoveneşti a continuat în noi locaşuri de închinare zidite după moartea lui, duhul său profund creştin şi apărător al Ortodoxiei s-a multiplicat în nenumăraţi martiri ai neamului românesc care au suferit atât pentru apărarea Bisericii strămoşeşti de invaziile devastatoare ale imperiilor eretice nesătule de spaţii, cât şi pentru libertatea în Hristos a propriului popor încătuşat de sistemele politice mai noi nimicitoare de orice credinţă şi ideal. Sfinţii brâncoveni au zidit nu doar locaşuri sfinte, biserici rămase cu amprenta nemuritoare a stilului brâncovenesc, ci s-au zidit şi pe ei înşişi temple ale Duhului Sfânt. Generaţiile care le-au urmat au zidit, la fel, nu doar monumente de zid conforme cu arta brâncovenească, ci, mai ales, au născut sfinţi care s-au adăugat celor din vechime precum florile câmpului valah şi piatra dăltuită a Carpaţilor au împrejmuit şi încununat zidirile bizantine ale brâncovenilor. Să amintim doar două segmente din şiragul sfinţilor români din ultimele trei secole. Întâi pe cel al apărătorilor credinţei ortodoxe în Ardeal, călugări, preoţi şi ţărani, în fruntea lor stând desigur Sfântul martir Constantin Brâncoveanu căruia-i urmează călugărul Visarion Sarai, ţăranul Nicolae Oprea, preotul Măcinic din Sibiel, preotul Ioan din Galeş, călugărul Sofronie de la Cioara etc. Apoi pe cel al noilor mărturisitori ai credinţei din perioada comunistă care au întruchipat în jertfa lor acelaşi duh brâncovenesc, mâhniţi fiind şi ei peste măsură de pericolul dinăuntru ce măcina, la vremea lor, credinţa cea dată sfinţilor odată pentru totdeauna şi care sub jugul crud şi forţat al ateismului atrăgea nemilos în mreaja lui înşelătoare nenumăraţi fii ai Bisericii străbune. Mulţi cinstesc astăzi, împreună cu martirii brâncoveni şi cu apărătorii dreptei credinţe în Ardeal, pe cel supranumit «Sfântul închisorilor», Valeriu Gafencu, ce aşteaptă învierea în groapa comună de la Târgu-Ocna, sau pe cei care au trecut prin torturile încarcerărilor din pricina credinţei lor în Hristos şi, ieşind de acolo, şi-au dedicat ultmii ani propovăduirii Evangheliei şi sfinţirii vieţii. Cinstirea sfinţilor brâncoveni ne obligă la a nu uita că suntem datori să ne zidim pe noi înşine temple ale Duhului lui Dumnezeu, asumându-ne viaţa sfinţilor dintotdeauna la care să adăugăm specificul înflăcărării personale ca semn al dragostei ce-n fiecare persoană se vădeşte cu totul aparte. Apoi să zidim noi locaşuri sfinte, după înţeleptul sfat filocalic că dacă ne vom sfinţi pe noi înşine, atunci mulţi se vor sfinţi în jurul nostru. Sfinţii brâncoveni ne-au arătat cât se poate de limpede cum omul este neam sau rudă cu Dumnezeu şi, prin urmare, Îi seamănă sau are harul de a se face asemenea cu Dumnezeu. De aceea am ales, în aceste rânduri, să ne mutăm atenţia de la cele văzute la cele nevăzute, de la ctitoriile văzute ale brâncovenilor la cele ascunse ale inimii lor, de la bisericile din zid la cele nefăcute de mână omenească. Pentru că cele văzute îşi primesc splendoarea şi toată slava din lumina divină a celor nevăzute. Â Preot Petru RONCEA
|