Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Popas duhovnicesc la Adormirea Maicii Domnului
Popas duhovnicesc la Adormirea Maicii Domnului
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 14 August 2017 11:53

Suflă, Duhule Sfinte, şi ne adună, de pe unde ni-e slujirea

fiecăruia, pe muntele Sionului, că Maica Vieţii ne aşteaptă împrejurul patului său să grăim cu uimire, împreună cu Apostolii: „Se duce cămara Împăratului, se înalţă sicriul sfinţeniei; uşi, deschideţi-vă, ca să intre uşa lui Dumnezeu întru multă bucurie, care neîncetat cere mare milă pentru lume“ (stihiră de la Vecernia Mică a Adormirii Maicii Domnului).

 

 

Vremea este a ne gândi la moarte, adică la timpul sfârşitului Bisericii. Cinstirea însăşi a Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, ce se face în ultima lună a anului bisericesc, ne dă a înţelege legătura cu ultimul mare eveniment al Istoriei, ridicarea Bisericii la cer, mai înainte de a veni Ziua cea înfricoşată a Domnului. Observăm aceasta şi din locaţia icoanei Adormirii în pictura unei biserici: ea se află întotdeauna pe fundalul bisericii, la ieşirea din sfântul locaş, aducere-aminte tuturor credincioşilor de ultima mirare a Creaţiei că „muntele cel sfânt şi prea vădit al lui Dumnezeu la locaşurile cele de sus se ridică; cerul cel pământesc în locaşul cel ceresc şi nestricăcios se sălăşluieşte“ (stihiră de la Cântarea a 4-a a Canonului) – se înţelege că-i vorba chiar de mutarea cu trupul la cer a Preacuratei, şi de asta ne vom mira mai la vale –, dar mai cu seamă de sfârşitul lumii, când Biserica va fi înălţată la cer la Venirea Domnului, cu trupul ei îndumnezeit (In 14, 3; 17, 24; I Cor 15, 51; I Tes 4, 16-17). Oare nu cumva credinţa noastră statornică în răpirea Bisericii are temei sensibil şi în Praznicul Slăvitei Adormiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu?

Vino, cititorule, împreună cu mine, pe muntele Sionului, şi-ţi pleacă şi tu fruntea inimii pe locul unde odinioară s-au adunat Apostolii să primească un ultim cuvânt de binecuvântare de la Maica Vieţii. Când am fost la Ierusalim, mi-am adus aminte şi de tine, cititorule, în adâncurile bisericii zidite pe locul din Sion, unde facem noi azi popas duhovnicesc. Nu suntem singuri, nu-ţi fie teamă, chiar dacă unii dintre prieteni te vor părăsi pe acest drum! Tradiţia Bisericii, consemnată cu aleasă inimă de Sfântul Maxim Mărturisitorul, păstrează, iată, comuniunea însăşi a Apostolilor la Adormirea Maicii Domnului. Să ştii, dar, iubitule, că cinstirea Adormirii ei n-o facem singuri şi nici cu oricine. Însăşi Maica Luminii îşi face aleasă chemare pentru îngropare: „Apostoli de la margini, adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu; şi Tu, Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu“ (Luminânda). Iată cum descrie Sfântul Maxim venirea invitaţilor: „Îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Şi iată că din norul strălucitor au căzut, ca nişte picături de rouă înmiresmată, Sfinţii ucenici şi Apostoli ai lui Hristos, care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu“1.

Frumoasă grija Domnului ca, la despărţirea de trup a sufletului Maicii Sale, ea să fie-n comuniunea celor credincioşi! Trecerea mult-dorită la Fiul ei s-a făcut sub ochii atenţi ai Apostolilor. Dar Sfântul Maxim spune că au fost împreună cu învăţătorii lor şi ucenici ai Apostolilor. Şi dacă crezi, cititorule, că eşti urmaş al credinţei Apostolilor, ai şi tu un loc lângă patul Preacuratei. Şi vei vedea ceea ce şi ei au observat cu uimire: „Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere negrăită, tot aşa nici durerile morţii n-au atins‑o în vremea morţii sale“2. Pentru că n-a cunoscut păcatul, de aceea durerile morţii n-au atins-o. Dar, mai mult, s-au sfinţit atât cerul care-a primit sufletul ei curat, cât şi pământul care-a îmbrăţişat trupul ei neprihănit. Desigur, bucuria cerului n-au putut s-o vadă cei de jos. Dar că pământul s-a sfinţit prin atingerea de trupul ei nevinovat aceasta au văzut-o martorii Adormirii, cum ne relatează acelaşi cinstitor al Fecioarei: „Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat“3.

În sfârşit, la porunca Duhului Sfânt, Apostolii au luat pe umeri sicriul cel sfânt, ce purta în sine „faima firii omeneşti“, să-l ducă la mormântul din Ghetsimani: „O, preaslăvită minune! Izvorul Vieţii în mormânt se pune, şi scară către Cer mormântul se face; veseleşte-te, Ghetsimani, a Născătoarei de Dumnezeu sfântă casă...“ – aşa încep stihirile de la Doamne, strigat-am..., de la Vecernia Mare. Imnologia Praznicului ne pune pe gânduri. Din ea respiră credinţa neascunsă a Bisericii că, dacă trupul Fiului ei n-a cunoscut stricăciunea şi nu l-a ţinut mormântul, nici al ei, din care Şi-a luat El firea omenească, nu putea fi ţinut: „Pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce este în rugăciuni şi în folosinţe neadormită, nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc“ (Condac, facere a lui Cosma de Maiuma). Sau într-unul din mărimuri: „Îngerii s‑au mirat văzând Adormirea Fecioarei. Cum se mută Fecioara de pe pământ la cer?“ Ori sfârşitul celui de‑al patrulea tropar al primei Cântări a Canonului: „Pentru aceasta, după ce ai murit, te-ai sculat, cu Fiul tău în veci vieţuind“. Nu trebuia, oare, ca şi trupul ei să se unească cu al Fiului ce se înălţase mai înainte la cer? Şi noi credem că de aceea cerul a moştenit acest pământ nou, acest trup duhovnicesc al Maicii Domnului, căci trebuia ca Împăratul să stea pe tron, ea însăşi fiind „tronul Domnului care eşti înălţată de la pământ la Împărăţia cerească“, cum zice Acatistul Adormirii ei. Tradiţia ce păstrează sosirea întârziată cu trei zile a Apostolului Toma şi deschiderea mormântului ce s-a aflat gol, ca cel de lângă Golgota, vrea să întărească şi ea, mai mult, credinţa că actul învierii şi al înălţării ei din mormânt s-a săvârşit prin Fiul ei înviat, în chip nevăzut4.

Un studiu mai recent5 ne prezintă posibilitatea învierii Născătoarei de Dumnezeu, mai înainte de cea de obşte a Bisericii, punându-ne în faţa noastră, cititorule, câteva indicii la care evlavios lucru este să luăm aminte:

1. Absenţa totală, constatată dintotdeauna, a moaştelor Născătoarei de Dumnezeu.

2. Imnografia Praznicului Adormirii încărcată de credinţa învierii cu trupul a Maicii Domnului.

3. Multitudinea de rugăciuni de mijlocire pe care Biserica le adresează Maicii lui Hristos. După fiecare „şi acum şi pururea“ cântarea ce urmează se adresează ei, ceea ce presupune următoarele:

a. credinţa Bisericii în eficacitatea rugăciunilor Maicii Domnului;

b. „atotprezenţa“ Născătoarei de Dumnezeu în rugăciunea Bisericii;

c. intervenţiile totdeauna posibile ale Fecioarei în viaţa Bisericii, generatoare de sărbători a cărei listă nu este închisă (vezi, de exemplu, la Acatistul Sfântului Acoperământ, icosul al 11-lea: arătarea Maicii Domnului deasupra bisericii din Vlaherne etc.).

4. Prohodul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, asemănător cu cel al lui Hristos. Dacă acesta din urmă se încheie cu binecuvântările Învie­rii, ce proclamă triumfala Înviere a trupului prohodit, şi prohodul Maicii Domnului, după ce exprimă mirarea noastră în faţa tainei înmormântării, se sfârşeşte cu imnele binecuvântării învierii cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu.

Dragul meu, oare nu se face Maica Domnului semn al Împărăţiei ce va să vină, imagine eshatologică a Bisericii, adică a ceea ce vom deveni şi noi la facerea din nou a lumii?

Textele biblice aşezate-n corolarul liturgic al sărbătorii rămân însă culorile de bază în zugrăvirea chipului ei supravenerat: la Vecernie, paremiile din Facere 28, 10-17, Iezechiel 43, 26-27; 44, 1-4 şi Pilde 9, 1-11; la Utrenie, evanghelia de la Luca 1, 39-56, iar la Liturghie, apostolul de la Filipeni 2, 5-11 şi evanghelia de la Luca 10, 38-42; 11, 27-28. Cu un astfel de chip dumnezeieşte zugrăvit ne întâlnim, de altfel, la fiecare popas de duh, iubitule. La acesta de acum, să zicem împreună rugăciunile următoare: „Sub milostivirea ta, scăpăm, Născătoare de Dumnezeu; rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necaz şi ne izbăveşte din nevoi“. Şi apoi: „Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioara şi răstignire ai răbdat, Bunule... arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit“.

 

1 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p 101;

2 Ibidem, p 104;

3 Ibidem, p 105;

4 vezi mai lămurit la Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Mari sărbători creştine şi praznice împărăteşti, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2004, pp 96-100;

5 Alexis Kniazev, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, pp 152-157.

Ultima actualizare în Luni, 14 August 2017 11:58
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.