Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 12-a după Rusalii: DE ASTFEL DE TINERI ARE NEVOIE HRISTOS
Cuvânt la Duminica a 12-a după Rusalii: DE ASTFEL DE TINERI ARE NEVOIE HRISTOS
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 25 August 2017 10:11

Duminica a 12-a după Rusalii ne pune înainte tuturor o Evanghelie (Matei 19, 16-26) cu un tânăr care vine la Hristos. Este interesantă

Evanghelia pentru că acest lucru este rar în lume, ca tinerii să vină la Hristos. La Hristos vin copiii pentru că ei au o atracţie deosebită faţă de Domnul şi de multe ori îi întâlnim în fruntea mulţimilor fiind cât mai aproape de Mântuitorul, pentru că ochii lor sunt aceiaşi cu ochii Lui în lumină şi în curăţie, pentru că inima lor era aceiaşi cu a Lui, neprihănită, de aceea erau atraşi de Hristos. Veneau la El bătrânii pentru că, apropiindu-se de moarte, oamenii simt nevoia de El, că în curând vor da faţă în faţă cu El şi vor da socoteală de faptele vieţii. Vin la El bolnavii, cei care au neputinţe trupeşti, ca la ultima scăpare, după ce L-au ignorat multă vreme, umblând pe la alţii şi, în final, ajung la El ca la Doctorul doctorilor pentru vindecare. Dar tinerii foarte greu vin la Hristos. Pe tineri îi aflăm mergând spre cimitir, cum era tânărul din Nain, purtat spre cimitir de părinţii lui, pe tineri îi aflăm ocupaţi cu grijile vieţii, cu plăcerile veacului, cum a fost acela din Evanghelia de astăzi, care era atât de robit de bogăţie încât atunci când Mântuitorul i-a spus să se lepede de ele n-a voit, ci mai degrabă L-a părăsit pe Domnul.

 

Tinerii cred că nu mor şi n-au nevoie de Hristos, de mântuire, de aceea ei nu vin la Hristos. Uitaţi-vă în jur, câţi tineri sunt în biserică. Uitaţi-vă în parohie, câţi tineri umblă pe uliţele satului şi sunt în casele noastre, care nu au plăcere a veni la Hristos să-L întrebe ceva. Dar iată că totuşi sunt şi astfel de tineri, îi vedem şi în biserică şi aceasta este o bucurie a noastră că şi tinerii au nevoie de Hristos.

Unul din tineri a venit astăzi la Mântuitorul şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Iată o întrebare foarte interesantă. Un tânăr care se interesează de viaţa veşnică, de modul cum să o moştenească. O întrebare pe care rar o găsim pusă de cineva Mântuitorului. Totuşi un tânăr o pune. Mântuitorul, ca să îl facă pe el să înţeleagă că Acela care îi vorbeşte şi în faţa Căruia stă nu-i un om oarecare, ci-I Dumnezeu Însuşi, a zis acestui tânăr: „Bun este numai Dumnezeu!” Şi dacă Mi-ai spus Mie: „Bunule învăţător“, înseamnă că eşti în faţa lui Dumnezeu. L-a întrebat: „Ştii poruncile?” şi tânărul a întrebat: „Care?” Se gândea poate la alte porunci pe care el nu le ştia, iar Mântuitorul îi adresează câteva porunci cunoscute de el, împlinite de el, dar foarte greu de urmat de către tineri în general: „să nu furi; să nu fii desfrânat; să-ţi cinsteşti părinţii, pe mama şi pe tatăl tău“. E foarte greu să faci lucrurile acestea. Un tânăr care împlineşte aceste porunci este un sfânt; mai ales în vremea de astăzi, dacă un tânăr reuşeşte să stea pe această cruce a fecioriei lui, a castităţii trupului acela e un martir. De astfel de tineri are nevoie Hristos.

Dacă un tânăr reuşeşte astăzi să-şi cinstească părinţii, să asculte pe tatăl şi pe mama sa fără să-i supere, acela este un om sfânt şi de astfel de tineri are nevoie Hristos. Tânărul care a venit la Hristos a zis că da, el a făcut tot ce se spune în porunci încă din tinereţile lui, deci era un tânăr vrednic, dar ceva era înăuntrul inimii lui. Era mulţumit cu ceea ce a făcut şi i se părea că este suficient de vrednic ca să moştenească Împărăţia Cerurilor. Mântuitorul i-a cunoscut lăuntrul lui, inima lui şi-atunci i-a zis: „Mai ai ceva să faci, să lepezi averile tale şi să Mă urmezi!” Acest tânăr era legat cu inima lui de averile sale, era un tânăr bogat, dar bogăţia l-a despărţit de Hristos. Şi atunci a plecat. Iar ucenicii s-au înspăimântat văzând aceasta, cât de greu intră un tânăr bogat în împărăţia cerurilor, cât de greu intră un om care are avuţii în cer. Se gândeau acum la ei care erau săraci, n-aveau nimic, care au părăsit pe tatăl lor, pe mama lor, familiile lor şi L-au urmat pe Domnul, fără să aibă nimic, ce se va întâmpla cu ei, oare? Se gândeau în inima lor că în curând Iisus va fi împărat şi ei vor fi nişte miniştri în jurul Lui, vor fi căpetenii şi atunci vor avea averi; sigur se va rotunji averea lor şi cum vor mai moşteni ei împărăţia cerurilor dacă, iată, un bogat nu poate intra în cer. Dar gândul lor era unul pământesc, pentru că Hristos Domnul nu i-a chemat pentru o împărăţie lumească, trecătoare, ci la o împărăţie veşnică. Le-a promis că îi va aşeza pe douăsprezece scaune în cer, dar nu pe pământ. Mântuitorul i-a încurajat zicându-le: „Ce-i cu neputinţă la oameni la Dumnezeu e cu putinţă, căci, vă zic vouă, mai degrabă intră o cămilă prin urechile acului decât un bogat în împărăţia cerurilor.” În Ierusalim era pe vremea aceea cetatea înconjurată de ziduri şi din loc în loc erau porţi de acces înlăuntru. Aceste porţi ziua erau deschise larg să intre oamenii călători cu animalele lor, cu cămile, care sunt animale voluminoase; venind însă noaptea, porţile se închideau şi pentru cei care mai rămâneau în afara cetăţii, ca să nu-i mănânce fiarele sălbatice din jur, li se deschidea câte o portiţă, care era îngustă şi acea portiţă avea denumirea de „urechile acului”, adică era foarte îngustă, greu de trecut prin ea, pentru că abia putea trece un om fără bagaje, ca să-şi salveze viaţa.

„Urechile acului” este poarta împărăţiei, cea strâmtă, prin care omul poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu ca să fie păzit de moartea care îl paşte afară; şi cu toate că e atât de îngustă poarta aceasta, oamenii care rămâneau afară mai târziu cu cămilele lor se chinuiau şi trăgeau cămila prin „urechile acului’, prin poarta aceasta nespus de îngustă, îşi strecurau animalul voluminos prin această poartă strâmtă şi reuşeau să-şi salveze viaţa. Mântuitorul spune că „mai degrabă o cămilă trece prin urechile acului decât un bogat în  împărăţia cerurilor”, pentru că bogăţia face pe om să uite de sufletul său, de mântuire, îl leagă atât de mult pe om de pământ. Uitaţi-vă la cineva care are avere, dacă cineva se atinge de averea lui cât de mult se ridică el cu împotrivire contra aceluia, pentru că el e atât de mult legat de pământ, de averea lui, încât lasă cerul, lasă pacea, lasă mângâierea şi liniştea sufletească de care are nevoie pentru ca să se mântuiască în schimbul dobândirii sau redobândirii averii lui.

Această Eanghelie ni s-a pus înainte pentru noi toţi, căci noi toţi avem averi pământeşti: o casă, o grădină, toţi avem un lucru oarecare la care ţinem; să nu ţinem mai mult la el decât la Hristos. Dacă au venit ploile şi ne-a luat ceva, să nu deznădăjduim ci să zicem: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” şi ca Iov să păstrăm legătura noastră cu cerul. Dacă cineva ne-a lipsit de ceva din averea noastră, dacă răufăcătorii ne pot lipsi de roadele muncii noastre, acum toamna, şi dacă observăm că lipseşte ceva din grădinile noastre, din lanurile noastre, să putem spune ca Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat” şi să nu ne legăm inima de lucrurile pământeşti, ci să ne păstrăm această legătură cu cerul, de care avem nevoie să ne mântuim.

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru duminica aceasta că iată, cu ea intrăm în noul an bisericesc, care începe de la 1 septembrie. Maica Domnului deschide anul prin Naşterea ei şi tot Maica Domnului îl va închide prin Adormirea ei. Amin!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.