Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 23-a după Rusalii: SEMNELE ÎNTOARCERII LA HRISTOS
Cuvânt la Duminica a 23-a după Rusalii: SEMNELE ÎNTOARCERII LA HRISTOS
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 22 Octombrie 2017 12:08

Evanghelia din Duminica a 23-a după Rusalii, de la Luca 8, 26-39, ne

înfricoşează şi e bine să ne pună pe gânduri fiecare evanghelie pe care o auzim la Sfânta Liturghie. Pentru că Evanghelia este glasul lui Dumnezeu care se adresează sufletelor noastre. Şi când ne vorbeşte Dumnezeu, atunci sufletele noastre, simţindu-se vinovate din cauza păcatelor, se cutremură şi, în cazul cel fericit, iau hotărârea de a nu mai întrista pe Dumnezeu, renunțând la păcate şi trăind o viaţă conform cu Evanghelia, ca să poată asculta după aceea glasul lui Dumnezeu cu bucurie. Să-L aştepte pe Dumnezeu să vină în întâmpinarea sufletului său cu mult dor, aşa cum aşteptau primii părinţi, Adam şi Eva în, Eden, în fiecare seară, să se întâlnească cu Dumnezeu. Şi era mare dorinţă în sufletul lor spre această întâlnire. Numai că, după ce au căzut în păcatul neascultării, s-au ascuns printre copacii grădinii şi nu voiau să mai vadă faţa lui Dumnezeu, pentru că se simţeau vinovaţi de călcarea poruncii pe care Dumnezeu le-a dat-o. Aşa şi noi, oamenii de astăzi, creştinii vremurilor din urmă, atunci când suntem curaţi în sufletele noastre stăm cu fruntea sus aşteptând să ne vorbească Dumnezeu. Dar simţindu-ne păcătoşi şi atinşi de boldul morţii în urma săvârşirii păcatelor, atunci orice întâlnire cu Dumnezeu este pentru noi înfricoşătoare, într-un fel ne produce fiori reci și ne face inima să tremure, știind prea bine că întâlnirea cu Dumnezeu înseamnă fie o răsplată din partea Lui pe care o oferă ca binecuvântare pentru viaţa trăită în credinţă, fie o pedeapsă, un cuvânt greu pe care îl rosteşte sufletului, aşa cum a rostit odinioară în Eden când l-a întâlnit pe Adam şi pe Eva zicându-le: Ce aţi făcut? Sau altădată lui Cain, mai târziu, când s-a întâlnit Dumnezeu cu el după ce acesta l-a ucis pe fratele său Abel: De ce este faţa ta aşa tristă? El își simţea păcatul săvârşit: acela al uciderii de frate. Ei bine, Evanghelia cu vindecarea demonizaţilor din ţinutul gadarenilor ne produce reci fiori, nu pentru întâmplarea cutremurătoare, ci pentru legătura pe care o facem noi cu viața noastră, ascultând cuvântul Evangheliei. Căci ceea ce s-a întâmplat în ţinutul de dincolo de Marea Galileii, în partea de răsărit a lacului, în ţinutul Gherghesenilor, se întâmplă astăzi în lumea în care trăim. Pentru că noi, ca unii care am fost obişnuiţi şi poate mai suntem din păcate încă, a da diavolului orice, folosind curent numele lui Satan în discuţiile noastre cotidiene, culegem roadele unei astfel de afierosiri a animalelor noastre, a copiilor noştri, a celui de lângă noi, a soţului ori a soţiei noastre, pe care în nenumărate rânduri poate le-am dat celui rău prin cuvintele noastre care păreau o banalitate, o obişnuinţă, că, deh, toată lumea vorbeşte aşa. Dacă și azi și mâine săvârşim această ofrandă celui rău, el începe să lucreze în inimile, în conştiinţele şi-n vieţile acelora pe care noi i le-am oferit cu atâta mărinimie, ucigându-le, stricându-le, deturnându-le de la sensul pe care îl are fiecare, atât omul cât şi vieţuitoarea sau orice altceva pe care adeseori le-am dat diavolului.

 

Iată, aici, în Gadara, Hristos întâlneşte un om dat diavolului. Spune Scriptura că avea diavoli în el. Mai târziu, când stă Mântuitorul de vorbă cu el şi-l întreabă: Cum te numeşti?, diavolii din el, prin gura lui, au răspuns: Legiune este numele nostru. Legiunea era o armată de 6000 de oameni în Imperiul Roman. 6000 de diavoli erau în acel om. Deci prin chinul pe care el îl suferea de fapt era munca a şase mii de duhuri rele. Sfinţii Părinţi spun că prin acest răspuns diavolii au arătat cât de puternic este sufletul omului, că a trebuit o legiune de demoni ca să-l îngenuncheze. A trebuit ca şase mii de diavoli să-l pună în lanţuri, să-l distrugă pe om. Şi acesta ce făcea: mergea prin morminte, era legat cu lanţuri la mâini şi la picioare de către oameni, dar el le rupea, căci puterea demonică era atât de mare încât reuşea să rupă orice legături pe care oamenii le pot face cuiva.

Evanghelia este o raritate petrecută acum două mii de ani în ţinutul gherghesenilor, dar ea arată ca într-o icoană imaginea lumii de astăzi, imaginea noastră. De câte ori nu suntem şi noi apăsaţi de patimi, de păcate care ne-au desfigurat fiinţa noastră sufletească, ne-au schimbat şi schimonosit chipul lui Dumnezeu din noi. De câte ori părinţii nu culeg roadele trimiterii copiilor lor celui rău. Şi astfel legăturile dintre părinţi şi copii s-au rupt şi, prin neascultare, copiii nu mai au nici o relaţie cu părinţii lor aşa cum se cuvine. Cine poate să rupă relaţia dintre părinte şi fiu decât cineva care are putere demonică în el, aşa cum era acest om din Gadara care avea aşa putere că rupea lanţurile cu care era legat. Cine ar putea rupe lanţurile de la mâini? Când cineva este întemniţat pentru fapte cumplite, acela este legat la mâini cu cătuşe, căci ştie inchizitorul că, legându-l la mâini, nu mai poate să facă nimic cu ele. Şi totuşi diavolul reuşeşte să rupă aceste legături de lanţuri de la mâini. Dă putere omului să le rupă. Ceea ce înseamnă că cineva care este sub influenţa celui rău reuşeşte să rupă legături de nezdruncinat, legături dintre părinţi şi copii, legături dintre oameni care sunt legături de iubire, legături mai ales din acelea care sunt prin botez cu sângele lui Hristos. Ei bine, diavolul reuşeşte să rupă chiar şi aceste legături trainice. Aşa putere are diavolul. I s-a dat această putere pentru ca să se arate prin aceasta măreţia puterii dumnezeieşti care poate să câştige pentru Sine un om care este căzut într-o astfel de chinuire şi sub o astfel de putere demonică. Că şi cineva care mai înainte a rupt legăturile cu cei din casa lui, cu cei din familia lui, cu cei din satul lui, din parohia lui, totuşi Dumnezeu, când voieşte, poate să-l întoarcă şi pe unul ca acesta la Sine şi să refacă aceste legături. Aşa a fost cu demonizatul din Gadara de astăzi. Şi la el s-au arătat trei semne ale mântuirii pe care le-am observat atunci când Mântuitorul a scos din el legiunea de demoni.

Primul semn a fost acela că el s-a arătat înaintea Domnului îmbrăcat şi întreg la minte. Era îmbrăcat. Până atunci el umbla gol prin morminte, dezbrăcat. Uneori ţi-e teamă să ieşi cu copiii pe uliţe şi pe străzi din cauza goliciunii care este în jurul tău. Diavolul te dezbracă şi fizic. Dar el te dezbracă şi de haina botezului pe care ai câştigat-i prin Taina cea mare a intrării în Biserică ce se face prin întreita afundare în apă. Hristos te îmbracă din nou cu ea. El ne îmbracă nu numai fizic, ne învaţă să umblăm cuviincios, învăţându-ne să ne acoperim părţile trupului nostru care pot produce iritare în sufletele sincere şi deschiderea poftelor în cele pătimaşe. Ci Hristos ne îmbracă și sufleteşte cu haina Botezului pe care duhul cel rău a smuls-o de pe noi lăsându-ne dezbrăcaţi, lăsându-ne să ne chinuim în morminte, în locuri de pierzanie, în întuneric, în locurile unde un om raţional n-ar intra. Acolo intră copiii şi tinerii noştri, acolo intrăm noi când diavolul ne dezbracă de haina Botezului prin săvârşirea păcatelor. Întâlnirea cu Hristos ne reaşază însă în normalitate. Acesta este primul semn al convertirii, al întoarcerii la Hristos. Stai îmbrăcat înaintea lui Hristos şi întreg la minte. Adică nu mai judeci împotriva lui Hristos, aşa cum demonizatul, mai înainte de a-l vindeca Hristos, grăia: Ce ai cu mine, Hristoase? Ai venit aici înainte de vreme să ne chinuieşti? – zice duhul rău prin gura demonizatului. El era împotriva întâlnirii cu Hristos. Nu era întreg la minte. Mintea lui era supusă puterii drăceşti. Dar când Hristos l-a vindecat, el a stat înaintea Domnului şi îmbrăcat şi întreg la minte.

Al doilea semn a fost acela că a vrut să-L urmeze pe Domnul. Să plece din satul lui în care atâta vreme şi-a chinuit semenii, că nimeni nu avea curaj să iasă noaptea din casă, pentru că se putea întâlni oricând pe uliţele satului cu îndrăcitul care era gata să-i sugrume. Şi acum el a vrut să meargă cu Hristos. Acesta este al doilea semn al convertirii: dorinţa de a-L urma pe Hristos. Şi noi, când venim la biserică, punem în practică de fapt dorinţa aceasta: de a-L urma pe Hristos. Pentru că El este prezent în biserică şi noi venim să-L ascultăm şi să ne mângâie prin Cuvântul Evangheliei, prin mâna preotului, prin harul care este revărsat peste noi în Liturghie. Prin harul revărsat prin icoane din inima sfinţilor către noi. Prin mireasma tămâiei şi prin atmosfera de cer pe care o trăim şi o resimţim în biserică.

Al treilea semn al adevăratei convertiri este însă ascultarea de Hristos. Este punctul cel mai greu şi care se trăieşte cel mai anevoie de către oamenii credincioşi: Ascultarea de Hristos! Domnul i-a zis să nu meargă după El în Galileia şi-n Ierusalim. Ci să se ducă în satul de unde a venit şi să le spună tuturor ce i-a făcut lui Hristos. Şi el a ascultat de Domnul. Şi s-a dus la ai săi şi le-a spus tot ceea ce i-a făcut lui Hristos. Adică a împlinit ascultarea de Domnul, de cuvintele Lui.

Noi, credincioșii, venim la biserică. Şi venim într-un mod evlavios, pentru că cine şi-ar permite să intre în biserică dezbrăcat? Sau lipsit de minte? Adică gol de haina botezului şi fiind cu mintea lui împotriva Bisericii, împotriva lui Hristos, împotriva slujbelor din Biserică, împotriva Liturghiei? Nimeni! Pentru că dacă noi venim la Biserică, venim îmbrăcaţi şi întregi la minte.

Apoi venim ca să-L urmăm pe Domnul. Dar lucrul cel mai important este ascultarea de cuvântul lui Hristos. Adică să punem în practică ceea ce Hristos ne învaţă la întâlnirea noastră cu El. El ne spune tuturor să ne iubim unii pe alţii. Să iubim pe Dumnezeu. Să împlinim dar cuvintele Evangheliei! Să ieşim cu pace din biserică. Şi pace să fie între noi, împărţind-o celor din jurul nostru, spunând tuturor ce ne-a făcut nouă Domnul. Adică să fim mărturisitori ai întâlnirii noastre cu Hristos în familia noastră, pe uliţele noastre, în serviciile noastre şi aşa mai departe. Iată unul din mesajele Evangheliei de astăzi. Sunt şi altele, multe, nu ne oprim acum asupra lor, asupra turmei de porci, asupra supărării oamenilor din cetăţile acelea pentru că Hristos le-a vindecat lor un om în defavoarea pierderii unei turme de porci. Ce înseamnă turma de porci, ce înseamnă supărarea oamenilor, de ce Hristos a plecat de la ei şi toate celelalte le putem auzi altădată, cu alte ocazii. Acum să ne rămână pe inimă acest lucru important: semnele convertirii, semnele întoarcerii la Hristos: îmbrăcat şi întreg la minte, doritor de a-L urma pe Hristos şi ascultător întru totul de porunca lui Hristos. Pentru că pentru cel credincios cuvântul Evangheliei este poruncă. Şi el o ascultă şi-o împlineşte cu evlavie şi bucurie, pentru că ştie că în acesta stă mântuirea sufletului său. Amin.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.