Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 24-a după Rusalii: HRISTOS ASIGURĂ VIITORUL FAMILIEI PRIN ÎNVIEREA COPIILOR DIN MOARTEA PĂCATELOR
Cuvânt la Duminica a 24-a după Rusalii: HRISTOS ASIGURĂ VIITORUL FAMILIEI PRIN ÎNVIEREA COPIILOR DIN MOARTEA PĂCATELOR
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 28 Octombrie 2017 09:42

Duminica a 24-a după Rusalii (Luca 8, 41-56) ne pune înainte două lucruri extraordinare, o înviere şi

o vindecare. Mai întâi e cererea unei vindecări din boală pe care o face un tată, oarecum puţin credincios, în sensul că cerea lui Hristos să intre în casa lui, să-i vadă fiica şi să pună mâna pe capul ei, să rostească un cuvânt şi să o vindece. În contrast cu el e un sutaş, păgân de neam, care a zis lui Hristos: Doamne, spune un cuvânt şi sluga mea se va tămădui, că nu sunt vrednic să intri în casa mea! Mântuitorul spune despre acel sutaş: Vă spun vouă că nici în Israel n-am găsit aşa credinţă ca şi în acest sutaş. Ei bine, Iair era mai-marele sinagogii, era un evreu de seamă care avea grijă de sinagoga lor din cetate. Ce important este că acest evreu cunoscător de lege şi mai-mare al sinagogii şi-a călcat pe fire şi a venit la Iisus Hristos să-L roage pentru fiica lui care era bolnavă de moarte! Căci, în general, oamenii simpli dintre evrei veneau la Hristos. Dar cei care erau cu funcţie înaltă nu veneau, atât pentru necredinţa lor, cât şi pentru teama de ceilalţi mai mari ai sinagogilor care-i puteau apostrofa: Cum de te-ai dus la Nazarineanul? Eşti împotriva lui Moise. Pentru că El calcă ziua Sâmbetei şi alte asemenea învinuiri I se aducea Mântuitorului.

 

Ne aducem aminte că odată, când a fost vindecat orbul din naştere, aceştia au avut o discuţie cu el zicându-i: A crezut vreodată cineva din mai-marii noştri în Iisus? Era o frică între cei mari ai sinagogii iudaice să creadă în Iisus Hristos. Totuşi Iair vine la Iisus şi-I spune: Doamne, vino la mine că am o fiică bolnavă de doisprezece ani! Mântuitorului nu i-a plăcut credinţa lui Iair, nu era aşa de puternică. Şi întârziind, i-a îngăduit lui Iair să vadă o credinţă puternică cum ar fi trebuit să fie şi a lui. Iată o femeie bolnavă de doisprezece ani – vedeţi, numărul doisprezece este foarte interesant, are o simbolistică deosebită: fetiţa aceasta era de doisprezece ani fiind pe moarte, femeia aceasta bolnavă de doisprezece ani, Mântuitorul Şi-a ales doisprezece Apostoli, noaptea are doisprezece ore, întunericul păgânătăţii trebuia alungat de aceşti doisprezece Apostoli, boala unei lumi trebuia vindecată în ceasul al doisprezecelea de Hristos etc. Această femeie bolnavă de doisprezece ani se atinge de poala hainei lui Hristos cu o credinţă puternică, zicându-şi: Doar dacă mă ating se mă va vindeca. Într-adevăr, doar atingându-se de haina Lui ea s-a vindecat. A primit o putere miraculoasă din puterea veşmintelor lui Iisus Hristos. De aceea în Biserică o mare cinste au veşmintele preoţeşti. Şi credincioşii au totdeauna dorinţa aceasta ca preoţii lor să aibă veşminte care să imite hainele lui Hristos şi de care atingându-se cu evlavie şi cu credinţă să capete vindecare. Veşmintele, ca şi trupurile sfinţilor, au putere vindecătoare, aşa cum au avut veşmintele lui Hristos care erau pe trupul Lui. Ne aducem aminte de Sfântul Pavel despre care se spune în Faptele Apostolilor că bolnavii doreau să se atingă de şorţurile pe care le purtase Pavel şi se vindecau. Nu era el prezent, dar un veşmânt de-al lui era adus şi bolnavii se atingeau de el şi se vindecau. În altă parte se spune că numai umbra lui Petru trecând peste bolnavi, aceştia se vindecau. Adică vedeţi, până şi umbra sfinţilor are putere vindecătoare asupra celor care cu credinţă se lasă atinşi de ea.

Femeia aceasta din Evanghelie s-a vindecat şi ea a simţit aceasta, dar şi Mântuitorul a simţit că o putere a ieşit din El şi a zis: Cine s-a atins de Mine? Toţi Îl îmbulzeau. Vă daţi seama că toată lumea se atingea de El. Petru Îi şi spune Mântuitorului: Doamne, nu vezi că Te înconjoară mulţimile, toţi se ating de Tine! Da, dar dintre toţi s-a atins cineva de Mine cu credinţă, îi răspunde Mântuitorul. Că am simţit din Mine o putere ieşind! Femeia aceasta, care era foarte credincioasă, ştia că Mântuitorul o cunoaşte. Putea să-i spună: Tu, cea de acolo, vino încoace, tu te-ai atins de Mine! Ea n-a aşteptat să fie chemată de Domnul, ci s-a prăbuşit la picioarele lui Iisus zicându-I: Doamne, eu m-am atins de Tine! Iar Mântuitorul i-a zis atunci: Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!

Iair a văzut această credinţă. Şi-a dat seama că el este mai slab în credinţă. Dar în clipa aceea, cineva a venit şoptindu-i la ureche: Nu-L mai chinui pe Învăţătorul că fiica ta a murit. Boala ei a fost spre moarte şi de-acum zadarnică mai este orice osteneală. Şi Iair Îi şopteşte Mântuitorului: Doamne, fiica mea a murit, nu mai veni la mine! Dar Mântuitorul îi spune doar cinci cuvinte: Nu te teme, crede numai! Cu aceste cinci cuvinte El a întărit în credinţă inima lui Iair. Aceste cinci cuvinte sunt cele cinci pietre pe care le-a avut David în traista lui atunci când s-a dus înaintea lui Goliat să-l înfrunte pe câmpul de bătaie. O piatră din cele cinci a lovit pe uriaşul Goliat în frunte trântindu-l la pământ. Acum, cu aceste cinci cuvinte, Hristos îl învinge pe Goliatul din inima lui Iair, ucigându-l pe diavolul îndoielii şi al necredinţei.

Hristos merge împreună cu Iair la casa lui. Acolo era multă tulburare şi lacrimi, aşa cum plângem noi la căpătâiul unui mort fără nicio nădejde uneori şi fără nicio măsură a credinţei. Întotdeauna plânsul nostru trebuie să fie împletit cu credinţa în Înviere, cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Hristos S-a tulburat când a văzut aceasta şi i-a scos afară, mai ales pe aceia care râdeau de El şi-L batjocoreau. Plângeau cu toţii de copila moartă şi-n acelaşi timp râdeau de Mântuitorul Care zicea că doarme copila. Scoţându-i pe toţi afară, au intrat înăuntru doar El cu trei Apostoli, Petru, Iacov şi Ioan – care sunt cei trei stâlpi ai Bisericii. A constituit înăuntrul acelei case Biserica al cărei cap este El, Hristos. Şi părinţii copilei, Iair şi nevasta lui, adică Familia care-şi pierduse rostul şi viitorul. Pentru că singura copilă a acestei familii era moartă. Familia aceasta nu mai avea viitor. Nu mai avea rost în lume. Dacă-ţi mor toţi copiii, s-a îngropat şi familia cu ei în mormânt. Când îţi mor copiii ai murit şi tu ca mamă şi ca tată. Nu mai ai rost în viaţa aceasta.

Mântuitorul reaşază Familia în normalitate dându-i sens prin aducerea la viaţă a fiicei acesteia care murise la doisprezece ani. Prin Biserică este redată Familiei fiica înviată. Căci erau înăuntrul casei cei trei stâlpi, Petru, Iacov şi Ioan – deşi când se vorbeşte despre stâlpii Bisericii este vorba de Iacov, fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului, nu de fratele lui Ioan care era aici de faţă, dar aici se prefigura Biserica –, cu Hristos în mijloc ca şi cap al Bisericii. În această armonie eclesială se redă Familiei rostul existenţei sale în lume. Ori de câte ori primim un copil de la Dumnezeu, primim un ţel, avem un viitor. Evanghelia aceasta ne arată că Hristos asigură viitorul Familiei prin salvarea copiilor ei de la moarte. De la moartea spirituală, de la moartea păcatelor.

Pentru aceasta trebuie şi noi, ca părinţi, să alergăm la Hristos rugându-L: Doamne, fiica mea este bolnavă! E pe moarte! Doamne, copiii mei sunt bolnavi! Nu ne ascultă, nu vin la biserică, nu cred în Tine. I-au cuprins valul lumii şi chipul veacului acestuia, nu ne mai înţelegem cu ei, sunt pe moarte! Mântuitorul ne va spune fiecăruia: Nu te teme, crede numai aceste cinci cuvinte şi se vor vindeca de boala păcatului copiii tăi şi se va reda sens familiei tale. Să ne rugăm Domnului Dumnezeu ca această Evanghelie să ne fie de învăţătură ca părinţi ce suntem pentru copiii noştri, pentru generaţia ce urmează, pentru aceia care va trebui să se roage pentru noi, după ce vom pleca din lumea aceasta. Amin!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.