Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 22-a după Rusalii: CÂTĂ VREME MAI SUNTEM ÎN TRUPUL ACESTA, SĂ-L DĂRUIM PE HRISTOS SĂRACULUI DE LÂNGĂ NOI
Cuvânt la Duminica a 22-a după Rusalii: CÂTĂ VREME MAI SUNTEM ÎN TRUPUL ACESTA, SĂ-L DĂRUIM PE HRISTOS SĂRACULUI DE LÂNGĂ NOI
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 03 Noiembrie 2017 14:07

„Între noi şi voi este o

prăpastie adâncă, astfel încât cei care ar vrea să treacă de acolo la noi sau de la noi la voi să nu poate să treacă.“ Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii (Luca 16, 19-31) este atât de cutremurătoare pentru că ea ne pune multe semne de întrebare nouă, creştinilor, cu privire la existenţa de după moarte. Sunt oameni care zic: Aici este raiul şi iadul! Să mâncăm şi să ne veselim! Pentru că cine ştie ce este dincolo?! Şi cei care spun asta sunt oameni botezaţi, creştini care s-au făcut părtaşi harului şi au gustat dumnezeiasca jertfă. Cu toate acestea, iată, atâţia creştini sunt care fac astfel de afirmaţii. Cine a venit de acolo să ne spună ce este dincolo de moarte, spun atâţia. Vom vedea după ce vom muri, o, ce credinţă slabă se vădeşte din aceste afirmaţii! Aici este totul. După moarte nu mai este nimic, ajung să afirme unii ca aceştia.

 

 

Evanghelia de astăzi ne pune pe jar, ne pune un semn de întrebare foarte mare pentru că acest bogat din evanghelie – căruia nu i se dă numele pentru că omului păcătos, care nu are grijă de viaţa lui, şi numele i se pierde după moarte şi nu are valoare – bogatul acesta credea că, fiind sănătos, va moşteni pământul acesta şi nu-l interesa viaţa cea veşnică. Sau dacă îl interesa, el credea, aşa cum spunea Sfântul Petru Damaschin: „că dacă este sănătos este pentru virtuţile lui, pentru curăţia lui, pentru dreptatea lui“. De aceea Dumnezeu i-a dat sănătate şi avere, iar săracul de la poartă pentru păcatele lui suferă. Este leneş, are păcate şi trăieşte în sărăcie pentru că Dumnezeu îl pedepseşte pentru păcatele sale. Şi spune Sfântul Petru Damaschin: „Că astfel gândind bogatul şi-a asumat pieirea veşnică, pentru că el a socotit rău de ce are el bogăţie şi a gândit judecându-l pe sărac de păcate“, în loc să facă ceea ce trebuia cu averea pe care Dumnezeu i-a dat-o, „să umple hambarele săracilor“, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur într-o omilie. Să dea şi celor lipsiţi, aşa cum auzim la cununie atunci când se binecuvintează mirii, noua familie ce se formează: Să le dea Dumnezeu bunătăţile cele de sus şi de jos, să aibă din belşug „ca să dea şi celor lipsiţi“. Ori bogatul n-a făcut aşa. Şi au murit amândoi, şi bogatul şi săracul, şi Evanghelia ne spune – Hristos ne spune, că parabola este rostită de gura Domnului – că bogatul a ajuns în iad, în flăcările iadului, în chin foarte mare, iar săracul a fost dus în sânul lui Avraam.

Bogatul, văzându-l din întunericul în care se chinuia pe Lazăr în lumina cea frumoasă din sânul lui Avraam, a strigat, zice parabola: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetelor în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc cumplit în această văpaie“. Nici nu se gândea la mântuirea lui. Se gândea doar la uşurarea lui, de aceea Părinţii Bisericii au rânduit în cadrul Slujbelor pentru cei adormiţi rugăciuni stăruitoare de iertare astfel încât, dacă vor fi în iad, măcar să li se uşureze durerile prin rugăciunile Bisericii. Şi-avem în Scriptură câteva cazuri în care ni se arată că trebuie să ne rugăm pentru cei adormiţi, s-aducem jertfă pentru iertarea păcatelor lor. Această jertfă pe care o aduc credincioşii pentru cei adormiţi este pentru unii un deget înmuiat în apă ce le udă buzele aprinse de dogoarea focului veşnic sau a despărţirii de Dumnezeu.

Părintele Avraam spune: Nu se poate! Este o prăpastie adâncă între noi şi voi şi nu poate bogatul să se mângâie cu un strop de apă măcar.“ Părinţii Bisericii spun iarăşi că această prăpastie vrea să însemne dreapta judecată a lui Dumnezeu adică ceea ce Dumnezeu hotărăşte judecându-l pe om la moarte este fără putinţă de a fi greşit. Nu poate greşi Dumnezeu. Este o prăpastie adâncă. Nu se poate să fii schimbat în suferinţa ta din partea cerului, din partea lui Dumnezeu. El a hotărât locul pe care-l meriţi acolo în flăcări, în chin. După măsura nemilostivirii tale pe care ai avut-o, bogatule. Şi atunci când a văzut bogatul că nu se poate comuta pedeapsa, că nu i se poate schimba osânda primită, pentru că ceea ce Dumnezeu a rostit rămâne veşnic, drept, neschimbat, atunci el s-a gândit altfel: De acum rămân aici n-am unde să mai merg! Prăpastia e mare! Dreptatea e desăvârşită la Dumnezeu! Dar te rog trimite, părinte Avrame, trimite pe Lazăr pe pământ înapoi! Trimite-i sufletul în trup să-nvie! Şi-i spune: Am cinci fraţi, care trăiesc ca şi mine, cum am trăit eu! Auziţi, o familie de şase copii pe care părinţii i-au învăţat să n-aibă milă de semeni, să nu facă fapte bune, s-adune numai pentru ei! S-au îngrijit părinţii să fie copiii lor sănătoşi, dar i-au învăţat neomenia: Nu daţi nimănui nimic! Bucuraţi-vă de viaţă! Şi ei toţi au împlinit cuvântul, educaţia primită. „Am cinci fraţi, care trăiesc ca şi mine! Să le spună să se pocăiască pentru ca să nu ajungă şi ei în acest loc de chin!“ spune bogatul, iar părintele Avraam răspunde: Nu e nevoie să meargă Lazăr, au acolo pe Moise, au proorocii, adică au Cuvântul! Cum spunem noi: au Biserica, au Evanghelia, au Scriptura, au Cuvântul lui Dumnezeu care-i învaţă cum să se pocăiască. Căci îţi spun ţie că dacă nu vor crede oamenii şi fraţii tăi în cuvântul proorocilor, nu vor crede chiar dacă cineva din morţi va învia! Auziţi! Şi noi spunem de multe ori şi aţi auzit poate deseori acest cuvânt ori poate chiar sufletul dumneavoastră vi l-aţi aflat în vreun moment de slăbiciune şi necredinţă: Cine a venit de acolo să ne spună ca să credem? Chiar dacă ar mai veni cineva şi chiar de ar veni cineva omul tot n-ar crede. Dar n-avem oameni care-au venit de-acolo? Dar Evanghelia însăşi care este adevărul nu ne spune nouă că Hristos a înviat din morţi pe oameni. Se spune despre Lazăr care a înviat a patra zi din mormânt pe care noi îl pomenim în Postul Mare, sâmbăta aceea dinainte de Florii. Că după ce l-a înviat Hristos, tot timpul cât a mai trăit pe pământul acesta a fost trist. Nu s-a văzut zâmbet pe faţa lui. De ce? Pentru că s-a întristat că l-a scos din odihna în care el ajunsese şi pentru că a văzut ce suferă sufletele după moarte dacă trăiesc în nebunia desfătării lumeşti, în râs şi în petreceri, şi în păcate. Pentru că a văzut cu ochii lui, murind înainte de a deschide Hristos porţile raiului prin jertfa sa şi mergând în locuinţa morţilor, a văzut ce înseamnă plata păcatului. Deci atâţia oameni, atâtea exemple avem care au revenit în lumea aceasta. Cu toate acestea lumea nu vrea să creadă în viaţa veşnică. Mai mult avem cuvântul Evangheliei la care bine facem să luăm aminte şi cu toate acestea, auzindu-l, oamenii atât de greu cred în viaţa de după moarte. Pentru ca această credinţă se vădeşte în setea după mântuire. Se arată în bisericile pline de credincioşi, se arată în sufletele evlavioase, acelea care se pregătesc săptămânal pentru duminică, pentru Liturghie, care în fiecare zi socotesc că este ultima a vieţii lor şi că în noaptea următoare poate veni moartea. Şi-atunci ei trăiesc ca şi cum n-ar mai apuca ziua de mâine. Adică în neprihănire, în curăţie sufletească şi trupească, în sfinţenie. Dragii mei, noi pe-acestea toate le avem ca daruri de la botezul nostru. Toată această umblare sau calea pe care trebuie să păşim ne este pusă înainte nouă încă de când am fost prunci şi am fost botezaţi. Astăzi am început Taina Învierii lui Hristos, Taina Liturghiei cu intrarea în viaţa creştină a unui suflet, a unei prunce. Mai înainte, deşi am săvârşit botezul, a murit cu Hristos în apa botezului, în apa cristelniţei şi-a ieşit afară vie, a murit şi-a înviat, sau dacă copilul stă în apă moare, a ieşit afară şi-a înviat, a plâns, a dat semn de viaţă. Cu toate acestea duhul rău din inimă, pe care l-a izgonit Hristos în actul Botezului din ea şi din noi din toţi, s-a furişat în carnea noastră, în trupul nostru şi de-acolo el dă o luptă necontenită până la moartea noastră împotriva omului dinlăuntru al inimii pe care l-a câştigat Hristos prin moartea şi-nvierea Sa în actul  Botezului. Şi această luptă trebuie s-o ducem până la moarte Iar începutul în mod tainic şi simbolic l-a făcut Ştefania astăzi (s-a săvârşit Taina Sfântului Botez în cadrul Sfdintei Liturghii) l-a făcut prin tunderea părului, căci venind aici în faţa Sfântului Altar ea a venit la prima spovedanie din viaţa ei, arătându-ne nouă că aceste fire de păr care i-au ieşit din creştetul ei reprezintă primele roade ale trupului pe care ea le oferă lui Hristos spre tăiere şi aruncarea lor în marea iubirii şi a iertării, în cristelniţă. Şi noi am creat aceste simboluri ale păcatului de pe creştetul ei şi le-am aruncat în cristelniţă, în apa în care ea mai înainte fusese botezată, arătându-ne nouă că trebuie să venim mereu înainte de Împărtăşire în faţa Sfântului Altar să ne spovedim păcatele noastre care sunt roadele şi urmările înfrângerilor noastre în lupta dintre omul dinăuntru al inimii şi omul dinafară cărnii înlăuntru căruia sunt toate duhurile răutăţii ascunse în fiecare din noi. După ce am venit şi i-am tăiat aceste fire de păr care-au ieşit în urma acestei lupte, după ce ne-am curăţit de păcatele noastre prin Spovedanie, urcăm, aşa precum Ştefania va urca în clipele următoare treptele soleiei spre împărtăşirea cu Hristos, spre unirea cu Cel divin, cu Cel veşnic, Căruia ea I s-a dăruit prin Botez pentru veşnicie. Căruia noi toţi, la Botezul nostru, I ne-am dăruit pentru totdeauna.

Noi, ca şi oameni care iubim pe Hristos şi vrem să ne îmbrăţişăm cu El în această tainică iubire, în dorul nunţii veşnice, venim mereu să ne curăţim prin Taina Spovedaniei. Să ne tăiem ce-a răsărit pe creştetul nostru, din neputinţa noastră, din cauza lipsei de putere în lupta pe care o avem zilnic, clipă de clipă, cu păcatul din noi şi din jurul nostru. Şi ne împărtăşim cu Cel cu Care ne vom uni după moarte în sânul lui, în sânul lui Avraam. Bogatul de astăzi n-a pus în lucrare darul pe care-l avea. Săracul în schimb n-avea nimic şi era bolnav, şi plin de răni. Şedea tăcând, şedea răbdând la uşa bogatului. El îşi simţea starea lui, poate că o stare ca urmare a păcatelor sale, şi se pocăia stând la uşa bogatului. E umanitatea care trebuie să se pocăiască la uşa istoriei Împărăţiei lui Dumnezeu. Hristos, marele bogat, marele dăruitor, în contrast cu zgârcenia bogatului din parabolă, vine la Uşile Împărăteşti  şi oferă darul cel de preţ, pe Sine însuşi Se oferă săracului, umanităţii, nouă celor care stăm şi ne conştentizăm înaintea uşilor bogăţiei cereşti păcatele noastre cele multe şi grele pentru care suntem săraci, goi, lipsiţi, bolnavi, plini de răni.

Timpul nu ne mai încape pentru că deja observ că am început să intrăm în timp. Unii vă uitaţi la ceas, poate vă gândiţi că aveţi treburi acasă şi deja coborâm din Împărăţie. Venim pe pământul acesta şi ne gândim să plecăm la ale noastre, să plecăm cu această amintire frumoasă pe care Taina Botezului, la începutul Liturghiei, a pus-o în inima noastră ca o răscolire a vremurilor de demult pe care le-am trăit fiecare din noi, din cei care suntem aici, cu toate că şi noi în lumina Evangheliei zilei de astăzi ne-am văzut mai degrabă în starea bogatului căci nu ne-am îngrijit atât de mult de sufletele noastre. Şi câtă vreme mai suntem în trupul acesta, să dăruim săracului de lângă noi pe Hristos. Că atunci când dai o felie de pâine de pomană, nu dai o felie de pâine unui sărac, ci Îl dai pe Hristos aceluia prin felia de pâine.

Am zis câtorva credincioşi aici în parohie: Noi avem săraci în jurul nostru şi unii aveţi mult de la Dumnezeu dăruit: recoltă de porumb în anul acesta şi alte produse. Ce ar fi dacă am face noi un dar din ceea ce ne prisoseşte celor care n-au? Nu le dăm un sac de porumb, ci în acest sac este Hristos, darul pe care noi îl oferim celui care este sărac lângă noi şi care-aşteaptă. Şi oferindu-i-L pe Hristos, noi ne croim cale spre cer. Altfel, rămânând noi cu-ale noastre, vom păţi ca şi bogatul din Evanghelia de astăzi şi cine vrea asta? Nimeni! Să ne-ajute Dumnezeu să ne regăsim cu toţii în sânul dulce al lui Avraam dimpreună cu Ştefania de astăzi, cu naşii ei, cu părinţii ei şi cu noi toţii cei care am venit în biserică. Amin!

Ultima actualizare în Vineri, 03 Noiembrie 2017 14:11
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.