Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Un semnal de alarmă la Soborul Maicii Domnului
Un semnal de alarmă la Soborul Maicii Domnului
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 25 Decembrie 2017 20:19

Evanghelia din cea de-a doua zi după Nașterea Domnului, zi închinată

Maicii Domnului, ne prezintă fuga în Egipt a Pruncului Iisus cu mama Lui, pe de o parte, şi pe de altă parte, o plecare sau o fugă înspre Babilon, înspre ţinutul Răsăritului a magilor care au aflat lumina cea adevărată, pe Hristos. Şi pe altă cale întorcându-se în ţara lor, au dus lumina aceasta în mijlocul Babilonului, adică în locul unde evreii au fost robiţi foarte multă vreme de către imperiile persan şi babilonean.

 

Dincoace, în Egipt, Iisus Hristos este dus de mama Lui în fugă ca să scape de Irod, de mânia lui, de sabia ostaşilor săi, dar nu numai pentru asta, ci şi pentru că glasul pruncilor ucişi de Faraon în Egipt, cu multă vreme în urmă, striga după răzbunare, striga după iertare, striga după prezenţa lui Hristos. Pruncii evreieşti ucişi de Faraon, atunci când poporul evreu se înmulţea fiind în robia Egiptului, sângele pruncilor de parte bărbătească care au fost ucişi încă de la naştere de moaşele egipteneşti striga acum după răzbunare, striga după Acela pentru Care au murit, căci moartea lor era din pricina urii pe care Faraon o avea faţă de poporul evreu, faţă de acest popor ales în sânul căruia avea să Se nască la plinirea vremii Iisus Hristos. Iată că vărsarea de sânge din Egipt a fost icoană preînchipuitoare a vărsării de sânge din Betleem de la vremea naşterii lui Mesia; cu aceeaşi ură feroce, Irod, faraonul cel nou, porunceşte ca nu numai băieţii ci şi fetele, toţi pruncii să fie ucişi. Istoria păstrează grozava faptă a lui Irod. Se spune, şi în Sfânta Scriptură este scris, că a fost mâncat de viermi la sfârşitul vieţii lui în cel mai de jos loc al lumii, adică în Ierihon, lângă Marea Moartă, vrând şi asta să ne spună nouă că cel care luptă împotriva lui Hristos are parte de moartea cea mai cumplită şi dezgustătoare.

Ferește-ne, Doamne, de ispita irozilor acestui veac!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.