Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica de după Nașterea Domnului: CEL CARE LUPTĂ ÎMPOTRIVA LUI HRISTOS ARE PARTE DE MOARTEA CEA MAI CUMPLITĂ ȘI DEZGUSTĂTOARE
Cuvânt la Duminica de după Nașterea Domnului: CEL CARE LUPTĂ ÎMPOTRIVA LUI HRISTOS ARE PARTE DE MOARTEA CEA MAI CUMPLITĂ ȘI DEZGUSTĂTOARE
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Joi, 28 Decembrie 2017 16:15

Suntem în ultima duminică din anul calendaristic. Anul

bisericesc se încheie la 31 august şi pe 29 august, în ultima sărbătoare a anului bisericesc pomenim tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, adică ne aducem aminte de sângele vărsat ca semn al intrării lui Iisus Hristos în istorie, ca semn al mântuirii prin Jertfa Mântuitorului, prin sângele Său. Încheierea anului calendaristic, iarăşi îl facem cu imaginea unor valuri de sânge ce curg în Betleem şi în jurul lui, prin moartea celor foarte mulţi prunci; Biserica ne pune înainte un număr simbolic: paisprezece mii prunci ucişi la porunca lui Irod. Dar ambele încheieri, şi a anului bisericesc şi a anului calendaristic, cu sângele curs pentru numele lui Iisus Hristos vor să ne spună ceva şi nouă: mântuirea noastră este prin Sângele lui Iisus Hristos în care avem iertare de păcate. Că Sângele lui Iisus Hristos se varsă pentru viaţa lumii. În sângele martirilor şi în al pruncilor din Betleem se află Sângele lui Iisus Hristos care se varsă pentru mântuirea noastră. De aceea Hristos Se preamăreşte în sfinţi, de aceea noi cinstim mereu pe sfinţi, în fiecare zi din an, pentru că în sângele lor este Sângele lui Hristos.

 

Evanghelia acestei Duminici (Matei 2, 13-23)e astăzi ne vorbește despre fuga în Egipt a Pruncului Iisus cu mama Lui, pe de o parte, şi pe de altă parte, o plecare sau o fugă înspre Babilon, înspre ţinutul Răsăritului a magilor care au aflat lumina cea adevărată, pe Hristos. Şi pe altă cale întorcându-se în ţara lor, au dus lumina aceasta în mijlocul Babilonului, adică în locul unde evreii au fost robiţi foarte multă vreme de către imperiile persan şi babilonean.

Dincoace, în Egipt, Iisus Hristos este dus de mama Lui în fugă ca să scape de Irod, de mânia lui, de sabia ostaşilor săi, dar nu numai pentru asta, ci şi pentru că glasul pruncilor ucişi de Faraon în Egipt, cu multă vreme în urmă, striga după răzbunare, striga după iertare, striga după prezenţa lui Hristos. Pruncii evreieşti ucişi de Faraon, atunci când poporul evreu se înmulţea fiind în robia Egiptului, sângele pruncilor de parte bărbătească care au fost ucişi încă de la naştere de moaşele egipteneşti striga acum după răzbunare, striga acum după Acela pentru Care au murit, căci moartea lor era din pricina urii pe care Faraon o avea faţă de poporul evreu, faţă de acest popor ales în sânul căruia avea să Se nască la plinirea vremii Iisus Hristos. Iată că vărsarea de sânge din Egipt a fost icoană preînchipuitoare a vărsării de sânge din Betleem de la vremea naşterii lui Mesia; cu aceeaşi ură feroce, Irod, faraonul cel nou, porunceşte ca nu numai băieţii ci şi fetele, toţi pruncii să fie ucişi. Istoria păstrează grozava faptă a lui Irod. Se spune, şi în Sfânta Scriptură este scris, că a fost mâncat de viermi la sfârşitul vieţii lui în cel mai de jos loc al lumii, adică în Ierihon, lângă Marea Moartă, vrând şi asta să ne spună nouă că cel care luptă împotriva lui Hristos are parte de moartea cea mai cumplită şi dezgustătoare.

Fuga în Egipt a Mântuitorului avea în plan nu numai ferirea de sabia lui Irod, ci şi un răspuns sau binecuvântare pe care Hristos a adus-o întâia oară acelora dintre pruncii evreilor care au murit pentru El, pentru numele Lui, pentru credinţa poporului evreu în aşteptarea lui Mesia. Foarte important, foarte mult ţine Hristos la copii, prima grijă pe care a avut-o Hristos la naşterea Sa a fost faţă de copii. El s-a îngrijit după aceea şi de tineri, înviindu-i pe cei morţi cum a fost tânărul cel din Naim, pe care mama lui îl ducea să-l îngroape, pe fiica lui Iair, care avea 12 ani şi fiind bolnavă murise în casa părinţilor săi. S-a îngrijit de bolnavi, de cei zece leproşi, de slăbănogul de la Vitezda, de orbii pe care i-a vindecat, de toţi cei bătrâni, de flămânzi dându-le pâine, pe toţi i-a mângâiat cu prezenţa Lui, dar prima lucrare pe care a avut-o Hristos spre mângâiere a fost faţă de copiii nevinovaţi, faţă de pruncii ucişi. De aceea, când copiii se apropiau foarte mult de Mântuitorul în gloata care Îl înconjura, ei nefiind chiar atât de liniştiţi, făceau gălăgie, râdeau, se învârteau în jurul Mântuitorului, pentru ei Mântuitorul era prezenţa desăvârşirii întruchipate, a deplinei frumuseţi către care tânjeau ochii lor nevinovaţi. Veneau aproape de El şi-L îmbulzeau, iar ucenicii îi certau, cerându-le să plece. Mântuitorul S-a plecat asupra copiilor şi le-a zis celorlalţi: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor”.

Eu mă bucur când văd copiii în biserică şi mă întristez când nu-i văd, mă întristez când îi văd singuri pe bătrâni şi pe cei maturi, dar fără de copii. Copiii sunt foarte mulţi în parohie, dar nu vin la biserică. Când îi întreb, ei îmi răspund că nu îi lasă mama. Mă înfior când aud acest răspuns că nu-i lasă părinţii să vină la biserică. Copiii ar vrea să vină la Hristos, ei aleargă spre modelul suprem al inimii lor şi noi adesea, din cauza neputinţei noastre, din cauza întunericului care este în ochii noştri, în sufletul nostru, împiedicăm copiii să vină la Hristos. Cuvintele sunt, sigur, greu de pronunţat, dar ele trebuie rostite pentru ca nu cumva cineva să zică: n-am ştiut! Eu ştiu că voi răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru turma încredinţată spre păstorire. De aceea trebuie să atrag atenţia tuturor, cu preţul oricăror insulte, a tuturor batjocurilor şi a împotrivirilor din partea unora dintre credincioşi. Am auzit zicând pe cineva: Părinte, las-o mai uşor cu cuvântul despre avorturi, şi alte ameninţări înjositoare, batjocoritoare, pe care preotul le primeşte în mod normal, ca pe o răstignire. Oare Hristos n-a fost luat în râs şi batjocorit de către oameni? Dar El nu a tăcut ci a spus adevărul până la răstignire. Aşa este chemat şi preotul, dator este să spună păcatele care trebuie descoperite, arătate în faţa tuturor, ca noi, auzindu-le, să avem motiv de pocăinţă; şi dacă unul se pocăieşte, dacă un suflet se întoarce, e împlinită rostirea cuvintelor. Noi dorim ca toţi să ne mântuim. Eu aş vrea să ne vedem cu toţii în rai! Mă rog pentru mine, dar nu aş vrea să ajung singur acolo, ci aş vrea să fiu împreună cu turma dată mie spre păstorire. De aceea dator sunt să nu tac, să nu ascund, să nu menajez pe nimeni, nici o persoană, nici un păcat.

Vă rog să ascultaţi cuvântul pe care Biserica îl rosteşte în Evanghelii, să vă feriţi de păcate, de desfrânare, de uciderea pruncilor nenăscuţi, de înjurături, de orice păcat care este o ofensă împotriva lui Dumnezeu. Şi dacă aţi făcut unul din aceste păcate, pocăiţi-vă, schimbaţi-vă viaţa, hotărâţi-vă să porniţi pe un drum nou. Este sfârşit de an, puteţi face hotărâre nouă pentru anul ce vine astfel: Doamne Iisuse Hristoase, de anul nou care vine, mă hotărăsc să părăsesc orice păcat, să nu mai iasă din gura mea nici o înjurătură, nici un cuvânt de batjocură. Aceasta este chemarea Bisericii. De 2000 de ani Biserica strigă aşa către noi, numai noi nu înţelegem, numai noi nu auzim, dar Biserica ne vorbeşte nouă prin toată imnologia ei, prin predici, prin cântări, la pocăinţă ne cheamă, la drumul spre rai, spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi să ne fie ca un îndemn plecat din străfundurile inimii noastre, o chemare prea frumoasă şi dulce spre a-L urma pe Hristos, spre a vărsa o lacrimă pentru păcatele noastre, spre a ne pregăti pentru ziua cea rea, adică pentru ziua din urmă a vieţii noastre care vine la fiecare dintre noi când nu ne aşteptăm şi după care vom sta înaintea lui Dumnezeu să dăm socoteală pentru faptele noastre. Amin!

 

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.