Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului: SĂ INTRĂM ÎN ARENA POCĂINȚEI
Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului: SĂ INTRĂM ÎN ARENA POCĂINȚEI
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2018 18:44

Întotdeauna praznicele cele mari dintre ani, al Naşterii Domnului şi al Botezului Domnului, sunt precedate şi urmate

 de două duminici care le învăluie, le pregătesc şi le rostuiesc. Avem duminica dinaintea Naşterii Domnului şi duminica după Naşterea Domnului, duminica dinaintea Botezului Domnului şi duminica după Botezul Domnului. Şi noi suntem în aceasta din urmă în care auzim textul evangheliei cu vestea că Sfântul Ioan Botezătorul care a botezat pe Iisus Hristos în Iordan a fost dus la închisoare, deci a fost sortit morţii, prin pasul acesta premergător care era închisoarea. Din închisoarea aceasta avea să fie scos şi călăul îi va tăia capul la dorinţa Irodiadei, soţia lui Irod, în urma jocului sinistru al fiicei acesteia, Salomeea, în sala de ospăţ a lui Irod, atunci când acesta îşi serba ziua onomastică (Matei 4, 12-17).

 

Evanghelia începe cu primii paşi ai Mântuitorului şi cu cuvintele Lui, după ce Sfântul Ioan a fost închis. A părăsit Nazaretul, locul în care a crescut, şi S-a dus în cetăţile de lângă Marea Galileii, pentru ca să se împlinească cuvântul proorocesc care a spus: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit!” Acestea erau cuvintele profetului Isaia cu privire la începutul misiunii lui Hristos în ţinutul Galileii. Cetăţile acelea din Galileea au avut parte de mari minuni prin prezenţa Mântuitorului, de multe cuvinte care-i atrăgeau pe oameni să vină în jurul Lui şi să-L asculte. Ţinutul Galileii e un ţinut foarte frumos, cetăţile acestea erau adevărate oraşe, pline de verdeaţă, unde Hristos întâlnea oameni de diferite naţii, de aceea era numită regiunea şi „Galileea neamurilor”, adică multe neamuri mişunau, veneau şi plecau. Aici era un nod commercial, toate drumurile comerciale ale Asiei treceau prin Galileea şi acolo se desăvârşeau cele mai mari şi multe tranzacţii comerciale, oameni din întreaga lume erau acolo; de aceea Mântuitorul Şi-a ales să vestească împărăţia Sa tocmai în acest loc unde oamenii puteau să ducă vestea în toată lumea odată cu marfa pe care o luau din Galileea.

Şi iată primul cuvânt pe care îl rosteşte Mântuitorul: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” Sigur, erau acolo negustori care se înşelau unii pe alţii, cum se întâmplă în piaţă; erau acolo oameni care n-aveau nici un Dumnezeu, atei, oameni străini, idolatri, care veneau cu mărfurile lor din Orientul îndepărtat sau din Occident, din Asia, din Grecia, veneau în Galileea ca să ia contact cu negustorii de dincolo de Iordan, erau oameni care nu ştiau de Dumnezeul lui Israel. În mijlocul acestora Mântuitorul a început cu acest cuvânt pentru ca să îi facă curioşi – ce înseamnă cuvântul acesta de pocăinţă, ce înseamnă cuvântul acesta care altădată cu câteva luni în urmă Sfântul Ioan l-a rostit în pustia Iordanului şi a atras mulţimi de oameni din Ierusalim şi din toată Iudeea la Iordan, ascultându-l şi punându-i întrebări – ce înseamnă cuvintele acestea, ce trebuie să facem? Că toata raţiunea pocăinţei se reducea la nişte fapte, la nişte lucrări interioare pe care trebuie să le facă fiecare cu privire la conştiinţa sa, la viaţa sa în legătură cu Dumnezeu; pocăinţa este întotdeauna în legătură cu Dumnezeu, cu viaţa duhovnicească. Mântuitorul a început cu acest cuvânt, cu această chemare sfântă pe care apoi a întărit-o prin minuni şi semne pe care le-a făcut în aceste cetăţi, astfel încât odată avea să exclame supărat, amărât că cei din acele ţinuturi nu L-au înţeles: „Capernaume, Capernaume de câte ori am vrut să te strâng la Mine aşa cum îşi adună cloşca puii ei sub aripi şi nu ai vrut; că dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon, (adică în oraşe dincolo de Ţara Sfântă) minunile care s-au făcut în tine, s-ar fi pocăit de mult”. O, astăzi, cine merge în oraşele din jurul Galileii poate vedea doar ruine, pietre ce marchează locurile cetăţilor Nazaret, Capernaum, Betsaida – toate cetăţile de lângă mare unde Hristos a propovăduit sunt astăzi numai ruine, pentru că neascultarea de cuvântul lui Dumnezeu a făcut ca numele şi prestanţa oamenilor de acolo să se piardă peste veacuri.

Suntem chemaţi astăzi, la începutul acestui excurs duhovnicesc pe care îl facem după Botezul Domnului, să intrăm în această arenă a pocăinţei, de fapt Postul Mare care ne stă înainte şi în curând vom intra în săptămânile pregătitoare nu reprezintă altceva decât o arenă în care noi învăţăm actul acesta al pocăinţei: „Uşile pocăinţei” vom auzi când va începe perioada Triodului – uşile pocăinţei deschide-le, Doamne, ca să intru prin ele şi toate canoanele care se vor citi în Postul Mare sunt înspre plecarea noastră cu lacrimi înaintea lui Hristos să ne ierte păcatele, pentru ca Învierea Lui, praznicul luminos al biruinţei asupra morţii să ne poată învia şi pe noi şi să putem şi noi să fim părtaşi acestei înălţări duhovniceşti pe care numai cu pocăinţă o câştigăm prin învierea lui Iisus Hristos.

Închei aceste cuvinte cu îndemnul de a pune la inimă aceste cuvinte ale Mântuitorului cu care a început vestirea Sa dumnezeiască în ţinutul Galileii neamurilor. Că şi noi am fost un neam între neamurile din Galileea, şi noi suntem din aceia pe care Hristos continuă să ne cheme şi astăzi la aceeaşi stare de smerenie şi de înălţare pentru ca să ne atragă apoi pe toţi în Împărăţia Sa Cerească. Amin!

 

 

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.