Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 29-a după Rusalii: MARE LUCRU CA, DUPĂ CE TE-AI SPOVEDIT ȘI ÎMPĂRTĂȘIT, SĂ VII IARĂȘI LA BISERICĂ DUMINICA VIITOARE
Cuvânt la Duminica a 29-a după Rusalii: MARE LUCRU CA, DUPĂ CE TE-AI SPOVEDIT ȘI ÎMPĂRTĂȘIT, SĂ VII IARĂȘI LA BISERICĂ DUMINICA VIITOARE
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 12 Ianuarie 2018 10:26

Duminica a 29-a după Rusalii ne pune înainte textul cu vindecarea

celor zece leproși (Luca 17, 12-19), text pe care îl auzim în fiecare an și care ne arată nouă cât de mult iubitor de oameni este Dumnezeu, Căruia nu-i place ca omul să sufere, care nu dorește ca noi, oamenii, să trăim în boli și în necazuri. Deși le îngăduie pe acestea peste noi ca să ne apropie și mai mult de El, deși le îngăduie pe acestea peste noi pentru că ne iubește și vrea ca să ne întoarcem la El pe calea aceasta, dacă nu vrem prin ascultarea Cuvântului și prin descoperirea Revelației Divine care se arată în creație, în natură și în tot ceea ce ne înconjoară. Să ne întoarcem măcar prin loviturile suferințelor și ale necazurilor.

 

Iată acum, Mântuitorul, în drumul Lui, întâlnește zece oameni leproși care stau departe și care ridicau glasul strigând: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Zece bărbați leproși! Boala leprei e una foarte grea. Încă și astăzi mai sunt urme ale acestei boli în lume. Boala aceasta era grea pentru că omul era desfigurat. Era contagioasă boala, de aceea trebuia să stea deoparte, în afara familiei și a mulțimii cetăților, în locuri singuratice unde li se ducea hrana și era lăsată deoparte și nimeni nu se atingea de ei ca nu cumva să se îmbolnăvească. Dar și figura lor, expresia feței lor era atât de cutremurătoare, de dezgustătoare încât și copiii se speriau văzându-i. Și femeile și bărbații toți aveau dezgust privindu-i pe acești oameni care erau desfigurați din cauza bolii. Nu mai aveau mădularele întregi: nasul, urechile, obrajii, mâinile, totul era mâncat de boală până când, ajungând un schelet, mureau în chinuri grozave.

Și iată că între acești zece era si unul care era samarinean. Probabil că printre ceilalţi erau şi iudei.  De aceea Mântuitorul lasă să se întâmple lucrul acesta pentru ca să ne arate nouă că în suferință oamenii se unesc și-și duc crucea împreună. Evreii nu aveau nicio legătură cu samarinenii. Nu era permis ca să treci măcar prin cetățile Samariei, pentru că puteai fi neprimit sau omorât. Vă aduceți aminte, Mântuitorul trecea cu ucenicii prin cetățile Samariei și n-au fost primiți. Atunci ucenicii au spus Mântuitorului: Doamne, spune să coboare foc din cer ca să-i nimicească așa cum a făcut Ilie, căci iată, nu ne-au primit în cetățile lor. Și Mântuitorul le-a spus: Nu știți de ce duh sunteți călăuziţi. Și de multe ori Mântuitorul a rostit pilde în legătură cu samarinenii pentru ca să-i facă pe evrei să înțeleagă că și aceia sunt oameni și au suflet care trebuie să se mântuiască și că nu numai ei, ca popor ales, ci și neamurile și străinii trebuie să ajungă la cunoașterea lui Iisus Hristos.

Când El a spus parabola aceea cu samarineanul milostiv, care se citește la Sfântul Maslu la prima Evanghelie, arăta că au trecut pe lângă cel bolnav, care căzuse între tâlhari, și preotul și levitul și nu s-au apropiat de el. Dar a venit un samarinean care era în călătorie și, oprindu-se, i-a spălat şi legat rănile, l-a dus pe asinul său la o casă de oaspeți și a avut grijă de el ca să fie însănătoșit. Și Mântuitorul pune înaintea ascultătorilor săi imaginea samarineanului care, deși era în afara poporului evreu, în sensul că era idolatru, cu toate acestea inima lui şi fondul sufletesc era unul bun de care s-a folosit Mântuitorul ca să dea o lecție poporului său ales, poporul Israel.

Și iată că între acești zece leproşi era unul samarinean. Și am spus mai înainte: în suferință, oamenii nu se mai urăsc unii pe alții. Când ești în necaz, în boală atunci uiți de amărăciunile făcute de cineva, uiți de toate și ți-e milă de cel în necaz, mai ales când ești și tu în necaz. Necazul te unește cu cel în necaz, în suferință. Când sunt doi în aceeași boală, se duc unul la altul și se întreabă: Tu ce medicamente iei? Cum le-ai primit? Ce efect au avut pastilele pe care le-ai luat ca să le iau și eu? Și omul, în suferință fiind, se apropie de cel în suferință. Așa erau cei zece leproși, împreună. Lor nu le era frică că se îmbolnăvesc unul de la celălalt. Erau cu toţii în aceeași stare foarte grea. Lepra este icoana păcatului. Lepra este icoana fărădelegilor în care suntem noi, oamenii, și avem nevoie de cineva care să ne vindece. Acel cineva este Iisus Hristos. Întâlnirea cu El este salvarea noastră. Întâlnirea cu El a fost salvarea celor zece leproşi. S-au dus, de departe stând, neapropiindu-se, căci nimeni nu le dădea voie să se apropie de grupul celor sănătoși. Și ei au început să strige: Iisuse, Învățătorule, fie-ți milă de noi! Ai milă de noi! Ce cuvânt! Doamne miluiește-ne! Doamne miluiește-ne înseamnă ai milă de noi. E cuvântul leproșilor. În fiecare duminică avem acest strigăt la îndemână pe care îl rostim de nenumărate ori când venim la biserică: Doamne, Iisuse, miluiește-mă! Doamne, ai milă de noi! Doamne, miluiește-ne! Cu toții strigăm pentru că toți ne simțim datori acelui „ceva“ de la Dumnezeu pentru noi. Toți ne simțim păcătoși sau leproși într-un fel sau altul, sufletește mai mult sau mai puțin.

În Vechiul Testament era o poruncă a Legii: dacă cineva vede că are o pată de lepră pe trupul său să meargă la preot și preotul să cerceteze, să se uite la rană. Dacă rana este de lepră să-l scoată afară din tabără o perioadă, adică să nu-l mai lase să  stea în comuniune cu ceilalți oameni.  După o vreme, omul bolnav să vină iar la preot și preotul să vadă dacă rana s-a micșorat înseamnă că este spre vindecare, să mai stea în afara taberei o perioadă. Și apoi iarăși venind, dacă s-a vindecat rana, să-l reintregreze în tabără, în familia lui, în mulțime. Dar dacă rana creștea atunci era socotit necurat și nu mai avea voie să rămână în familia lui. Ce grozav! Te scotea păcatul leprei, boala leprei te scotea afară din familie. Te scotea afară din comunitate și stăteai deoparte toată viața dacă rămâneai așa. Așa este păcatul. Păcatul ne scoate afară din comuniunea cu Sfinții, cu oamenii credincioși. Păcatul, desigur, noi simțim că-l avem, dar mergem la preot, la duhovnic și spunem: am făcut cutare. Preotul vede păcatul nostru. Duhovnicul cercetează rana noastră și spune: Nu te poți împărtăși! Nu poți fi în comuniune cu Hristos! Trebuie să stai o perioadă deoparte până te vindeci, până se văd semnele vindecării, până rana se micșorează. Și atunci când vii iarăși și duhovnicul te întreabă: Cum merge? Ai mai redus din păcate? Simți că ai o biruință în lupta contra păcatelor? Și omul simte şi spune: Da, de mai puține ori am păcătuit. M-am luptat și m-am străduit. Și atunci preotul îi mai dă un canon, îl mai ajută până când omul reușește să spună: M-am lepădat. Am renunțat. M-am vindecat. Și atunci poate intra în comuniune cu Hristos, cu toți Sfinții lui. Iată un mesaj, unul dintre mesajele Evangheliei de astăzi. Sunt multe mesaje: iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de oameni. Lui îi este milă de cei care se află în suferință. E mare lucru acesta. Să știi că ai un Mântuitor, că ai pe cineva pe care îl doare de suferința ta, când atâtora din jur nu le pasă. Ce mă interesează pe mine că e cineva bolnav? Ca și cum n-ar fi din familia noastră, n-ar fi din parohia noastră, n-ar fi din Biserică, din trupul acesta sfânt care este familia duhovnicească. Se poate întâmpla să nu-l doară pe cineva de suferința noastră, dar este Cineva Căruia Îi este milă de noi și Acela este Iisus Hristos. De aceea venim la biserică, venim ca niște leproși strigând: Doamne, miluiește-mă! Doamne, ai milă de mine! Doamne, sunt bolnav, ai milă! Și Hristos ne oferă tămăduire.

Și le-a spus: Duceți-vă și vă arătați preoților! Și pe când mergeau au văzut că sunt vindecați, că nu mai au pete pe ei. Numai faptul că au ascultat de Hristos și s-au dus către preoți ca să fie văzuți de aceia, potrivit legii, s-au și vindecat. Vedeți cum ne iartă pe noi Hristos! Numai când vrei să vii la biserică. Ce mare lucru! Numai când vrei să te duci la spovedanie, deja Hristos lucrează la mântuirea ta. Numai când vrei să-ți descoperi păcatul înaintea duhovnicului, Hristos începe deja să te vindece. Însăși dorința aceasta de a te spovedi, de a te mărturisi, de a te pocăi este un semn al lucrării lui Hristos asupra ta, în viața ta, în viața noastră. Pentru că în primul rând vii cu teamă, vii cu evlavie, vii cu smerenie, vii tăcând, vii interiorizându-te şi gândindu-te: Ce-am făcut? Câte păcate am? Cum pot sta înaintea lui Hristos? Oare ce-mi va zice El? Și această pocăință pe care o facem noi este un început al lucrării lui Hristos în viața noastră de creștini și o tămăduire pe care El o începe.

Ați văzut că din cei zece unul s-a întors ca să-i mulțumească. Mare lucru! Mare lucru după ce te-ai împărtășit de dragostea lui Hristos, de sănătatea pe care ți-o dă, de iertarea păcatelor să vii să-I mulțumești. Mare lucru ca după ce te-ai spovedit și împărtășit să vii iarăși la biserică duminica viitoare. Sunt foarte mulți oameni care vin numai să se împărtășească. Adică vin numai la iertarea păcatelor, la vindecare ca cei nouă și apoi nu mai vin ca să-I mulțumească lui Dumnezeu. Liturghia înseamnă și mulțumire. Vii și duminica viitoare, vii și cealaltă duminică, vii mereu și spui: Doamne, îți mulțumesc pentru ce mare dar mi-ai dat: iertarea păcatelor mele și Trupul și Sângele Tău, Sfânta Împărtășanie! Vii și-I mulțumești. Unul din zece s-a întors să-I mulțumească. Ce mâhnire pe Mântuitorul! Şi El l-a întrebat: Și ceilalți nouă unde sunt? Numai acesta care era samarinean s-a întors să-i dea slavă lui Dumnezeu? Nu s-a găsit să se întoarcă nimeni din ceilalți nouă? Și a spus acestuia: Scoală-te și du-te! Credința ta te-a mântuit! Vedeți ce importantă este credința, credința noastră in Hristos, credința noastră în puterea tămăduitoare și iertătoare a Mântuitorului! De aceea Evanghelia de astăzi ne pune să ne facem o analiză lăuntrică a vieții noastre. Cât credem noi în lucrarea lui Hristos asupra noastră? Cât credem noi și cum venim noi la biserică, cu ce dorință fierbinte sau cu ce nepăsare ca El să ne vindece? Ne vedem vinovați înaintea lui Hristos sau nu? Mereu când venim la Hristos să strigăm ca și leproșii: Doamne, miluiește-ne! Această rugăciune pe care de altfel o putem spune și în casa noastră cum o spun Părinții Bisericii și mai ales părinții din Muntele Athos. Și am auzit din acatist cum părinții din Athos l-au primit pe Sfântul Marcu Efeseanul cu mare bucurie. A fost singurul episcop care a apărat credința ortodoxă în toată lumea în vremea aceea. El a fost singurul care a apărat pe Hristos și Biserica lui Dreptmăritoare. Și părinții Athosului l-au primit cu bucurie și l-au fericit pentru aceasta. Ei bine, Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață pe noi să rostim întotdeauna această rugăciune în inima noastră, rugăciunea vameșului: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! Pe care și noi trebuie să o învățăm, să o știm, nu se poate să nu o știm, dar să o și rostim mergând la câmp, la muncă, în autobuz, venind la biserică, de zeci de ori, să le numărăm, să rostim necurmat odată cu inspirarea aerului în noi. Când tragem aer să zicem: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu și când scoatem afară aerul din plămâni să zicem: miluiește-mă  pe mine, păcătosul, în gând. Și inspiri și în timp ce inspiri zici prima parte: Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, iar expirând aerul zici: miluiește-mă pe mine păcătosul. Și atunci mergând, inspirând și expirând aerul zici rugăciunea aceasta, care poate fi în final și numai: Doamne, miluiește-mă! Și atunci gândurile rele nu mai au loc în inima noastră și în mintea noastră. Lucrurile deșarte ale lumii nu ne mai ating pentru că suntem într-o comuniune prin rugăciune necurmată cu Hristos, un strigăt pe care-l facem către Hristos precum leproșii: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine, păcătosul! Amin!

 

 

 

 

Ultima actualizare în Vineri, 12 Ianuarie 2018 10:31
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.