Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica Înfricoșatei Judecăți: PREZENȚA LUI HRISTOS ÎN ISTORIE ESTE PREZENȚA OMULUI FLĂMÂND ÎN ISTORIE
Cuvânt la Duminica Înfricoșatei Judecăți: PREZENȚA LUI HRISTOS ÎN ISTORIE ESTE PREZENȚA OMULUI FLĂMÂND ÎN ISTORIE
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 10 Februarie 2018 14:16
În Duminica Lăsatului sec de carne sau Duminica Înfricoşatei Judecăți auzim citindu-se Apostolul când Sfântul Apostol Pavel le vorbește corintenilor despre grija pe care trebuie să o aibă creştinii cei mai înălțați sufleteşte, cei mai înflăcărați pentru Hristos, cei care au înțeles mai profund tainele Evangheliei mântuirii sufleteşti față de cei mai începători pe care nu trebuie să-i poticnească cu nimic din cele ce fac ei, mai ales cu privire la hrana pe care o consumă.

Fiind în preajma Postului Mare, Biserica ne pune înainte textul acestui Apostol ca să ne facă să înțelegem şi ce importanță are postul în privința pedagogiei creştine. Omul credincios posteşte nu numai pentru el, ci posteşte şi pentru fratele său şi pentru a-l ajuta pe cel de lângă el care este mai neputincios în credință, ca văzându-l pe acela, credincios fiind, că posteşte, adică are nevoie şi el de o asceză, să poată şi cel mai slab să se încurajeze şi să zică: Dacă el care este atât de credincios, iată, posteşte, cu atât mai mult trebuie să postesc eu, pentru că sunt mai păcătos ca acela. Şi atunci postul nostru, nevoința noastră va ajuta în mod pedagogic şi pe cei de lângă noi să postească. De aceea în vremea postului nu este un păcat a te lăuda cu postul aşa cum este nevoie să-l ascunzi atunci când posteşti pentru o problemă proprie şi-ți iei anumite zile de post pentru o nevoie, pentru un necaz al familiei tale, pentru o situație, o boală deosebită, un necaz care a venit peste tine sau familia ta sau peste cineva din casa ta. Şi atunci iei o zi de post şi de rugăciune pentru ca Dumnezeu, văzând efortul, văzând osteneala, văzând dăruirea ta să răspundă cu milostivire şi să soluționeze problema pentru care posteşti.

Ei bine, în astfel de cazuri când mergi la cineva şi acela îți oferă mâncare de dulce nu-i refuzi mâncarea pe motiv că posteşti ca să nu te arăți oamenilor că posteşti, ci numai lui Dumnezeu Care este în cer. Dar în vremea postului rânduit de Biserică, cum este acesta în care intrăm peste o săptămână, atunci mergând la cineva şi văzând că acela îți oferă mâncare de dulce tu devii mărturisitor al credinţei şi al Bisericii, şi spui: Ne pregătim pentru Înviere. Acum este vremea postului. Nu trebuie să oferim trupului nimic din cele ce-l pot satisface şi trezi poftele şi alte păcate, ci trebuie să ne ostenim prin nevoință şi post ca să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie, pentru cuminecarea cu trupul lui Hristos şi pentru întâlnirea cu Lumina care iese din Mormânt pentru ca să o primim cu vrednicie. Şi alte lucruri sunt în Apostol pe care le-am auzit mai înainte. Sigur, el era scris în vremea aceea când creştinii dintâi erau obligați să cumpere din piață cărnuri care erau jertfite idolilor. Şi creştinii care erau mai întăriți sufleteşte ştiau că acea carne care a fost dată idolilor nu are nicio influență asupra credinței lor, asupra inimii lor şi de aceea luau cu îndrăzneală, cumpărau carne din piață şi o consumau. Dar creştinii care erau începători, ştiind că acea carne a fost jertfită idolilor mai înainte, se temeau ca să o cumpere ca să nu se spurce şi, văzându-i pe cei mai înaintați în credință că o cumpără, se poticneau în inima lor şi ziceau: Dar oare e bine ceea ce fac ceilalți creştini? De ce ei mănâncă această carne care este întinată? Şi se poticneau în inima lor. Şi atunci Sfântul Pavel îi învață pe creştinii cei mai întăriți sufleteşte: Nu cumva să faceți să se poticnească frații voştri. Dacă ei socotesc că nu e bine să mănânce carne care a fost dată idolilor, nici voi să nu o mâncați ca nu cumva ei să se poticnească pentru credința voastră. Ştiu că voi ați ajuns la încredințarea că nu e nimic cu această carne, că nu este întinată şi voi vă rugați şi o binecuvântați şi ea este curată pentru voi. Dar pentru cugetul celor mai slabi e bine ca să renunțați a o mânca. Şi astfel Sfântul Pavel îi învăța pe creştinii cei mai întăriți sufleteşte să aibă grijă de cei mai începători ca nu cumva să-i facă să se poticnească, să greşească, să judece, să renunțe la viața creştină, la Biserică, să-i judece mai ales pe cei care îi învață pe ei Evanghelia, pe creştinii cei mai din frunte, pe conducătorii Bisericii pentru această slobozenie a vieții lor în legătură cu alimentele care erau în piață.

Acestea şi altele ne-a învățat Apostolul de astăzi, dar Evanghelia pe care am auzit-o mai înainte este atât de cunoscută de noi, mai ales că de foarte multe ori o citim la stâlpii care se rostesc în casele îndoliate, la căpătâiul morţilor. De multe ori citim această Evanghelie pentru că trebuie ca noi, care suntem în viață, să conştientizăm că la moartea noastră Hristos ne va judeca pentru păcatele noastre, că nimic întinat nu poate intra în Împărăția Cerurilor. Dar un lucru foarte interesant reiese din Evanghelia de astăzi şi anume că Hristos ne va judeca pentru binele pe care puteam să-l facem şi nu l-am făcut. Când spune aici Mântuitorul că la sfârşitul veacurilor va veni Fiul Omului în slava Sa, El vorbeşte de Învierea a doua, de sfârşitul lumii când va veni cu sfinții îngeri şi vor sta înaintea Lui toate neamurile. Vor învia cei din morminte, cimitirele se vor goli, cei care vor fi vii vor fi preschimbați în chipuri nemuritoare şi toți vom sta înaintea lui Dumnezeu la Judecată. Şi atunci EL va împărți pe oameni în două tabere, cum desparte păstorul seara oile de capre. Nu le lasă la un loc să înnopteze, ci le desparte: caprele într-o parte, oile în cealaltă parte. Ştie păstorul de ce. Nu e compatibilă unitatea oilor cu a caprelor atunci când dorm. Atunci celor din dreapta Sa le va spune, adică oilor sau celor credincioşi, celor ce vor moşteni Raiul: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, căci am fost flămând şi Mi-ați dat să mănânc – adică ați făcut o faptă bună –, am fost însetat şi Mi-ați dat să beau, am fost străin şi M-ați primit. Cine e străinul istoriei? Hristos e Acela Care nu are casă, nu are pâine, nu are masă, nu are pat. Pasărea îşi află culcuş, dar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul. Vulpile au vizuini, spune Mântuitorul, păsările au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul. El este străinul Care are nevoie de un loc; locul pe care Îl doreşte este inima noastră, este casa noastră, este comunitatea noastră, este parohia noastră, e generația în care trăim noi, lumea aceasta, e pământul întreg. El e străinul care are nevoie de un loc şi cel credincios Îi oferă locul acesta, îşi deschide inima şi Hristos intră în inima lui şi el devine purtător de Hristos, adică Hristos Însuşi este viața lui, este trăirea lui.

Gol am fost şi M-ați îmbrăcat. Hristos este gol şi are nevoie de haina noastră. Sigur, nu vine El la poartă să zică: Dă-mi o haină! Dar când un sărac care are o haină zdrențuită stă lângă noi şi noi îi dăm al doilea rând de haine pe care îl avem în dulap si care stă degeaba acolo să-l mănânce cariile şi molia, îi oferim aceluia, dar lui Hristos I-am oferit, pe El L-am îmbrăcat. Câți n-avem în dulapurile noastre mai multe rânduri de haine care rămân acolo nefolosite poate niciodată. Mai ales femeile mai moderne, lumea modernă cumpără mereu haine după moda nouă şi cele vechi rămân acolo, poate nefolosite. Iar săracii sau Hristos stă gol şi are nevoie de ceva să-I oferim şi atât de greu Îi oferim ceva.

În temniță am fost şi ați venit la Mine sau bolnav am fost şi M-ați căutat. Nu este Hristos bolnav, dar în suferința tuturor oamenilor Hristos suferă. În suferința celor care stau pe paturi, legați de căpătâiul suferinței lor Hristos suferă. Mergând la ei şi rostind un cuvânt de mângâiere, dându-le un pahar cu apă sau un braț de lemne, lui Hristos Îi oferim ajutorul, El este cel bolnav. Şi atunci, sigur, aceste fapte le avem la îndemână să le facem şi putem să le facem sau nu vrem sau nu putem; vrem sau nu vrem stă la îndemâna noastră, în voia noastră. Şi Hristos la judecată ne va întreba: am fost flămând şi M-ați hrănit, am fost  gol şi M-ați îmbrăcat. Şi atunci drepții, spune Mântuitorul mai departe, vor răspunde, zicând: Când, Doamne, Te-am văzut pe Tine aşa şi Te-am ajutat? Că noi nu Te-am văzut niciodată pe Tine, noi nu am făcut nimic. Vedeți omul credincios? Oricât de mult ar face bine el trebuie să uite binele făcut. Să nu ținem minte binele pe care l-am făcut. Omul credincios uită binele pe care l-a făcut cuiva şi ține minte mereu păcatul pe care l-a făcut şi de el se pocăieşte totdeauna. Dar dacă primim un bine de la cineva nu trebuie să uităm niciodată binele pe care l-am primit pentru ca să fim recunoscători totdeauna binefăcătorului nostru. Şi când vedem pe cineva care ne-a făcut un bine odată să-i mulțumim totdeauna, să avem recunoştință şi un gând ales pentru el pentru un singur bine pe care ni l-a făcut nouă măcar. Vedeți? Oamenii credincioşi, drepții îi vor răspunde: Când Te-am văzut pe Tine flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Dar Hristos le-a zis: Am fost flămând şi Mi-ați dat să mănânc. Şi ei nu ştiu când au făcut asta. Ce interesant să nu ții minte binele făcut cuiva! Că acela dacă îl ții minte te umfli de mândrie, te face să spui: Eu nu sunt ca ceilalți oameni. Eu am făcut bine, am făcut o casă cuiva, eu am dat atâtea haine cuiva, eu am hrănit atâția săraci, eu nu sunt ca ceilalți care nu au făcut nimic. Când nu ții minte binele făcut atunci îți vezi păcatele tale şi te vezi nevrednic de asta înaintea lui Dumnezeu şi stare aceasta îi place Lui. Iar Mântuitorul le va răspunde: Ori de câte ori ați făcut unuia dintre aceşti foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut. Şi aceştia vor merge la odihna veşnică.

Celor de-a stânga, caprelor, le va zice: Plecați de la Mine! Duceți-vă de la Mine! Este singurul cuvânt sau singurul moment când Hristos spune cuiva: Du-te de la Mine! El întotdeauna a spus: Veniți la Mine! Totdeauna ne cheamă la El. Glasul clopotului este glasul lui Hristos: Veniți la Mine! Niciodată preotul nu spune: Plecați de la mine!, ci el spune: Veniți la biserică! Veniți că aici vă aştept! Dar odată, omul care nu L-a ascultat pe Hristos în timpul vieții va auzi din gura Lui acest cuvânt foarte greu: Duceți-vă de la Mine! Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veşnic şi greu! Să zică Dumnezeu că eşti un blestemat! De ce? Pentru că nu ai făcut binele. Pentru că am fost flămând şi nu Mi-ai dat să mănânc; am fost însetat şi nu Mi-ai dat să beau şi celelalte. Şi cei care nu au făcut binele vor avea curajul să-L înfrunte pe Dumnezeu şi să zică: Doamne, când Te-am văzut flămând şi nu Ţi-am dat să mănânci sau însetat şi nu Ţi-am dat să bei? Când ai fost Tu aşa şi nu Ţi-am răspuns îndată? Ei țineau minte şi un singur bine.

Odată cineva, un om bogat, a dat o pâine unui sărac. Toată viața lui atâta faptă bună a făcut. Şi o ținea minte. Şi când a murit, Dumnezeu i-a zis: Dă-i înapoi pâinea pe care a dat-o unui sărac şi el să meargă în foc, în iad, pentru că a ținut minte toată viața o singură faptă bună pe care a făcut-o. Şi Mântuitorul le va răspunde, vedeți: Plecați căci ori de câte ori n-ați făcut unuia dintre aceşti foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie nu Mi-ați făcut. Ce greu să-ți zică Dumnezeu în ziua aceea că: ai avut ocazia, am fost lângă tine, am fost la poarta ta, am fost pe ulița ta, am stat în casa ta, am fost flămând şi nu Mi-ai dat să mănânc. Toți avem această şansă a mântuirii. Noi zicem: nu avem săraci, nu avem flămânzi. Nu se poate! Hristos e prezent în istorie! Prezența lui Hristos în istorie e prezența omului flămând în istorie, e prezența omului gol în istorie lângă noi. Zicem: nu avem cui să facem un bine. Nu există acest lucru. Nu e adevărat. Atâta vreme cât Hristos e prezent în istorie, avem ocaia să-L vedem că-i flămând, gol, bolnav şi în temniță şi străin şi avem cum să-L ajutăm, cum să facem un bine.

De aceea, Evanghelia de astăzi ne pregăteşte pe noi pentru calea pocăinței, calea întoarcerii la Dumnezeu. Urmează săptămâna aceasta care este una pregătitoare pentru post în sensul că renunțăm la alimentele consistente de carne şi săptămâna aceasta albă, a laptelui, a brânzei, săptămâna aceasta în care trupul nostru începe să se îndrepte spre arena Postului Mare, arena pocăinței, stadionul în care noi ne antrenăm şi alergăm pentru un premiu pe care să-l câştigăm. Premiul este Raiul, Împărăția lui Dumnezeu. Lumina pe care o primim la Paşti este simbolul Raiului, simbolul lui Hristos pe care Îl primim cu multă dăruire, stând în întunericul bisericii, în întunericul lumii şi al vieții acesteia în care trăim, aşteptând cu nerăbdare pregătiți să ne ofere Hristos Lumina, să ne ofere Hristos viața veşnică. Să ne pregătim pentru aceasta cu Sfânta Liturghie pe care o vom săvârşi în continuare, cu rugăciunile pe care Postul Mare ni le va pune înainte nouă, tuturor, mai ales în prima săptămână a Postului Mare care este una de extremă axceză şi de stăruitoare rugăciune zilnică pentru ca să ne obişnuim cu acest efort ascetic pe care ni-l pune înainte Biserica în timpul Postului Mare şi pe care să ne ajute Dumnezeu să-l ajungem şi să-l trecem cu biruință. Amin!

 

 

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.