Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai: POSTUL TE FACE LIBER
Cuvânt la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai: POSTUL TE FACE LIBER
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 16 Februarie 2018 18:30
 

Am ajuns cu mare bucurie la vremea mult-aşteptată şi venerată de către credincioşi: perioada Postului Mare, perioadă în care devenim liberi, ne eliberăm de poftele cărnii şi ale pântecelui care robesc pe om mai ales în afara posturilor. Intrând  în post, omul devine liber, liber să zboare spre înălţimile trăirilor divine, liber să cugete – dezlegat de patimi – la cele nepătimaşe, liber să zboare spre culmile la care n-ar putea ajunge când este atras spre cele de jos ale pământului. De aceea Postul în care suntem este pentru creştinii cei iubitori de Hristos vreme prielnică mântuirii, vreme aşteptată, vreme în care ei trăiesc nu oricum, ci cu nădejde că la sfârşitul acestei perioade de cincizeci de zile se vor bucura de lumina Învierii şi ei înşişi vor simţi că trăiesc o viaţă nouă pe care şi-o câştigă în urma acestui post ascetic, din perioada acestor zile de jertfă şi de umblare pe urmele lui Iisus Hristos.

Perioada Postului Mare în care suntem acum este prototip al vieţii pământeşti pe care o trăim în lumea aceasta ca şi oameni, de la botezul nostru, când am primit o nouă viaţă duhovnicească, până la moartea noastră. Postul Mare coincide în chip tainic cu viaţa noastră de când intrăm în arena mântuirii, în lupta contra păcatelor, la începutul Păresimilor, şi sfârşim în noaptea Învierii când ieşim dintre cei morţi sau încheiem viaţa aceasta şi trecem de la moarte la viaţă. Dacă am petrecut perioada Postului Mare în credinţă, urmându-L pe Hristos, atunci şi sfârşitul vieţii noastre este unul al învierii şi al înveşnicirii în lumina lui Hristos. În fiecare an repetăm sau învăţăm lecţia vieţii acesteia pe care o trăim fiecare în parte ca şi creştini. În fiecare an Postul Mare ne-aduce aminte cum trebuie să trăim nu numai în aceste patruzeci de zile până la Intrarea în Ierusalim şi în celelalte ce urmează până la slăvita Înviere a lui Hristos, ci cum trebuie să trăim toată vremea vieţii noastre de la botez până la moarte. De aceea noi venim în Postul Mare la biserică în fiecare duminică, la fiecare slujbă deosebită pe care o săvârşim în biserică, să învăţăm ce n-am făcut de la botezul nostru până în clipa respectivă a vieţii noastre şi care ar putea fi chiar penultima dinaintea celeia a morţii.

Perioada Postului Mare se sfârşeşte în ziua morţii care poate fi mâine, peste un an sau peste cincizeci de ani, Dumnezeu ştie. Alergăm la biserică în vremea Postului Mare la fiecare chemare de clopot, pe toate lăsându-le îndată şi multă bucurie şi mult dor având pentru ca să ne întâlnim cu Acela cu Care ne vom cununa în ziua morţii noastre, ziua din urmă a vieţii acesteia pământeşti. Cine-L iubeşte pe Hristos cu adevărat acela nu poate sta liniştit când El îl cheamă la comuniunea dragostei cu Sine.

Perioada dintre botez şi moarte este asemănată cu cea dintre logodnă şi nuntă. Din momentul în care Hristos ne-a făgăduit că ne-a luat pe numele Lui suntem ai Lui pe totdeauna şi ştim că El ne iubeşte cu o iubire veşnică. De atunci inima noastră tânjeşte de dor după El, după unirea cu El din ziua nunţii care este aceeaşi cu a morţii noastre părinteşti. Atunci Biserica-Mireasă se uneşte cu Mirele-Hristos într-o comuniune nesfârşită în Împărăţia Sa, în cămările cereşti. În această perioadă dintre botez şi moarte noi avem mereu dorinţa de a ne întâlni tainic cu Hristos-Mirele nostru, pentru că-L iubim, pentru că suntem arşi de dor după El, pentru că inima noastră clocoteşte de iubirea Lui şi nu putem sta nepăsători. Cineva stă nepăsător atunci când în perioada vieţii lui pământeşti clopotul îl cheamă la întâlnirea cu Hristos, dar el zice: n-am timp, Hristoase, de Tine acum. Am alte probleme mai importante. De fapt el vrea să spună altceva: Hristoase, eu nu Te iubesc pe Tine, eu nu vreau să fii soţul meu veşnic, eu am alţi ibovnici, alţi idoli pe care-i iubesc, am alţi dumnezei străini la care mă închin şi nu am timp de Tine. O, de câte ori am spus noi acestea? De câte ori n-am venit la Liturghie când Hristos ne-a chemat ca să ne îmbrăţişeze tainic, să ne întărească nădejdea în ziua din urmă a nunţii noastre cu El, tot de atâtea ori noi am spus cu alte cuvinte: Hristoase, nu Te iubesc, nu vreau să fiu cu Tine la moarte, vreau să fiu cu celălalt stăpânitor al lumii, cu diavolul.

Cu totul de neînchipuit însă, Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire veşnică. El nu este ca unul dintre noi care atunci când soţia sau soţul ne înşeală într-un fel sau altul noi spunem: nu mai am treabă cu tine şi divorţez. Hristos nu gândeşte aşa, ci spune: Eu te iubesc cu o iubire veşnică. Şi deşi zice prin proorocul Osea că M-ai înşelat de atâtea ori şi ai mers la dumnezeii străini iubindu-i pe aceia, Eu tot te aştept, pentru că iubirea Mea nu are sfârşit, Eu nu vreau să mă rup de tine, căci iubirea Mea este dumnezeiască şi veşnică. Şi Dumnezeu aşteaptă pe Israel să se pocăiască, să se întoarcă la El, iar când Israel se întoarce la Dumnezeu, El îl îmbrăţişează şi-i arată iubirea uitând de tot ce-a fost în urmă. La fel şi noi, chiar dacă L-am înşelat şi L-am întristat pe Hristos în vreun fel vreodată, El ne aşteaptă şi Se bucură foarte mult când ne vede că venim să-I arătăm iubirea noastră, că ne-am întors la El şi că vrem să rămânem cu El.

Prima săptămână din Postul Mare este una ca după logodnă, ca după clipa în care logodnica şi logodnicul şi-au zis da unul altuia în faţa părinţilor. Iubirea dintre ei creşte nemăsurat şi dorul lor de a se întâlni este zilnic, clipă de clipă. N-aţi simţit în Săptămâna Mare, prima din Sfântul Post, retrăirea acelei părţi a vieţii duhovniceşti marcată de înflăcărata dragoste dintâi în care Mirele ne-a copleşit nemaivăzut cu dragostea-I iertătoare!? Amin!

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.