Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Acasă Program pastoral Programul săptămânal de slujire în biserică Programul liturgic săptămânal se înnoiește la Viișoara
Programul liturgic săptămânal se înnoiește la Viișoara
Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 19 August 2016 09:42
Suferința este un dar de la Dumnezeu, încă un înger pe care Dumnezeu îl dăruiește celui pe care-l iubește dorindu-L al Său. Având mâna lui Dumnezeu binecuvântând și-n acest mod parohia Viișoara și cunoscând ajutorul de care au nevoie cei în boli, mai ales incurabile, de la Maica Domnului, vom săvârși în fiecare vineri, după programul de spovedanie care este de la ora 16:00 la 18:00, Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa (izbăvitoare de cancer). Astfel, vineri, 19 august, vom săvârși Acatistul  la icoana Pantanassa, iar vinerea viitoare, Paraclisul la aceeași icoană etc. Dumnezeu, pentru rugăciunle Preacuratei Maici a Domnului nostru Iisus Hristos, să primească cererile noastre și să ne binecuvânteze cu al Său har și a Sa iubire de oameni. Amin.
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.