Este ştiut că pentru a întoarce mânia lui Dumnezeu care pe drept este îndreptată asupra noastră este nevoie de un glas autoritar care să curme fărădelegea în popor, un glas cu puterea lui Ilie, proorocul din Tesba Galaadului. Cine ar fi gata să-şi deschidă gura, asumându-şi riscul vieţii în schimbul salvării neamului său? Desigur, parlamentarii ar putea croi legi drepte care să treacă în ilegalitate fărădelegile ce se săvârşesc acum cu autorizaţie din partea Statului. Primăriile, dacă ar urmări binele obştei, ar putea împiedica, prin mijloacele de care dispun şi sub ocrotirea legilor, înăsprirea relaţiilor dintre oameni şi Dumnezeu, pentru ca astfel să înceteze canicula sau inundaţiile. Dar dacă Ahabul e azi se dedă el însuşi la idolatrie, trebuie ca măcar Ilie să nu tacă. Ne trebuie credincioşi plini de râvnă pentru slujirea lui Hristos în Biserică. Şi noi credem că dacă vor fi cât mai mulţi dintre aceştia într-o cetate, Dumnezeu va apăra acea cetate de furia mâniei Sale.

Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ocrotit şi în acest an de ceea ce s-a putut petrece în alte parohii unde au rămas familii întregi fără adăpost, fără hrană şi fără îmbrăcăminte. Furia apelor a arătat încă o dată că suntem în mâna lui Dumnezeu. La chemarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, am făcut şi noi în parohie o colectă de bani, alimente şi îmbrăcăminte pentru a le oferi celor aflaţi în nevoie. Astfel, am dus aceste ajutoare la parohiile Schineni şi Săuceşti, de lângă Bacău, unde, împreună cu părintele paroh Neculai Gavriliu şi cu cei doi consilieri ai noştri Viorel Chiticaru şi Dumitru Puluc, am împărţit bucurie unora dintre cei mulţi trecuţi prin vâltoarea încercărilor apelor revărsate.

Într-adevăr, am putut vedea ce înseamnă cuvintele Mântuitorului: „Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat“ În fiecare familie sinistrată puteai vedea această suferinţă a lui Dumnezeu. Că fiecare om este chipul lui Dumnezeu şi Hristos cel gol din fiecare sinistrat avea nevoie de dragostea noastră care să-L acopere şi să-L încălzească.

Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru fiecare familie trecută prin încercare. Şi să credem că şi noi înşine puteam fi în aceeaşi stare dacă nu se milostivea El de noi. Dar oare nu se potrivesc şi pentru noi cuvintele Domnului că dacă nu ne vom pocăi vom pieri şi noi la fel? Ce credţi, zicea El, că cei din Sodoma şi Gomora, cetăţile blestemate şi arse cu foc, au fost mai păcătoşi decât ceilalţi oameni? Nu, răspundea tot Mântuitorul, ci dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Poate că aceia peste care s-au revărsat apele în acest an au plătit şi pentru noi păcatele unei ţări întregi. Ajutorarea noastră nu devine astfel un semn al milei frăţeşti, ci obligaţie creştinească pentru a le întoarce ceva, căci ei au plătit oarecum şi păcatele noastre.

„Către Tine, Mântuitorul nostru, Dumnezeule preaveşnic, alergăm noi, păcătoşii robii Tăi, şi, cu lacrimi de pocăinţă căzând, strigăm Ţie: iartă, iartă, Îndurate, pe poporul el fără de răspuns şi să nu ne pierzi pe noi cu vărsare de ploi nemăsurate şi cu reaua schimbare a văzduhurilor; ci fă senin i înmulţeşte rodurile pământului, ca un iubitor de oameni.“