Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Activităţi speciale Săptămâna mariană la Viișoara
Săptămâna mariană la Viișoara
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 17 August 2018 09:52

La parohia Viișoara prinde rădăcini o tradiție deosebită, așa numitele seri

mariane, sensibile dialoguri de suflet dintre  Maica Domnului și fiii ei duhovnicești mai înainte de Adormirea sa. Între 7 și 14 august 2018, în fiecare seară de la ora 19:00, de marți, 7 august, până sâmbătă, 11 august, în fața unei icoane speciale a Maicii Domnului, s-a cântat un Acatist propriu respectivei icoane, cele din acest an așezate spre închinare fiind ale Portăriței, Prodromiței, Trihirusei, Pantanassei și Rugului Aprins. Duminică seara și luni seara, pe 12 și pe 13 august, s-a săvârșit Paraclisul icoanelor Paramythiei și a Gherontissei. În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, după slujba Vecerniei și a Litiei, s-a săvârșit Prohodul Maicii Domnului cu fireasca înconjurare a bisericii în convoi de înmormântare după tradiția locului. Sfânta Liturghie din ziua Praznicului ne-a fost ospățul Fiului Preacuratei la înmormântarea Maicii Sale, masă de pomenire oferită euharistic în Potirul liturgic.

 

În fiecare seară din această săptămână mariană s-au rostit cuvinte despre istoricul și importanța fiecărei icoane ca și despre teologia icoanei în general, parcurgând în parte și temele catehezelor recomandate să se facă în parohii în acest an, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhipăstorul Romanului și Bacăului.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.