Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan: PLĂCEREA DEMONICĂ DE A FI ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ESTE ÎN FIECARE DIN NOI
Cuvânt la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan: PLĂCEREA DEMONICĂ DE A FI ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ESTE ÎN FIECARE DIN NOI
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Tuesday, 27 December 2022 07:49
There are no translations available.

A treia zi din cele rânduite Nașterii Domnului este închinată întâiului mucenic și arhidiacon

Ștefan, primul din șirul martirilor care și-au vărsat sângele pentru Iisus Hristos. În a doua zi a sărbătorilor Nașterii pomenim pe cei 14.000 de prunci uciși de Irod și aflăm ce preț s-a cerut pentru salvarea Pruncului Iisus Hristos din prima primejdie de moarte a Sa. Astăzi, primul dintre mucenici este sărbătorit, cel despre care aflăm multe detalii din textul Apostolului citit Sfânta Liturghie. E vorba de măreața lui cuvântare pe care a ținut-o înaintea sinedriului, a celor care-l acuzau de batjocorirea locului sfânt și de faptul că vorbește despre Iisus Hristos Care a murit și a înviat. Auzim cuvântul lui de apărare în care scoate la iveală vinovăția celor care erau în fața lui și a părinților lor care au ucis pe Iisus Hristos, întocmai cum au făcut și strămoșii lor care au omorât pe proroci. Dar această pornire împotriva lui Hristos este și în noi, din cauza păcatului în care suntem și a condiției noastre umane, gata fiind să acuzăm pe Dumnezeu de tot ce ni se întâmplă, așa cum L-a acuzat Adam pe Dumnezeu în Eden zicându-I: femeia, pe care Tu mi-ai dat-o, m-a ispitit și din cauza aceasta am greșit, călcând porunca Ta. Adică, Tu ești vinovat, Dumnezeule, pentru că mi-ai dat un astfel de ajutor care m-a înșelat. Această obrăznicie omenească de a înfrunta pe Dumnezeu a rămas ascunsă în carnea noastră, în trupul nostru. La vremea când Hristos S-a întrupat, oamenii din Ierusalim, tulburați de vestea că un Împărat S-a născut, și Irod în fruntea lor, tulburat și el din același motiv, cu toții s-au pornit să-L ucidă pe Fiul lui Dumnezeu. Și dacă nu au reușit, au omorât în schimb 14.000 de prunci, ca între ei cumva să fie și Iisus Hristos. Dar nu-și dădeau seama că, ucigând pruncii, de fapt L-au ucis pe Hristos. Ei deja și-au împlinit dorința lor, acea pornire a firii lor de a ucide pe Dumnezeu, ucigând pruncii evreilor betleemiți. Că ori de câte ori se întâmplă un astfel de act în viața noastră, nu un prunc ucidem, ci pe Hristos Îl ucidem. Și atunci, Irod din noi își face lucrarea de nimicire a lui Hristos.

 

Astăzi, Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, îi acuză pe evreii care erau în fața lui că ceea ce fac ei acum sau vor face în curând cu el și ceea ce au făcut mai înainte cu doar câțiva ani cu Iisus Hristos, omorându-L pe cruce, așa au făcut și părinții lor odinioară. Deci ei nu sunt mai vrednici ca părinții lor, ci continuă aceeași lucrare rea pe care au făcut-o aceia care au ucis pe proroci. Și voi la fel faceți și ați făcut așa cu Domnul slavei. Și a început să le vorbească despre modul cum ei L-au omorât pe Iisus Hristos. Atunci iudeii s-au mâniat foarte tare și, astupându-și urechile, au tăbărât asupra lui cu pietre, care erau din belșug acolo, în valea lui Iosafat. Cine merge la Ierusalim, are ocazia să calce pe locul unde a fost ucis Ștefan, întâiul mucenic, să se închine la biserica de lângă acel loc unde a fost scos Ștefan din cetatea Ierusalimului pe poarta care până astăzi poartă numele lui Ștefan și să atingă pietrele cu care acum două mii de ani iudeii au aruncat în Ștefan, lapidându-l.

Evanghelia citită la sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan ne descrie o pildă pe care Iisus Hristos a rostit-o despre Sine, ca Fiu al Tatălui. Un stăpân avea o vie. Stăpânul este Dumnezeu, via este umanitatea, creația întreagă peste care stăpânul a pus slujitori să o îngrijească. Iar el a plecat departe. Asta înseamnă despărțirea omului de Dumnezeu care s-a făcut la început când Adam a fost scos afară din Rai. Și a trimis din când în când stăpânul slujitori ca să ia roadele care i se cuveneau din via lui. A trimis din când în când Dumnezeu proroci, oameni credincioși în poporul Lui. Dar oamenii ce au făcut cu acești trimiși ai stăpânului? Mântuitorul spune că lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis stăpânul pe alți slujitori, mai mulți decât cei dintâi. Și noi știm asta din Vechiul Testament. La început a fost un proroc mare, un Noe, Avraam, un Isaac. După aceea a început să se înmulțească prorocii. Când Saul era rege, s-a întâlnit cu 40 de proroci, erau deja mulți cei care erau trimiși să spună despre Dumnezeu. Când Ilie spunea în sinea lui: Doamne, am rămas singur și iată caută să îmi ia viața. Dumnezeu îi spune: nu ești singur! Mai am încă mulți care sunt ascunși. Obadia, acel slujitor al lui Ahab, când se întâlnește cu Ilie și îi spune: stăpâne, regele vrea să vii la el, dar te rog să nu mă pedepsești pe mine, așa cum ai pedepsit pe ceilalți care au venit înaintea mea ca să te invite la împărat. Știu că Dumnezeu este atotputernic și eu am ascuns 50 de proroci într-o peșteră și 50 de proroci în altă peșteră, ca să nu fie uciși de Ahab. Ceea ce însemna că și în timpul lui Ilie erau încă cu zecile prorocii trimiși. Era un număr tot mai mare de oameni trimiși de Dumnezeu în mijlocul poporului pe care regele căuta să-i omoare.

Revenind la pilda Mântuitorului, la urmă stăpânul zice: voi trimite pe fiul meu. Fiul stăpânului este Iisus Hristos, evident. Îl voi trimite pe el, se vor rușina de el! Pe slujitori i-au omorât, dar când va veni moștenitorul, ei se vor apleca înaintea lui, îi vor da roadele viei și așa mai departe. Dar slujitorii puși acolo ce au zis? Iată moștenitorul, să-l omorâm! L-au scos afară din vie și l-au ucis. Pe Hristos aveau iudeii să-L scoată afară din Ierusalim și să-L omoare pe Golgota care pe vremea aceea era în afara cetății Ierusalimului.

Când Mântuitorul a încheiat pilda aceasta care vorbea despre Sine, i-a întrebat pe iudeii care erau acolo de față: ce credeți că merită acești slujitori, când se va întoarce stăpânul la via lui? Dumnezeu va veni odată, după ce noi, oamenii, generații la rândul, mii de ani am luptat împotriva trimișilor lui Dumnezeu în lume, am omorât pe proroci, L-am răstignit pe Iisus Hristos prin păcatele noastre.

Ce credeți că va face stăpânul acestor slugi? Iudeii și-au asumă pedeapsa: pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători care se vor îngriji de ea. Mântuitorul a vrut să spună, spre finalul Evangheliei, de zdrobirea de care au parte cei care se ating de această piatră din capul unghiului care este El Însuși. Hristos este piatra din capul unghiului care ține clădirea Bisericii. Cine se atinge de această piatră se va sfărâma, iar peste care va cădea ea, acela va fi spulberat. În două cuvinte, Mântuitorul arată cum vor fi pedepsiți cei care luptă împotriva lui Dumnezeu și încă odată aduce aminte tuturor că în fiecare din noi există această pornire împotriva lui Dumnezeu. Înjurăturile sunt un semn al acestei împotriviri față de Dumnezeu, certurile, pizmele, desfrânările, furturile, toate păcatele sunt semne ale împotrivirii noastre față de Dumnezeu, sunt lovituri date fiului împăratului, adică lui Iisus Hristos. Dacă nu renunțăm la ele până vine moartea noastră fizică, dacă nu facem pocăință pentru tot ceea ce am făcut în viața noastră, atunci ne vom întâlni cu piatra din capul unghiului, cu Iisus Hristos, Care ne va spulbera sau ne va sfărâma.

Dar și Biserica este batjocorită. Pe toate canalele suntem atrași să mai ascultăm sau să mai vedem o știre împotriva Bisericii, cu un preot care a săvârșit un păcat, că ceva s-a întâmplat în Biserică. Suntem foarte curioși și simțim, așa, o bucurie, o satisfacție a pornirii noastre împotriva lui Dumnezeu. În sfârșit, ne zicem, așa e cum gândesc eu, așa e cum firea mă îndeamnă să fiu împotriva Bisericii. Da, această  plăcere demonică de a fi împotriva lui Dumnezeu este în fiecare din noi, în carnea noastră. Dar trebuie să o stăpânim, să înlănțuim această plăcere, să o înfrângem, să nu-i dăm voie să-și face mendrele în viața noastră. Pentru că, dacă îi dăm voie, atunci când ne vom întâlni cu capul Bisericii, cu Hristos, piatra din capul unghiului, vom fi spulberați de El.

Uciderea lui Ștefan a însemnat uciderea lui Hristos încă o dată. După aceea, în primele trei veacuri, când Biserica a fost în catacombe și martirii ei au murit dați la fiare în arenele romane sau în diferite chinuri, și până astăzi în unele țări unde creștinii sunt dați încă la moarte, nu un creștin este dat la moarte, ci Hristos este încă o dată dat la moarte. Nu un preot este batjocorit, ci Hristos este batjocorit, nu Biserica este blamată, ci trupul lui Hristos este scuipat. Că Biserica este trupul lui Hristos. De aceea, să fim cu foarte mare grijă la gândurile noastre, la cuvintele noastre și la faptele noastre, pentru că mântuirea este un lucru de mare preț pe care l-a plătit Mântuitorul pe cruce cu sângele Său. Iar noi putem câștiga această mântuire și ne putem bucura dincolo de moarte de viața veșnică numai în măsura în care suntem gata să murim pentru Hristos. De aceea, să lăsăm orice păcat și să începem un nou an hotărându-ne să părăsim orice păcat. Să trecem în noul an cu speranța că întâlnirea noastră cu piatra din capul unghiului nu va fi spre sfărâmarea sau spulberarea noastră, ci spre mântuirea noastră și veșnicia în Împărăția lui Dumnezeu. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.