Duminica a 8-a după Rusalii ne pune înainte două texte biblice, cel

Lucrările pe care le-a făcut Hristos în timpul vieții Sale pământești avea să le facă Biserica după Cincizecime cu aceeași putere și cu aceeași slavă cu care le-a făcut Hristos Însuși.

În pustie erau atâția oameni, mii de oameni. Hristos a vrut să arate cum va împărți El trupul Său care este pâinea care din cer s-a coborât tuturor oamenilor, cum are să facă prezent trupul Lui în lume prin Sfânta Împărtășanie. Atunci a rânduit ca în pustia aceea unde erau atât de mulți oameni să facă această înmulțire a pâinilor de care ne vorbește Evanghelia acestei duminici. Luând Hristos cele cinci pâini și pe cei doi pești, le-a binecuvântat, le-a frânt, le-a rupt și le-a dat ucenicilor să le împartă mulțimilor. De necrezut, paradoxal potrivit rațiunii omenești cum să împarți cinci pâini la atâtea mii de oameni! Ce pâini puteau fi acestea pe care le purta un copil în traista lui? Nu puteau fi mai mult decât niște prescuri. Cu toate acestea, Hristos, binecuvântându-le, a hrănit cu ele cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Poate că erau acolo peste zece mii de oameni. Și au mai strâns ucenicii fărâmituri, fiecare câte un coș plin. Nu-i așa că e de nepriceput de mintea noastră ce înseamnă această înmulțire, ce înseamnă această hrănire din cinci pâini a acestor mii de oameni. Și, mai ales, mult mai interesant ce înseamnă un coș de fărâmituri sau două coșuri și ceva de fărâmituri dintr-o pâine? Înseamnă că minunea aceasta ascunde în ea sigur taina Liturghiei, taina trupului lui Hristos. Dar ea ascunde în sine și taina cuvântului lui Dumnezeu pe care noi îl rostim în cinci cuvinte, cum spune Mântuitorul. Rostim în cinci cuvinte ceva despre Hristos și aceste cuvinte se înmulțesc în urechile miilor de oameni și satură gurile flămânde ale mulțimilor ce ascultă aceste cinci cuvinte. Și nu numai că le satură, dar parte din ele rămân și neînțelese de către urechile și mintea noastră. Și atunci ceea ce noi nu înțelegem adunăm în coșurile noastre de fărâmituri, ceea ce nu putem asimila strângem,  nu aruncăm, strângem, nu dăm deoparte. Le păstrăm pentru vremi mai târziu când vom avea nevoie de ele și le vom înțelege. Atunci vom putea mânca și aceste fărâmituri pe care acum nu le mai putem asimila, de prea multă hrană.

Pornind de la înțelegerea textului și a minunii de astăzi, putem să pricepem că Hristos, de fapt, prin această minune făcută în pustie, a vrut să arate cât de puternic, cât de hrănitor este cuvântul Lui care este El Însuși, Cuvântul și Trupul Său. Așa precum cuvântul rostit în imne în biserică hrănește atâta mulțime de oameni, la fel și Trupul Lui care este tot Cuvântul întrupat se împarte fără să se despartă, fără să se împuțineze, la fiecare din cei care-L primesc. Așa cum Cuvântul este asimilat de mii de oameni întreg, fără să se împartă câte puțin la fiecare, la fel și Trupul Domnului, Sfânta Împărtășanie se împarte fiecăruia, rămânând Trupul Lui întreg în fiecare părticică de Împărtășanie pe care noi o primim. Când mergem la cei bolnavi, luăm din Chivotul Sfânt care poartă Sfânta Împărtășanie o fărâmitură de trup al Domnului cu lingurița și împărtășim pe cel bolnav. Dar în acea fărâmitură este întreg Trupul Domnului, este întreaga Pâine coborâtă din cer care satură și dă viață cui o primește.

Sfânta Liturghie este o taină. La fel, toate slujbele Bisericii, și Botezul, și Spovedania, și Maslul, și Nunta, și Preoția sunt taine, pentru că primim ceva cu care ne hrănim, dar purtăm în spatele nostru și coșul de fărâmituri, lucruri pe care nu le putem pricepe poate niciodată în veacul acesta și, în parte, nici în cel viitor. Pentru că taina este cu neputință de cuprins de mintea omenească, fie în viața aceasta, fie în cealaltă.

Evanghelia de astăzi ne poartă inimile spre uimire în fața măreției Cuvântului lui Dumnezeu pe care El ni-L împarte cu multă dărnicie sufletelor noastre. Înmulțirea pâinilor în pustie este o icoană a Liturghiei. Andrei, fratele lui Petru, a spus: este aici un copil care are cinci pâini și doi peștișori în traista lui, dar ce sunt aceștia la atâția! Și Mântuitorul spune: aduceți-l încoace! Copilul era trimis de mama sa să urmeze pe Mântuitorul, să-L asculte, să vadă și el ce spune Omul acesta. Îi va fi pus acolo, în traista lui, merinde pentru o zi să mănânce. Ce pâini puteau fi acelea, cât de mari puteau să fie pentru un copil? Erau cinci prescuri de care el nu s-a atins, pentru că trebuia să I le ofere lui Hristos pentru Liturghie, pentru această Liturghie din pustie. Și Hristos le-a primit, le-a binecuvântat și le-a dat ucenicilor să hrănească mulțimile. Icoana Sfintei Liturghii în Evanghelia de astăzi ne copleșește inima și ne face să zicem: slavă Ție, Doamne! Ne închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh pentru această prezență a dumnezeirii în mijlocul nostru până la sfârșitul veacurilor prin dumnezeiască Liturghie în care primim Trupul Lui, care este adevărata pâine, și Sângele Său, care este adevărata băutură. Amin!