„Dacă nu voi vedea în palmele Lui

Fiecare săptămână poartă în sine, concentrat în două zile, Postul Mare. Cele două zile, de miercuri și vineri, în amintirea vânzării Mântuitorului și a morții Lui. Prin urmare, parcurgând fiecare săptămână, dacă suntem obișnuiți să ținem Postul Mare, atunci îl ținem și în fiecare săptămână concentrat în cele două zile. Apoi, dacă în Postul Mare, în fiecare sâmbătă am avut grijă să-i pomenim pe cei adormiți ai noștri, în fiecare săptămână, sâmbăta reia această obligație pe care o avem față de cei plecați, pomenindu-i în Sfânta Liturghie. Apoi Duminica sărbătorim Paștile. Fiecare duminică este sărbătoarea învierii, de aceea la utrenie cântăm troparul învierii  cu care începe șirul imnelor de la strană în fiecare duminică. Urmează binecuvântările Învierii și toate cântările sunt impregnate de bucuria învierii lui Hristos. În fiecare utrenie de duminică citim Sfânta Evanghelie a Învierii din cele unsprezece alese, după numărul Apostolilor care L-au văzut pe Domnul înviat. Asta înseamnă că fiecare duminică capătă o nuanță pascală, fiecare duminică este un Paști pentru noi

Prima duminică după Paști este închinată Sfântului Apostol Toma. Știm din Evanghelie că Mântuitorul S-a arătat Apostolilor chiar în ziua învierii Lui, Toma nefiind de față. Hristos le-a arătat mâinile și picioarele Sale celor care erau de față. Ei erau împreună, deși încuiați în casă de frica iudeilor, speriați că ce s-a întâmplat cu Învățătorul lor se va întâmpla și cu ei. Știau că așa era practica romanilor asupritori: dacă se ridica un lider și făcea o răscoală, liderul era ucis și toți cei care se atașaseră de el erau prinși și omorâți sau întemnițați, cum s-a întâmplat cu Iuda Galileanul care a făcut o răscoală și cei trei sute care au fost cu ei au fost omorâți de Pilat. Și ei se gândeau că soarta lor este aceeași cu a lui Hristos și gândeau bine căci, într-adevăr, soarta lor a fost ca a Mântuitorului. Numai că nu atunci, ci când Dumnezeu a rânduit pentru fiecare. Petru a fost răstignit ca și Domnul și alții dintre apostoli, cei mai mulți, au fost răstigniți pe cruce ca Hristos. Dar nu acum era timpul morții lor, că aveau o misiune de făcut în lumea aceasta, aceea de a vesti până la marginile ei Evanghelia Patimii și a Învierii Domnului.

Toma nu era în prima zi de față, când Mântuitorul le-a arătat celor zece semnele pătimirii Lui, semnele iubirii Lui pentru lume, semnele pe care oameni le-au lăsat pe trupul Lui datorită păcatelor. Semnele cuielor din mâinile și din picioarele Domnului sunt urmele păcatelor noastre, ale tuturor, ale înjurăturilor noastre, ale blestemelor noastre, ale cârtirilor noastre, ale hoțiilor noastre, ale lenevirii noastre, ale zgârceniei noastre și ale tuturor păcatelor noastre. Toate păcatele lasă o pecete, lasă un semn pe trupul lui Hristos, pe trupul Bisericii, că trupul lui Hristos însulițat, străpuns în mâini și în picioare este Biserica Lui. Trupul Bisericii este trupul lui Hristos. Și dacă Biserica este urâtă la înfățișare și mulți oameni o acuză, e tocmai datorită păcatelor lor și a păcatelor noastre. Că păcatele noastre au zdrobit trupul lui Hristos și au schimonosit fața frumoasă a Bisericii. O, trupul Lui atrăgător de tânăr minunat din Nazaret, mai frumos ca toți fiii oamenilor, cum spune Scriptura în Vechiul Testament: Tu ești mai frumos decât toți fiii oamenilor. Acestui Tânăr I-au fost schimonosite fața și trupul Lui din cauza păcatelor noastre. Și cu cât trec anii și veacurile, cu cât credința scade în lume, cu atât acest Trup este mai respingător, cu atât Biserica va fi mai urâtă de oameni și mai respinsă, pentru că ea va purta tot mai multe și mai grave păcate ale societății, ale generației care este la un moment dat în istoria ei.

La opt zile după ce S-a arătat Hristos celor zece, în duminica următoare, Apostolii erau iar împreună și era și Toma cu ei. Ucenicii povesteau: L-am văzut pe Domnul, am văzut iubirea Lui nu din cuvinte, ci prin exemplul Lui personal. Nu ne-a spus: cât vă iubesc, asta a spus-o de multe ori în predicile Lui înainte de moarte, că Eu Îmi dau viața pentru oile Mele. Când vorbea despre păstorul cel bun, spunea că El este păstorul cel bun care duce oile la pășune, Își arăta grija pe care o are față de turma Sa. Acum însă ne-a arătat cu fapta ceea ce prin cuvânt a grăit adeseori. El Și-a dat viața pentru oile Lui și Și-a dat-o nu oricum, ci înfruntând dușmanul cel temut al oilor care este lupul cel nimicitor, diavolul. Cu moartea Lui a înfrânt moartea, a nimicit acest lup care sfâșia oile turmei Sale și le-a scos pe acestea la câmp de verdeață și la izvoare de apă răcoritoare, așezându-Se în fruntea turmei ca păstor și conducând-o spre Împărăția Sa veșnică.

Toma nu a crezut ceea ce spuneau cei zece, pentru că el știa din cuvintele Mântuitorului că după El vor veni mulți hristoși mincinoși care vor spune: eu sunt hristosul, urmați-mă. Și Toma a spus: nu cred până nu văd cu ochii mei semnele despre care voi vorbiți și dacă nu le ating eu cu mâna mea. Poate fi o înșelăciune, poate fi o imagine, o apariție demonică, și eu vreau să le ating ca să mă conving că acel trup pe care voi l-ați văzut are într-adevăr la mâini, la picioare și în coastă rănile suferinței răstignirii.

La opt zile, ucenicii erau iarăși în casă împreună. Și era și Toma cu ei când din nou a venit Hristos. În fiecare duminică venim la biserică. Dacă în duminica asta ni Se arată Hristos, duminica cealaltă mai aducem pe cineva pe care-l mai avem acasă. Aducem un necredincios: vino și vezi, vino și atinge-te de semnele lui Hristos, vino să-ți vezi păcatele tale în această oglindă care este trupul Mântuitorului.

Toma a fost de față acum și Mântuitorul i s-a adresat direct: vino, Toma, adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea. Necredința este o suferință în plus pe care o provocăm Mântuitorului. Când nu credem în Dumnezeu, când nu credem în Învierea Domnului, când nu credem în învierea morților care înseamnă învierea lui Hristos – că trupul Lui înviat este format din mădularele cele multe care sunt creștinii –, dacă noi nu credem că morții vor învia din morminte, atunci necredința noastră în Învierea lui Hristos este o suferință în plus pe care o adăugăm Mântuitorului. Dacă ai o rană și cineva te atinge cu degetul acolo și o pipăie, cum te simți? Se mărește suferința pe lângă cea pe care o ai. O, Hristos i-a zis lui Toma: vino și pune mâna în coasta Mea! Cum să pui mâna în coasta sângerândă a lui Hristos, în urma suliței pe care soldatul a înfipt-o în coasta Mântuitorului ca să vadă dacă a murit? Cum să nu-L doară pe Hristos această atingere? Dar El cu bucurie suferă, ca să-l facă și pe Toma să creadă Învierii Lui. Hristos suferă cu bucurie necredința noastră, slăbiciunea noastră, dorind ca, în urma acestei suferințe pe care o adaugă suferinței de pe cruce, necredința noastră să o facă credință, să putem afirma: O, Domnul meu și Dumnezeul meu! Sigur că ce a făcut Toma după aceea a rămas înscris în istorie. Degetul mâinii lui Toma care a fost introdus în rănile Mântuitorului a rămas pătat de sângele Mântuitorului. Și când el mergea și predica, arăta degetul său înroșit. Era mărturia cea mai profundă pe care o adăuga cuvântului său plin de putere: am fost necredincios, dar degetul acesta a atins coasta Mântuitorului și a rămas pătat de sângele Lui.

Trimis fiind în India, după cum a fost rânduit, pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos, împăratul Indiei și-a dorit să facă un palat cum auzea el că este în țările de lângă Marea Mediterană, în Israel. Faima lui Solomon ajunsese în toată lumea. Cineva i-a spus că este în țara lui un evreu care știe meșteșugul zidirii unui astfel de palat. Îl chemă pe Toma: știi tu să faci palate cum e la tine în țară? Știu, împărate! Ce trebuie să-ți dau? Trebuie să-mi dai aur mult. Și împăratul i-a dat aur mult pentru râvnitul palat. Toma a început să împartă aurul la săraci și să le vestească Evanghelia lui Hristos. Apoi a trimis vorba la împărat că a început să zidească palatul, dar îi mai trebuie încă aur. Și împăratul i-a trimis iarăși o cantitate mare. Dar a ajuns la împărat după aceea și vestea că Toma nu a făcut nimic, ci că împarte aurul la oameni. S-a înfuriat împăratul și l-a chemat la sine: arată-mi palatul! Dat Toma i-a arătat pe cei săraci, zicându-i: aceștia sunt cei în care am investit aurul tău, ei sunt palatul tău. În cer îl vei afla. Nu știa el de cer, de rai, și l-a închis pe Toma în temniță grea. În timpul acesta moare fratele împăratului și ajunge în Rai și este purtat de îngeri care-i spun: vezi aici clădiri, fiecare om de pe pământ și-a făcut aici o casă prin credința lui, prin milostenia lui. Alege-ți și tu una. Tot uitându-se, vede un palat măreț și spune: acest palat îl vreau. O, nu, acesta este al fratelui tău pe care i l-a făcut Toma. Tu caută-l pe al tău. Și, negăsindu-l, a zis: lasă-mă, îngere, să mă întorc acasă și să-l rog pe Toma să-mi facă și mie unul ca al fratelui meu.

A revenit la viață fratele împăratului și împăratul, bucuros că și-a revenit fratele său despre care știa că murise, l-a întrebat unde a fost. Fratele meu, ce palat ți-a făcut ție Toma în cer, cheamă-l să-mi facă și mie unul, era cel mai frumos palat de acolo. Împăratul s-a înfricoșat și a chemat pe Toma din închisoare și, luând cuvântul, Toma i-a vorbit despre Hristos. Și împăratul a crezut în Domnul, s-a botezat și a devenit creștin. Iar fratele său i-a oferit lui Toma partea lui, ceea ce a putut el avea, ca Toma să lărgească hotarele împărăției lui Hristos în India și să-i facă și aceluia palat în cer cu averea lui.

Acesta a fost Sfântul Apostol Toma. De aceea Hristos a vrut să pătimească mai mult, ca să-l facă pe Toma din necredincios un credincios. De aceea Hristos vrea să pătimească și din cauza noastră mai mult, să adauge la suferința lui de acum două mii de ani încă o suferință zilnică din cauza păcatelor noastre cu care introducem cuie în rănile Lui. Dacă ai o rană și introduci un cui acolo, adaugi suferință la suferința pe care deja o ai. Așa Îi facem lui Hristos ori de câte ori săvârșim un păcat cât de mic. O, cum Mireasa Își chinuie Mirele! Așa-I facem noi, oamenii, lui Hristos. Și El totuși ne iubește și rabdă suferința, știind că, dacă ne dăm seama de iubirea Lui veșnică pe care o are față de noi și ne vom întoarce la El, vom deveni și noi gata să suferim pentru păcatele altora ca să-i mântuim și pe cei din jurul nostru, așa cum Hristos Domnul ne-a mântuit pe noi. Amin!