Sărbătorim pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul din cei mai interesanți oameni ai

Când seceta s-a înăsprit și apa din pârâu a secat, prorocul nemaiavând de unde să bea apă, atunci Dumnezeu i-a zis lui Ilie: pleacă de aici și du-te la o văduvă în Sarepta Sidonului să te hrănească ea acolo. E o distanță mare de la pârâul Cherit, care este în Valea Hozevei, acolo unde se află moaștele Sfântului Iacob Românul, și până în Sidon, în partea de nord a Țării Sfinte. În Sarepta Sidonului, prorocul a poposit la o femeie văduvă și aceea, auzind de el și cunoscându-l, l-a primit în casa ei. Prorocul i-a zis: fă-mi o bucată de turtă, o pâine să mănânc, că mi-e foame. Femeia îi zice: omule al lui Dumnezeu, nu am decât un pumn de făină în vas și puțin untdelemn în urcior. Atât mi-a mai rămas, voi face o pâine pentru mine și copilul meu, vom mânca și apoi vom muri, că nu mai avem din ce face mâncare, este secetă în toată lumea. Iar prorocul îi zice: fă-mi întâi mie și apoi Dumnezeu va avea grijă să nu mori! Ea a ascultat de cuvântul prorocului. Ea care, mamă fiind, avea pe inima ei grija de copil să nu moară, să-i asigure lui mai întâi pâinea, dă întâi străinului, dă întâi celui mai flămând decât copilul ei, dă întâi celui care i-a cerut, cu nădejde în Dumnezeu. Scriptura zice că, până ce s-a încheiat foametea, făina nu a încetat să existe în vasul ei și untdelemnul să nu scadă din urcior, astfel încât femeia a avut pâine să mănânce în toată vremea secetei. Iar pe proroc l-a adăpostit în casa ei, în camera de sus, unde era locul pentru oaspeți.

În timp ce prorocul era acolo, fiul femeii a murit. Ea se duce la proroc și-i spune: Omule al lui Dumnezeu, eu știu că sunt femeie păcătoasă. Tu ai venit la mine în casa mea, ai văzut păcatele mele și I le-ai spus lui Dumnezeu. Acum, iată, Dumnezeu m-a pedepsit și mi-a luat copilul. Sfântul Ilie s-a întristat când a auzit cuvintele acestea și s-a dus la copil, s-a rugat lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a înviat, iar el l-a oferit mamei sale, Dumnezeu voia, prin toate acestea, să înduplece pe prorocul Ilie să-și oprească mânia ce o avea asupra poporului  care era idolatru și să ceară de la Dumnezeu ca să coboare apă din cer pentru ca să nu moară animalele, copii și bătrânii. Ilie, nici de data aceasta, nu s-a înduplecat. După ce au trecut cei trei ani și jumătate, Prorocul a chemat pe toți slujitorii lui Baal și ai Așerei pe muntele Carmel și acolo  a făcut acea jertfă peste care a pogorât foc din cer. Mai întâi, de dimineață și până la timpul serii, preoții lui Baal au ridicat ei un altar și au cerut de la idolii lor să coboare foc din cer ca să aprindă jertfa. Dumnezeul cel adevărat va fi acela care va aprinde jertfa la rugăciunile preoților. S-au rugat idolatrii toată ziua și niciun semn n-a fost, pentru că idolii lor erau mincinoși și nu existau. Seara, prorocul le-a zis: acum e rândul meu! A așezat pietrele, altarul l-a făcut din lemne pe piatră, a săpat șanț în jur, a pus jertfa pe altar și a ridicat ochii spre cer, zicând: Dumnezeule, răspunde cu foc, ca acești oameni să cunoască că Tu ești adevăratul Dumnezeu. Deodată, așa cum la Ierusalim Lumina sfântă coboară peste Altarul Mormântului Mântuitorului, pe altarul de pe Carmel ce închipuia Sfântul Mormânt din Ierusalim, pe care se afla jertfa lui Ilie, vițelul cel tăiat pe care l-a așezat acolo și care-L închipuia pe Hristos, Cel Care avea să fie așezat într-un mormânt nou, a coborât foc din cer și a mistuit și jertfa, și altarul, și apa care era în șanțuri s-a evaporat de la fierbințeala focului. Atunci poporul la strigat cu glas mare: Dumnezeul lui Ilie este adevăratul Dumnezeu! Iar Ilie a poruncit ca să fie prinși toți slujitorii lui Baal și ai Așerei, în număr de 850, și a dat poruncă să fie uciși, pentru că ei au târât poporul în idolatrie, abătându-l de la credința în adevăratul Dumnezeu.

Prorocul Ilie va veni a doua oară, așa spunea Mântuitorul,  înaintea venirii Sale, când păcatele lumii se vor înmulți și când nelegiuirea va ajunge la o așa măsură încât răbdarea lui Dumnezeu să nu mai poată suporta păcatul în lume. Atunci se va apropia vremea venirii Sale și mai înainte va trimite pe prorocul Ilie în lume. Oare ce va afla el în lumea aceasta? Dacă atunci a aflat o așa alunecare de la credință și o închinare la lucrurile văzute, la idoli, oare ce va afla el în vremea din urmă, în lume, ce credință, ce fapte, ce va afla el pe întinsul acestui pământ copleșit de desfrânare, de idolatrie, de sodomie, de păcatele înjurăturilor, ale blestemelor, ale certurilor, ale desfrânărilor etc. ce se întâmplă în lumea aceasta? Oare ce pedeapsă va cere de la Dumnezeu pentru lumea de atunci? Odinioară a cerut trei ani și șase luni de secetă, să nu plouă, și Dumnezeu l-a ascultat pe Ilie și nu a făcut nimic altceva decât Ilie spunea. Prorocul poruncea lui Dumnezeu și Dumnezeu ascultă de oamenii credincioși, de trimișii Săi în lume. Ce va cere oare prorocul Ilie de la Dumnezeu pentru neamul nostru, pentru generația în care ne aflăm noi, pentru necredința noastră, pentru faptul că slujim pământului și nu lui Dumnezeu? Pentru faptul că în biserică suntem atât de puțini în fiecare Liturghie dintr-un număr mai mare ce se află în fiecare parohie. Dar aceasta se întâmplă în toate orașele și satele țării și ale lumii întregi. Poate e și mai grozav în țările din Occident unde bisericile se închid, se vând, își schimbă destinația, devin restaurante sau se fac înlăuntru camere și devin hoteluri și bordeluri sau alte locuri de pierzanie. Unde sunt credincioșii veacului acestuia care ar trebui să-I slujească lui Dumnezeu, să se închine lui Dumnezeu? Vai, ei se închină materiei, se închină pământului și lucrurilor trecătoare. Ce ar face Ilie, dacă ar veni astăzi, ce ar cere oare de la Dumnezeu, ce pedeapsă pentru noi, pentru păcatele noastre? De aceea spune Scriptura că la sfârșitul veacurilor, când va veni Hristos a doua oară, va arde pământul cu foc. E pedeapsa cea mai grea, când tot pământul va arde. Atunci a ars pământul cu razele soarelui trei ani și șase luni, că au murit animalele și oamenii, până când oamenii au început să-și dea seama că au greșit, întorcându-se la Dumnezeu. Până când poporul a strigat că Dumnezeul lui Ilie e adevăratul Dumnezeu, până atunci a durat pedeapsa. Dar Mântuitorul a spus că în vremurile din urmă, la sfârșitul veacurilor, pedeapsa pentru păcatul lumii va fi un foc năprasnic, o schimbare din temelii a pământului. Ce înseamnă asta nu ne putem închipui astăzi. Ne facem o părere, așa, dacă ar fi un război pustiitor nuclear, ar muri milioane de oameni într-o fracțiune de secundă. Dar Dumnezeu mai mult ne-a spus că tot pământul va arde și toate se vor schimba. Că vor rămâne rămășițe, că vor rămâne suflete neprihănite care vor trece prin această încercare. Cum poate fi aceasta nu ne putem da seama, dar trebuie să ne așteptăm la venirea lui Ilie a doua oară și la o pedeapsă pe care el o va cere de la Dumnezeu pentru nelegiuirea lumii în vremurile din urmă.

Să rămânem apropiați de Hristos, să rămânem apropiați de Biserică cu evlavie, ca măcar o parte din lume să se poată mântui. Să rămânem apropiați, să ne ținem de Crucea Lui cu ambele mâini, pentru ca să putem fi salvați în vremea înfricoșată a prorocului Ilie care nu va zăbovi, când va veni, să se mânie și să ceară de la Dumnezeu pedeapsă pentru păcatele noastre.

Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie ne vorbește și de Sfântul Elisei, urmașul său, care a cerut de la Dumnezeu îndoită putere din puterea lui Ilie. Ce înseamnă o îndoită putere? Să ai de două ori puterea, odată pentru a împlini cuvântul lui Dumnezeu și a doua parte de putere pentru ca să vestești lumii cu putere multă ceea ce trăiești din Evanghelie. Să cerem de la Dumnezeu ca Sfântul Elisei de la Sfântul Ilie, acum, în ziua înălțării lui la cer în care de foc trase de cai învăpăiați, să cerem și pentru noi o îndoită putere. Să-și lase mantaua și peste noi! Să reverse Dumnezeu din darul prorocului putere îndoită peste noi, pentru ca în veacul din urmă în care trăim să putem să facem voia lui Dumnezeu și să fim gata a vesti numele în lumea întreagă cu orice preț. Amin!