La praznicul Nașterii Maicii Domnului, cuvântul Apostolului și al Evangheliei ne invită să devenim și noi

În cuvântul Apostolului chiar de la început suntem invitați ca fiecare din noi să avem în inima noastră gândul lui Hristos, adică ceva mai presus decât lucrul palpabil, simțit, pipăit. Încă de la starea gândurilor Biserica ne îndeamnă în ziua aceasta, când sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, să dăm voie în mintea noastră să se zămislească astfel de gânduri care sunt asemenea sau care sunt ale lui Hristos. În Evanghelia pe care o auzim la Utrenie aflăm bucuria întâlnirii dintre Sfânta Fecioară Maria, după ce Cuvântul S-a întrupat în pântecele ei, cu verișoara sa Elisabeta, căreia i-a transmis bucuria prezenței în sine a Fiului lui Dumnezeu. Și Elisabeta, simțind această bucurie, a transmis-o  pruncului din pântecele ei care a tresăltat de bucurie la această simțire duhovnicească. Deci o altă întrupare, o altă prezență a lui Hristos din pântecele Maicii Domnului a luat ființă în pântecele Elisabetei.

La Sfânta Liturghie auzim Evanghelia cu Marta și Maria care L-au primit pe Hristos. L-au primit în casa lor. Asta înseamnă că nu doar în ființa noastră, nu numai în mintea noastră trebuie să fie prezent Hristos, ci trebuie să ia chip și în casa noastră, în locuința noastră, în ambientul în care trăim. Și acolo trebuie să fie prezent Hristos. E mare lucru să-L poți primi pe Hristos în casa ta, să-I poți deschide casa lui Hristos și El să intre în casa ta.

Hristos intră în casa oricui. A intrat în casa fariseului care-L judeca în gândul lui pe Hristos, dar pentru că i-a deschis ușa, Hristos a intrat înăuntru. A intrat și în casa lui Zaheu vameșul care era foarte păcătos. Dar odată ce Hristos a intrat în casa lui, inima lui Zaheu s-a schimbat, gândurile lui Zaheu au fost gândurile lui Hristos, inima lui Zaheu L-a primit înăuntru pe Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a aflat sălaș în inima lui Zaheu și el a devenit un alt om. Evanghelia ne arată că și în casa noastră trebuie să intre Hristos. Să-L primim cu bucurie și nu numai să-L primim, ci să-L și slujim. Să-L slujim cu cele pământești ale noastre, dar să-L slujim și cu inima noastră ascultătoare, primind orice cuvânt pe care El îl va grăi în casa noastră. În casa fiecăruia dintre noi Hristos are cuvânt aparte să rostească potrivit nevoilor casei noastre, greutăților noastre, necazurilor prin care trăim și trecem fiecare în parte. Fiecăruia Hristos are să ne spună ceva.

Evanghelia se încheie apoteotic, extraordinar, măreț, printr-un cuvânt al Mântuitorului care afirmă că ceea ce acea femeie din popor a strigat că este fericită mama Lui, pentru că a născut un astfel de prunc cum este Hristos, așa este. Dar, zice El în continuare, fericiți sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el. Iată o fericire ca a Maicii Domnului care a născut pe Iisus Hristos este și a acelora care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. E vorba de același cuvânt, același Hristos, fie că El ni Se predă nouă în mod simțit, pipăibil prin Sfânta Împărtășanie, spre exemplu, prin care Hristos este simțit de buzele noastre și intră în mintea noastră, în casa ființei noastre, fie prin urechi, prin cuvântul lui Dumnezeu cu aceeași putere harică de sfințire a ființei noastre. Mântuitorul spune: fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul și-l păzesc pe el. Nu numai cei care ascultă, că toți avem urechi și cuvântul ajunge la urechile noastre. Dar Mântuitorul continuă și spune: și-l păzesc pe el, adică îl împlinesc în viața lor.

Sărbătoarea Maicii Domnului ne trimite cu gândul la această comuniune pe care trebuie să o avem cu Iisus Hristos, așa cum a avut-o Maica Sfântă la plinirea vremii. Să avem în noi gândul lui Hristos, cum auzim în Apostolul citit. Să avem în casa noastră loc pentru Hristos, să avem în ființa noastră un pântece curat, un chivot în care să Se odihnească Cuvântul întrupat, mana cea cerească. Trupul lui Hristos cel euharistic să poată să Se odihnească în chivotul ființei noastre, în tabernacolul cel tainic al ființei, așa precum odinioară mana din pustie se odihnea în tabernacolul legii vechi pe care-l purtau evreii în cort din loc în loc, până când Dumnezeu a dat în minte lui Solomon și mai întâi tatălui său David să construiască o casă Domnului în Ierusalim în care să adăpostească acest chivot cu mărturiile prezenței și lucrării lui Dumnezeu în istoria acestui popor: mana din pustie, toiagul lui Aaron care a înfrunzit și tablele legii, toate închipuind Cuvântul lui Dumnezeu. Tablele legii erau cuvântul legii vechi, cuvântul scris de mâna lui Dumnezeu. Mana care a coborât din cer era icoana pâinii celei adevărate care avea să coboare din cer la plinirea vremii, adică Hristos Care a venit să Se dea pentru hrană lumii. Toiagul lui Aron care a înfrunzit însemnând umanitatea uscată care a înverzit, a dat roade în prezența Cuvântului lui Dumnezeu. Când aceste lucruri tainice din tabernacul legii vechi se regăsesc sau se împlinesc, sau își află realitatea în inima noastră, în ființa fiecăruia dintre noi în parte, înseamnă că am devenit, asemenea Maicii Domnului, pântece în care să Se zămislească Cuvântul lui Dumnezeu. Amin!