Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia La Denia din Marea zi de Vineri: HRISTOS A MURIT PE CRUCE CU FAȚA CĂTRE TÂLHARUL DIN DREAPTA ȘI CU SPATELE SPRE CEL DIN STÂNGA
La Denia din Marea zi de Vineri: HRISTOS A MURIT PE CRUCE CU FAȚA CĂTRE TÂLHARUL DIN DREAPTA ȘI CU SPATELE SPRE CEL DIN STÂNGA
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Miercuri, 04 Aprilie 2018 12:54
Ajungem cu Mirele Bisericii pe Care L-am urmat în aceste Denii de duminică seara până acum, în Marea zi de Joi, la acest moment când El ni Se arată dăruindu-Şi iubirea în mod deplin. Iar cea mai măreaţă dovadă a iubirii cuiva faţă de cineva este oferirea vieţii lui însăşi. Iisus Hristos, Mirele Bisericii, Şi-a dat viaţa pentru ea, după ce El a fost pregătit, şi prin El ea, căci Trupul lui Hristos este Biserica. După ce-a fost miruit şi vândut în acelaşi timp, după ce-a fost pregătit pentru îngropare şi vândut pentru moarte în acelaşi timp, iată-L pe Mirele Bisericii cu Mireasa Lui, cu Trupul Său, şi Crucea-I devine altarul iubirii supreme a lui Iisus Hristos faţă de noi oamenii, faţă de umanitatea cu care S-a întrupat, asumându-Şi-o. El a venit din cer deşertându-Se slava cerească, făcându-Se om ca noi, pătimind împreună cu noi, dar fiind fără păcat şi luând asupra Sa păcatele noastre, ale tuturor. În Cruce El a simţit nu greutatea lemnului din care era construită, ci greutatea şi murdăria păcatelor noastre care I-au apăsat Crucea Lui. Şi acest miros greu al păcatului l-a suportat Fiul lui Dumnezeu, ducând Crucea mântuirii noastre pe spatele-I arat cu plugul bicelor nelegiuirilor lumii până la Golgota.

În textele Evangheliilor din seara de Joi vedem cum de o parte şi de alta a Crucii Lui au mai fost răstigniţi doi tâlhari. Şi dacă ne uităm la Cruce şi la Mântuitorul răstignit pe ea, Îl vedem cu capul aplecat pe umărul drept, înclinat spre dreapta, adică spre tâlharul din dreapta Lui, cel care s-a mântuit. A murit şi tâlharul din stânga ca şi cel din dreapta. Dar capul Mântuitorului a rămas aplecat către cel din dreapta şi spatele Lui era către cel din stânga. Aceasta este imaginea judecăţii oamenilor înaintea Marelui Judecător Iisus Hristos. Asta înseamnă raiul şi iadul, a te privi Hristos după ce-ai murit, sau a-Şi întoarce Hristos spatele către tine după ce-ai plecat din lumea aceasta. Tâlharul din stânga n-a mai văzut faţa lui Hristos, căci Iisus Hristos Şi-a aplecat capul spre dreapta, spre tâlharul cel mântuit cu care a glăsuit şi pe care l-a încredinţat de moştenirea Împărăţiei Cereşti în aceeaşi zi cu El în Rai.

În viaţa pământească ne ducem crucea pătimirii noastre ca unul din cei doi răstigniţi cu Hristos. Şi dacă moartea noastră se aseamănă în pocăinţă cu a celui din dreapta, atunci capul lui Iisus Hristos se va odihni spre noi, privindu-ne veşnic. Iar Raiul tocmai asta înseamnă ca Cel care te-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru tine să te privească necurmat, să te privească în ochi şi să-I vezi luminoasa privire care te-a încredinţat de Împărăţia Veşnică. Iadul, însă, e nevederea veşnică a Celui care neîncetat ne iubeşte, dar ai Cărui ochi nu ne mai privesc, sau noi I-am respins dialogul şi am întors spatele Cuvântului lui Dumnezeu.

La Denia din Marea zi de Joi auzim foarte multe cuvinte biblice şi e bine să ne pregătim pentru această seară tainică chiar şi cu o odihnă mai accentuată a trupului, ca să nu cadă de oboseală la revărsarea bogată de Cuvânt din Sfânta Scriptură. Ci văzând cum Mirele Bisericii a suferit cruce şi moarte de dragul răscumpărării noastre din moartea păcatului, să făgăduim a nu mai cădea în păcatul lui Iuda şi nici în cel al tâlharului nepocăit, ci precum a şoptit cel din dreapta în ceasul morţii lui, să zicem şi noi neîncetat până în ceasul morţii noastre: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!

Ultima actualizare în Miercuri, 04 Aprilie 2018 20:02
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.