Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci: ÎN FIECARE PAGINĂ A SCRIPTURII AFLĂM UMBRA PAȘILOR LUI HRISTOS
Cuvânt la Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci: ÎN FIECARE PAGINĂ A SCRIPTURII AFLĂM UMBRA PAȘILOR LUI HRISTOS
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 07 Septembrie 2018 12:32

Duminica dinaintea Praznicului Înălțării Sfintei Cruci prevestește actul jertfirii de Sine

a lui Hristos despre care vom auzi la însuşi Praznicul, pentru ca în Duminica de după Praznic să auzim evanghelia urmării lui Hristos cu crucea noastră, ceea ce înseamnă întruparea în propria viaţă a acestui act jertfitor pe care Hristos l-a făcut pe cruce: jertfirea trupurilor noastre pe crucea pe care Dumnezeu ne-a dat-o.

 

 

În Duminica prevestitoare a Praznicului, textul foarte scurt dar și foarte dens din Sfântul evanghelist Ioan (In 3, 13-17) reprezintă înseşi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos. Căci aşa auzim: «Zis-a Domnul…». Cuvintele pe care le spune Hristos sunt cuvinte de aur și ele trebuie crezute, chiar dacă nu le pricepem cu mintea noastră. Dar aceste cuvinte își fac efectul în viața noastră și în lume și se împlinesc întocmai, pentru că Hristos a vrut așa. Cuvântul Lui e veșnic și viu, e azi acelaşi și-n veac, cum spune Scriptura. Deci Mântuitorul rosteşte cuvinte în legătură cu înălțarea Lui pe cruce, sau înălțarea Lui în slavă precum Moise a ridicat șarpele în pustie. Istoria înălțării pe prăjină a șarpelui în pustie o știm foarte bine şi-i cunoaştem şi cauza. Dar  bine este să ne-o reamintim pentru ca să conștientizăm și mai mult ce înseamnă de fapt Jertfa lui Hristos pe Cruce, răstignirea Lui pe Golgota.

După ce poporul Israel a ieșit din Egipt, Dumnezeu i-a dat în pustie mană din cer ca să mănânce. Coborau de sus bucăți ca de pâine și oamenii erau sfătuiți să meargă dimineața cu coșuri și să strângă această mană de pe jos, dar fiecare să strângă atâta cât îi trebuia pentru ziua aceea. Iar în ziua dinaintea celei de odihnă erau datori să strângă de două ori mai mult pentru ca să aibă și în ziua de odihnă. Căci atunci nu aveau voie să iasă la muncă. Iar dacă culegeau mai mult decât le trebuia într-o zi, li se strica ce era peste măsură. Dumnezeu avea grijă ca această mană să se prefacă în gura lor după gust, pe trebuința fiecăruia. Orice mâncare doreau, aceea se făcea mana în gura lor. Minunat lucrul acesta, cum adică Dumnezeu le dădea din cer pâinea de care avea nevoie fiecare, le dădea medicamentul pe care îl socotea Dumnezeu potrivit pentru fiecare suflet în parte ca să se hrănească şi să nu moară.

De la o vreme, sătui de dragostea lui Dumnezeu, sătui de mila Lui, oamenii au început să cârtească împotriva-I spunând: Ne-am săturat de mana aceasta proastă… De ea care le-a ținut viața în pustie. Am vrea să ne întoarcem înapoi în Egipt, la cărnurile de acolo, la usturoiul egiptean. Și spune Sfânta Scriptură că în momentul în care poporul a ridicat glasul împotriva lui Moise – cel care-i conducea cu glas puternic prin pustie, cel prin care Dumnezeu le-a dat Legea, cel care le-a vorbit mereu și i-a îndemnat pe oameni să aibă nădejde, să mănânce mana aceasta pentru ca să ajungă într-o țară unde curge lapte și miere, într-o țară minunată pe care o vor stăpâni în vecii vecilor și vor fi acolo mulți ca stelele cerului și ca nisipul mării, să rabde pustia dar să-l urmeze şi să asculte cuvântul lui Dumnezeu – şi când oamenii au zis că mai vor să asculte de Moise, unindu-se toți împotriva lui – de fapt împotriva lui Dumnezeu –, atunci Dumnezeu i-a pedepsit pe aceştia trimițând șerpi veninoși în tot ținutul unde era tabăra lui Israel și șerpii intrau în case și mușcau pe copii, pe bătrâni şi toți cei atinşi de venin mureau. Moise s-a uitat atunci peste tabără, a văzut leșuri multe și s-a speriat. Și-a dat seama că a greșit poporul și a strigat către Dumnezeu pentru popor. Dumnezeu însă i-a zis lui Moise: Ce plângi pentru aceștia? Au păcătuit, trebuie să fie pedepsiți, au ridicat vocea împotriva Mea, împotriva pâinii care se cobora din cer, bărbații și femeile împreună au dorit să se întoarcă înapoi în Egipt – Egiptul însemnând ținutul iadului, al păcatelor, al lui Faraon care-l închipuie pe diavolul în ținutul împărăției morții. Și atunci Dumnezeu i-a zis lui Moise: Fă-ți un șarpe de aramă, pune-l într-o prăjină pe o înălțime și spune poporului că oricine va fi mușcat de șarpe să privească țintă la acest șarpe de aramă și nu va mai muri. Atunci unii oameni, ascultând de Moise, priveau la șarpele de aramă după ce erau muşcaţi de şerpii veninoşi. Priveau cu ochii  țintă la șarpele de aramă și nu mai mureau, veninul nu mai avea putere asupra lor. Erau însă şi unii care n-au ascultat de Moise, erau învârtoșați în inima lor, stăteau pe lângă tabără și mereu vorbeau cum să facă să se întoarcă înapoi la Faraon. Pe aceştia, muşcându-i aceşti şerpi, îi câştiga moartea ca pe o pradă uşoară.

Referindu-se deci la acest episod biblic, Mântuitorul zice că precum Moise a înălțat șarpele în pustie așa trebuie să Se înalțe Fiul Omului, pe Cruce adică, pentru ca oricine va privi la El, chiar dacă va fi muşcat de șarpele păcatului, să nu mai moară. Dar cuvântul Mântuitorului îşi păstrează sensul până la sfârşitul veacurilor, pentru că este nemuritor. De aceea, iată, avem semnul Crucii înălţat pretutindeni la care privind să ne aducem aminte de Jertfa Fiului lui Dumnezeu. În biserică deasupra catapetesmei străjuie o cruce, ne însemnăm mereu cu semnul Sfintei Cruci, ne asumăm Crucea lui Hristos asupra noastră. Privim mereu cu evlavie la Cruce știind că suntem păcătoși și știind că numai Crucea lui Hristos, dacă avem privirea îndreptată spre ea, ne salvează de la moarte. Pentru că păcatele noastre sunt mereu împotriva lui Dumnezeu și noi vrednici de moarte.

Tot în timpul acela au fost trei bărbați: Core, Datan și Aviron care și ei au zis că ce ne trebuie nouă să mai ascultăm de Moise și de Aaron? Nu putem noi să fim căpetenii? Și a adunat de partea lor foarte multă mulțime din popor care s-au dus la Moise și i-au zis: Stăpâne, nu vrem să mai  ascultăm de tine și de Aaron. Vrem noi să fim stăpâni. Și atunci spune Scriptura că s-a crăpat pământul și a înghițit pe cei trei și pe toată mulțimea care era cu ei. Și a fost mare plângere în Israel pentru că s-a pierdut o mare mulțime de oameni care au fost de acord cu cei trei dezbinători. De altfel Biserica noastră cântă mereu, dar mai ales în Postul Mare să nu fim nimeni ca cei trei și ca poporul care a pierit în pustie.

Hristos nu ne lasă însă deznădăjduiţi în păcatele noastre, ci ne dă o salvare spunându-ne: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (In 3, 16). Salvarea noastră este Hristos, chiar dacă am făcut păcate cât de grele. La El dacă privim, ne iartă păcatele noastre, orice șarpe ne-ar mușca nu mai murim pentru că ochii noștri sunt aţintiţi la Cruce, sunt îndreptaţi spre Hristos. Iată dar cum Duminica dinaintea Praznicului Înălţării Sfintei Cruci ne pregăteşte pentru întâmpinarea Praznicului însuşi.

În ziua Praznicului Înălţării Sfintei Cruci vom vedea cum preotul iese cu Sfânta Cruce a lui Hristos pe frunte, o va înălța în mijlocul poporului, iar noi de o sută de ori ne vom închina și vom zice: „Doamne miluiește!“ de fiecare dată când se va face oprire în cele patru puncte cardinale ale analogului. Vom rosti în taina inimii Doamne miluiește-mă și ne vom uita la Crucea care le înalță și se coboară și iarăși se înalță pentru ca și noi să ne înălțăm prin ea, prin Hristos din păcatele noastre în care am coborât până la pământ. Veţi vedea că preotul va atinge cu mâinile pământul adică se va coboră cu Sfânta Cruce până în starea cea mai de jos la care a coborât Hristos la noi, pentru ca să ne înalțe deasupra capului, în cer, în Împărăția lui Dumnezeu .

E atât de important să ne gândim la mântuirea sufletelor noastre și să avem în atenție mereu cuvântul Sfintei Scripturi, pentru că el ne învață cum să ne mântuim sufletele noastre. E atât de important să avem în casele noastre Sfânta Scriptură și să o citim mereu, în fiecare zi, că aceea ne salvează de multe ispite, ne izbăveşte de multe păcate, ne ajută să vedem ce au pățit alții care s-au ridicat împotriva lui Hristos, împotriva Bisericii, cum i-a înghițit pământul, cum i-au mușcat șerpii veninoși, cum i-au nimicit popoarele străine care au venit peste ei și le-au luat tot avutul lor etc. Fiecare să ne gândim cu foarte mare luare-aminte că ce s-a întâmplat în Vechiul Testament este icoană preînchipuitoare a ceea ce se poate întâmpla cu fiecare din noi astăzi și până la sfârșitul veacului în măsura în care într-un fel sau altul urmăm faptelor nelegiuite ale oamenilor cărora li s-au întâmplat acestea. Filă cu filă, Sfânta Scriptură ne arată cum a lucrat Dumnezeu în istorie, ajutându-ne să ne păzim ca să nu cădem în vreun păcat în care au căzut oamenii de odinioară pentru care au şi fost pedepsiți de Dumnezeu.

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, spune Însuși Hristos, că pe Fiul Său L-a dat la moarte, adică pe Sine. La Sfânta Liturghie Hristos este jertfit, Trupul și Sângele Său ni se oferă spre împărtăşire. Celor care intră în comuniune cu El vor primi putere şi har, El le va da viață veșnică, ferindu-i de osânda mușcăturii șerpilor sau izbăvindu-i de moarte și de orice pedeapsă care poate veni pentru păcatele săvârşite. Pentru aceasta ne spovedim mereu, ne recunoaștem păcatele zicând: Doamne, am greșit înaintea cerului și înaintea Ta, am vorbit împotriva rânduielii Bisericii Tale şi în toate ne-am făcut vinovaţi de moarte. Iartă-ne, iartă-ne, Iisuse Hristoase, şi prin Crucea Ta curăță-ne păcatele. Nu ne lăsa să murim, muşcaţi fiind de șerpii păcatelor, ca să nu se vorbească în lume că iată Dumnezeu i-a părăsit, iată Dumnezeu i-a dat morții. Ne aducem aminte de o plângere a lui Moise către Dumnezeu când a văzut poporul murind pe capete din cauza răzvrătirii lui: Doamne Dumnezeule Atotțiitorule, când vor vedea oamenii din jur că acest popor al Tău, pe care Tu l-ai scos din Egipt cu mână puternică, că piere în pustie, moare ce va zice oare? Ce Dumnezeu are acest popor? Cât de slab este Dumnezeul acestui popor că iată nu-i în stare să-l ducă în ţara făgăduită. De aceea, Doamne, iartă poporul acesta și îndură-Te de el! Şi atunci Dumnezeu i-a zis: dacă se vor uita cu ochii țintă la șarpele pe care tu l-ai înălțat, nu vor mai muri! Aceasta era icoana răstignirii lui Hristos pe Cruce. În fiecare pagină a Scripturii aflăm umbra pașilor lui Hristos, ai Aceluia care va veni la plinirea vremii și Se va jertfi pentru noi. Şi privind la El, vom căpăta viață veșnică. Amin!

 

Ultima actualizare în Vineri, 07 Septembrie 2018 12:37
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.