Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 18-a după Rusalii: SĂ ARUNCĂM SĂMÂNȚA EVANGHELIEI FĂRĂ ZGÂRCENIE, PENTRU CA FĂRĂ ZGÂRCENIE SĂ CULEGEM SUFLETELE ÎN MREAJA CUVÂNTULUI
Cuvânt la Duminica a 18-a după Rusalii: SĂ ARUNCĂM SĂMÂNȚA EVANGHELIEI FĂRĂ ZGÂRCENIE, PENTRU CA FĂRĂ ZGÂRCENIE SĂ CULEGEM SUFLETELE ÎN MREAJA CUVÂNTULUI
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 15:29

„Pleacă de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!“ Aceste cuvinte le-a rostit Sfântul Apostol Petru cutremurat de marele

dar revărsat de Hristos în corabia lui şi nu numai în corabia lui, ci şi în aceea a fraţilor săi, prin pescuirea minunată de pe Marea Galileii. Auzim în Evanghelia Duminicii a 18-a după Rusalii (Luca 5, 1-11) cum Mântuitorul, fiind pe ţărmul lacului, a văzut două corăbii şi, chemându-le la Sine, S-a suit într-una din ele care era a lui Simon Petru şi în care erau şi ceilalţi doi fraţi Iacob şi Ioan şi a început să vorbească mulţimilor, stând în corabie. Oamenii erau pe malul lacului, iar El, puţin depărtând corabia de la mal, de acolo vorbea mulţimilor ca să nu-L atingă oamenii, să nu-L îmbulzească, să fie liber să le vorbească din corabie. Dar El a voit s-arate prin aceasta şi altceva: anume că El Se află într-o corabie şi corabia este Biserica al cărui conducător este El, în care se află apostolii Săi şi în care chema să vină mulţimile ce erau pe ţărm.

 

Pe de altă parte, a trece marea dincolo ai nevoie de corabie şi marea este imaginea vieţii noastre prin care trecem de la un ţărm al ei la celălalt. De la naştere la moartea noastră. Şi trecerea prin această viaţă noi o putem face cu o corabie şi corabia este Biserica pe care Hristos o conduce spre ţărmul veşniciei şi în care noi intrând, prin botez, ne străduim să ascultăm cuvântul Mântuitorului care se rosteşte în corabia aceasta.

Să ne încingem dar trupurile noastre şi să ne înarmăm cu toată armătura Duhului Sfânt, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, ca să putem sta tare împotriva oricăror primejdii care vin pe marea acestei vieţi: furtuni, vânturi, primejdii de moarte, duşmani care să atace această corabie, piraţi ai mării, duhuri nevăzute, eretici şi aşa mai departe, ca să ajungem cu bine la capătul celălalt al mării. La moartea noastră să ancorăm în ţărmul veşniciei, în împărăţia lui Dumnezeu.

Mântuitorul, după ce le-a vorbit mulţimilor, a spus ucenicilor să tragă corabia mai la adânc şi să arunce mrejile pentru pescuire. Ucenicii, ca nişte pescari de meserie, au început să se plângă Mântuitorului: Doamne, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar dacă Tu  porunceşti, vom arunca mreaja. Şi au aruncat mreaja, spune Scriptura, şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor. Mântuitorul a vrut să-i înveţe un lucru deosebit, că poţi să lucrezi şi să munceşti pentru câştigarea peştilor o noapte întreagă, ei nu vin decât la porunca lui Dumnezeu, decât atunci când Dumnezeu hotărăşte, atunci peştii se adună în mreaja cuvântului, în mreaja Evangheliei pe care o aruncă Apostolii lui Hristos în marea acestei vieţi. Atunci mulţimi de peşti s-au adunat că au umplut corabia şi au fost nevoiţi să cheme şi pe fraţii lor să vină să umple şi corabia lor cu peşti, astfel încât era să se scufunde amândouă corăbiile de mulţimea peştilor. Stând Sfântul Apostol Petru în corabie şi privind uimit pe Mântuitorul Care a făcut încă o minune, s-a văzut nevrednic de şederea împreună cu Domnul, s-a aplecat înaintea Lui şi I-a zis:  Doamne nu sunt vrednic să stai cu mine în corabie! Pleacă de la mine. Şi atunci Mântuitorul l-a liniştit pe Petru care se înfricase de această minune. Nu te teme, Petre, de acum vei fi pescar de oameni! Aşa cum ai văzut, vei munci mult să aduci oameni la credinţă şi poate nu se vor întoarce oamenii când tu ai dori, dar când Eu voi pune în inima oamenilor gândul mântuirii, atunci ei vor intra în plasa ta, în mreaja ta şi vor veni după tine şi te vor asculta. Într-adevăr, Mântuitorul a făcut o astfel de minune în ziua Cincizecimii când, fiind în Ierusalim, Sfântul Apostol Petru şi ceilalţi Apostoli au vestit  pe Iisus Hristos cel înviat Care a murit pe cruce pentru lume şi Care a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer. Atunci în mreaja cuvântului lor au intrat trei mii de peşti, trei mii de oameni care, fiind în Ierusalim şi ascultându-i, au devenit creştini. Altă dată, spune cuvântul din Faptele Apostolilor că încă două mii de oameni s-au adăugat acestora şi astfel Biserica a luat fiinţă în Ierusalim cu cinci mii de oameni, cinci mii de suflete care s-au trezit la noua viaţă în Hristos, crezând în Iisus Mântuitorul lumii, la auzirea cuvântului Sfântului Apostol Petru.

Mântuitorul, mai înainte de formarea Bisericii în Ierusalim, a arătat asta în chip tainic printr-o pescuire, pe Marea Galileii, atunci când i-a arătat lui Petru că se poate ca la cuvântul Său oamenii să se întoarcă la El. Trebuie doar ca omul lui Dumnezeu să arunce sămânţa Evangheliei fără zgârcenie, pentru ca fără zgârcenie să culeagă sufletele în mreaja sa, să culeagă roadele ostenelilor sale.

Sfântul Apostol Pavel în epistola a doua către Corinteni din care se citește textul Apostolilor Duminicii acesteia ne vorbeşte despre mântuire, despre felul cum câştigăm mântuirea prin milostenie. Fiecare să dea din inima lui Bisericii cât poate, spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola citită în această Duminică la Apostol. Cel care seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera. Cel care seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va culege roadele, spune Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce înseamnă că dacă omul lui Dumnezeu nu precupeţeşte timpul în a vesti Evanghelia, el va aduna foarte bogată rod pentru Împărăţia lui Dumnezeu, suflete care să urmeze pe Hristos.

Textul acestei Evanghelii ne-a arătat cum s-a petrecut minunea. Dacă cineva se străduieşte o noapte şi se trudeşte chiar dacă nu prinde nimic, când Dumnezeu vrea, îi umple corabia, îi umple mreaja cu nenumăraţi peşti, cu suflete mântuite. Iată cum se leagă Apostolul de Evanghelie! Şi noi întotdeauna trebuie să fim foarte atenţi la citirea Apostolului, pentru că Apostolul este cheia tâlcuirii duhovniceşti a Evangheliei. Dacă am prins cheia, reuşim să tâlcuim Evanghelia, să înţelegem Evanghelia, dacă n-avem cheia nu putem să pricepem Evanghelia. Ea devine pentru noi o minune doar, dar nu un semn al mântuirii, al celor viitoare. Aşa a făcut Hristos cu ucenicii Săi pe marea Galileii, aşa a făcut El mai târziu pe marea acestei vieţi când a câştigat pentru Sine, în Biserică, mii de suflete. Aşa au făcut Apostolii, aşa au făcut creştinii întotdeauna când au câştigat mântuirea lor prin milostenie, cum spune Sfântul Clement Alexandrinul. Ce minune, ce taină mare, câştigi mântuirea cu bani, spune el. Adică faci milostenie şi ai câştigat mântuirea, ai câştigat viaţa veşnică. Faci milostenie în numele lui Hristos şi ai câştigat viaţa veşnică cu banii tăi, cu munca ta, cu jertfa ta în care ai pus credinţa ta în Iisus Hristos Cel pe Care Îl vezi sărac şi gol şi pe Care Îl ajuţi. Ce lucru mare, ce uşor ne putem câştiga noi mântuirea, dar ce greu totuşi o atingem, ce greu este până acolo! Cât de uşor este pentru noi să ne mântuim, cât de puţini dintre noi ajung să se mântuiască! Cine din noi oare va fi în împărăţia lui  Dumnezeu, cât din cei de aici din biserică se vor regăsi în împărăţia lui Dumnezeu, cine ştie?

Cei care vor ajunge în rai vor vedea trei lucruri de care se vor uimi nespus de mult, spunea cineva de demult. Întâi, ajungând acolo, omul se va mira că va afla pe aceia pe care el îi credea pierduţi. Pentru că, uitându-se în viaţa lor, n-au cunoscut şi pocăinţa lor tainică şi au zis: aceşti oameni au murit păcătoşi, vor merge în iad! Dar aceia ajungând prin pocăinţa lor în rai, omul ajungând acolo şi văzându-i pe aceştia pe care îi socotea în iad se va mira. Prima mirare!

A doua mirare va fi când se vor uita pe acolo şi nu vor vedea pe aceia pe care ei îi ştiau  credincioşi, pe care ei îi ştiau evlavioşi. Şi se vor uita în stânga şi-n dreapta şi nu vor vedea pe cutare, pe cutare pe care ei îi ştiau oameni buni şi credincioşi, care mergeau la biserică, care se închinau, care ştiau Scripturile, făceau fapte bune şi aşa mai departe. Aceasta este a doua mirare!

A treia mirare pe care o vor avea oamenii ajunşi în Rai este aceea cum de au ajuns ei acolo, ei care se ştiau păcătoşi, că nu vor putea să intre în Rai cu păcatele lor. Cum Dumnezeu s-a gândit cu milostivire la ei şi i-a ridicat în Rai! Iată, aceste trei mirări le va avea omul ajuns în împărăţia lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu pe noi pe toţi să ajungem acolo, să ne mirăm de cei pe care i-am judecat şi care poate în taina inimii lor s-au pocăit de păcatele lor şi au ajuns în cer mai înaintea noastră. Să ne cutremurăm de cei pe care îi credeam foarte credincioşi şi nu-i găsim acolo, pentru că, de multe ori credinţa este ispitită de mândrie, de diavolul acesta care ne urmăreşte până la moarte, până la bătrâneţe. Dacă desfrânarea ne părăseşte la o vârstă, chiar şi gândul desfrânării, dacă înjurătura o lăsăm la un moment dat, dacă unele duhuri păcătoase le lăsăm spre bătrâneţe, când ne gândim la moarte, mândria ne urmăreşte până în ultima clipă a vieţii, spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Diavolul mândriei este ultimul pe care îl biruie omul. Dacă încă simţim că avem alte păcate şi lucruri vinovate în viaţa noastră, înseamnă că mândria cu siguranţă o avem încă nebiruită. Şi dacă n-am biruit acest duh rău al mândriei, atunci nu ne vom regăsi în Împărăţia lui Dumnezeu!

Să semănăm cu dărnicie ca să culegem rod bogat, să semănăm fără zgârcenie ca să culegem fără zgârcenie. Acum, toamna, avem experienţa aceasta: cei care aţi semănat fără zgârcenie culegeţi  rod bogat; cei care aţi trudit muncind în timpul primăverii şi al verii, acum culegeţi roadele umplând hambarele. La fel se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Să ne oferim cu  toţi să împlinim cuvântul lui Hristos pe care El ni l-a spus şi astăzi în Evanghelia aceasta minunată de pe Marea Galileii.

Fie ca Evanghelia aceasta să ne fie chemare în mreaja Bisericii, în mreaja lui Hristos! Peşti buni să fim fiecare, pentru că am văzut în altă Evanghelie că în mreaja aceasta se prind şi peşti răi. La stâlpii citiţi la privegherile morţilor auzim că la urmă îngerii stau şi aleg peştii buni pe care îi pun deoparte pentru Împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei răi îi aruncă în mare, înapoi. Să nu fim peşti răi în Biserică, ci să fim peşti buni, ceea ce înseamnă că în Biserică stând putem să fim şi peşti buni şi peşti răi, adică şi de folos Stăpânului şi care nu-i sunt de folos. Dar toţi să fim din aceia care să fim folositori şi să facem bucurie lui Dumnezeu. Amin.

 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.