Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Duminica de după Botezul Domnului - Să facem act de pocăinţă
Duminica de după Botezul Domnului - Să facem act de pocăinţă
Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 08 Ianuarie 2012 07:31
Evanghelia din Duminica de după Botezul Domnului ne arată cum a continuat diavolul lupta împotriva operei mântuitoare pe care Hristos a plinit-o şi cu Botezul Său la Iordan. Suntem în perioada Praznicului Botezului Domnului, în timpul celor opt zile de după Praznic care sfârşesc pe 14 ianuarie când acesta se încheie. Am auzit că Mântuitorul a început iconomia mântuirii noastre prin Botezul Său. Prin spălarea păcatelor noastre în apele Botezului de la Iordan, păcate pe care le-a luat asupra Sa şi pe care avea să le plătească pe Cruce prin moartea Lui, realizând între noi şi Tatăl Ceresc o punte de legătură prin Jertfa Sa răscumpărătoare.

 

Taina cea mare a Botezului la Iordan a însemnat arătarea lui Hristos în faţa oamenilor şi toată lucrarea mântuitoare pe care El a făcut-o intrând în apă. Pentru că a început actul mântuirii prin spălarea păcatelor noastre, pe care Şi le asumase în trupul Lui, în apele Iordanului când pentru întâia oară El S-a arătat lumii, aşa cum am auzit în cântările Bisericii: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

În Duminica de după Botezul Domnului avem parte de o altă arătare a lui Hristos. De o altă prezentare a luminii divine într-un ţinut al umbrei morţii, în Galileia neamurilor. Evanghelia aceasta cuprinde în sine atât de multă înţelegere duhovnicească, atâtea taine ale mântuirii, că ne copleşeşte şi numai ascultând-o cu evlavie creştinească.

Dar iată că îndată ce Domnul Iisus Hristos a început această operă mântuitoare a lumii, prinţul întunericului s-a înfuriat şi a început lupta împotriva Bisericii, împotriva lui Hristos şi împotriva acelora care L-au cunoscut pe El şi L-au arătat lumii. Şi sigur că primul dintre aceştia a fost Sfântul Ioan Botezătorul, căci el a fost întâiul care L-a arătat pe El lumii. El a anunţat primul chemarea la pocăinţă zicând că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Şi că trebuie să ne pocăim, adică să ne lăsăm de păcate, oprindu-ne a mai săvârşi nelegiuirea. Aceasta înseamnă pocăinţa. Şi Mântuitorul, când a început şi El să vorbească oamenilor, cu aceleaşi cuvinte a început. Dar pocăinţa şi însăşi prezenţa lui Hristos în istorie au fost întotdeauna primite cu împotriviri pentru că El le cere oamenilor să se pocăiască, să-şi schimbe viaţa, să renunţe la păcate şi la fărădelegi, să le pară rău că le-au săvârşit şi să înceapă o viaţă nouă. Şi primul care a fost omorât de acest prinţ al întunericului a fost Sfântul Ioan. Evanghelia din duminica de după Botezul Domnului ne spune că, după ce Ioan a fost omorât – şi ştim că a fost ucis de Irod prin tăierea capului –, Mântuitorul a plecat din Nazaret în Galileia, lângă mare. Şi acolo a început să binevestească Evanghelia Împărăţiei Sale cu aceleaşi cuvinte cu care Ioan începuse mai înainte în pustia Iordanului: Pocăiţi-vă căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor!

În cetăţile de lângă Marea Galileii se întretăiau toate drumurile comerciale ale lumii vechi. Acolo era arhicunoscuta cale numită Via Maris pe care negustorii duceau mărfurile din Occident spre Orient şi invers. Pe acolo treceau toate neamurile pământului care călătoreau cu mărfuri. Acolo erau tot felul de oameni, de aceea se chema Galileia neamurilor. Toate neamurile de sub cer erau acolo adunate, mai ales în Capernaum care era o cetate lângă mare. Oamenii se odihneau aici, schimbau mărfuri. Acolo Hristos s-a dus ca să-Şi înceapă propovăduirea. Dar mergerea lui Iisus acolo însemna mai mult decât oprirea într-un loc anume. Însemna oprirea lui Hristos în mijlocul nostru, al neamurilor, în mijlocul celor mai păcătoşi oameni, în mijlocul celor mai mari probleme ale noastre, cele curente în care ne zbatem zi de zi. Hristos vine cu o veste, cu o chemare la pocăinţă. Şi-a început Mântuitorul cuvântul Său cu aceleaşi îndemnuri cu care Sfântul Ioan propovăduise mai înainte. El Însuşi venise ca să întemeieze această împărăţie a cerurilor pe pământ şi ea începea să prindă contur odată cu lucrarea Lui mântuitoare de propovăduire. De aceea în acel ţinut de lângă mare, Hristos Îşi începe misiunea Lui, chemând pe toţi oamenii ce erau acolo la pocăinţă, nu numai pe iudei, ci şi pe toate neamurile de sub cer, ceea ce înseamnă că El a venit nu doar pentru un popor anume, pentru poporul evreu, ci El a venit pentru toate neamurile pământului. Noi suntem astăzi creştini pentru că Hristos a venit să mântuiască lumea întreagă, deşi S-a născut în sânul unui popor pregătit din vechime de Dumnezeu, poporul evreu, şi Şi-a ales ca mamă o fiică a acestui popor, pe Maria,  fiica lui Ioachim şi a Anei, pe Pururea Fecioara în sânurile căreia El s-a întrupat. Dar, cu toate acestea, Mântuitorul a venit să ridice păcatul lumii, nu doar păcatul poporului evreu, ci al lumii întregi. De aceea începutul misiunii Sale evanghelice în lume a fost în Galileia neamurilor, adică în locul unde popoarele lumii erau adunate şi luau cunoştinţă cu acest Mesia al lumii Care venise să propovăduiască pocăinţa.

În această Galileie Hristos a început cuvântul Său şi aici El deseori a revenit, pentru că cetăţile de aici erau foarte înfloritoare, foarte mari, şi civilizaţia aduna aici toate cuceririle ştiinţei lumii întregi.

Cu toate acestea, cetăţile acestea n-au cunoscut pe Mântuitorul. De aceea astăzi, dacă cineva merge în Ţara Sfântă şi ajunge în locul acestor mari cetăţi nu găseşte decât numai nişte ruine, nişte pietre pe care arheologii le-au scos prin săpături la lumină. Ceea ce înseamnă că aceste cetăţi n-au primit pe Mântuitorul. Şi dacă oamenii care treceau atunci pe acolo au dus cuvântul Lui la neamul lor, oamenii din alte părţi ale lumii s-au încreştinat, localnicii însă nu L-au cunoscut pe Mesia. Cu toate acestea Mântuitorul stăruia de oamenii din Capernaum să primească chemarea la pocăinţă, lucru pe care cei din Capernaum nu l-au înţeles la vremea aceea. Mărturia acestei neascultări se vede atât de cutremurător astăzi în ruinele care sunt locuri de mare căutare pentru pelerinii care doresc să vadă pe unde au călcat paşii lui Hristos în lumea aceasta şi felul în care Dumnezeu pedepseşte nepăsarea şi neascultarea de cele sufleteşti.

Dar această propovăduire a lui Hristos este cuvântul de temelie al vestirii Bisericii peste veacuri. Biserica, fiind glasul lui Hristos peste vremi, noi credem că glasul Bisericii este glasul Lui. Prin glasul Evangheliei pe care-o auzim în Biserică înţelegem că Hristos ne vorbeşte nouă. Şi de două mii de ani Hristos ne cheamă pe noi la pocăinţă. Să nu ne fie şi nouă ca şi celor din Capernaum!

Ne apropiem acum de o perioadă nouă a slujirii Bisericii: vremea Triodului care începe cu Duminica Vameşului şi a Fariseului. Această perioadă liturgică mai poartă denumirea de perioada pocăinţei, perioadă care este o icoană a întregii noastre vieţi, de la naşterea prin Botez până la moarte. Triodul ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului până în Sâmbăta cea Mare când Hristos va fi în mormânt cu trupul. Această perioadă ne va învăţa, prin toate slujbele din cadrul ei, ce este pocăinţa.

Să facem dar act de pocăinţă pentru păcatele noastre, mai ales pentru acelea pe care le facem în văzul altora. Dar şi pentru cele ascunse ale noastre, pentru toate suntem chemaţi să facem pocăinţă. Şi momentul concret al pocăinţei noastre se arată în Taina Spovedaniei, atunci când, stând înaintea lui Hristos la scaunul Spovedaniei, spunem: Doamne, am făcut cutare păcat, îmi pare rău că l-am făcut şi mă hotărăsc ca de azi înainte să nu-l mai săvârşesc. Am înjurat până acum, nu mai înjur în vecii vecilor. Asta înseamnă pocăinţa. M-am certat cu cutare, acum m-am împăcat cu el, dar îmi pare rău că l-am privit ca pe un duşman. De azi înainte în veci nu mă voi mai certa cu nimeni. Şi aceasta înseamnă pocăinţa. De aceea au fugit oamenii de pocăinţă în decursul istoriei pentru că ea le cerea lepădare de sine, smerenie, le cerea să se coboare, să se umilească, să-şi vadă păcatul şi să-l vadă mereu pe cel de lângă ei mai buni ca ei. Când priveşti pe cel de lângă tine că-i mai bun ca tine, atunci înseamnă că eşti în stare potrivită de pocăinţă şi de pretendent la înviere.

Textul Apostolului de dinaintea Evangheliei ne dă cheia înţelegerii Evangheliei. Apostolul ne poartă de la baia naşterii din nou, de la baia Botezului, la desăvârşirea pe care noi o câştigăm treaptă cu treaptă prin efortul nostru, până ajungem la statura de bărbat desăvârşit, de om deplin în Hristos. Şi aceasta nu o câştigăm aici în această lume unde avem mereu luptă cu noi înşine, unde suntem mereu în pocăinţă, ci este treapta pe care o atingem în Împărăţia lui Dumnezeu, după moartea noastră, atunci când vom vedea pe Iisus Hristos faţă către faţă. În ziua aceea ochii noştri văzându-L pe El şi cunoscându-L deplin, noi înşine vom ajunge la statura aceasta de bărbat desăvârşit în Hristos, de om care a înţeles şi-a primit lumina pe care Hristos a adus-o în lume, o dată cu Naşterea Sa, cu Botezul Său, cu vestirea Evangheliei şi mai ales cu moartea pe Cruce şi cu învierea Sa din morţi.

Ultima actualizare în Duminică, 08 Ianuarie 2012 07:36
 


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.