Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Publicaţii
Publicaţii
Anuarul «Potirul Viişoarei» - 2008
Evaluare utilizator: / 7
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 24 Aprilie 2009 17:44
Bine aţi venit la parohia Viişoara.
Aici putem răsfoi primul anuar al parohiei Viişoara, editat pentru anul 2008 şi împărţit fiecărei familii din Viişoara în ajun de hram, dar de la şi de «Sfântul Nicolae». Anuarul cuprinde evenimentele mai importante din cursul anului 2008 petrecute în viaţa parohiei Viişoara, precum Potirul euharistic poartă în sine alesul rod al viţei de vie prefăcut în binecuvântare dumnezeiască. Apariţia acestui anuar se datorează şi respectului conducerii Primăriei Târgu-Trotuş faţă de satul Viişoara căreia îi mulţumim!
Ultima actualizare în Duminică, 26 Aprilie 2009 00:59
 
UN NOU POTIR DE HAR
Evaluare utilizator: / 7
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Valentin Ilie   
Vineri, 17 Aprilie 2009 10:48

În veacul acesta care de multe ori a fost numit „secolul vitezei“ pentru graba derulării evenimentelor, dar mai ales a trăirii lor, iată că mai există binecuvântaţi ostenitori, care în ritmul inimii iubitoare de Dumnezeu, reaşază clipa mântuirii, găsindu-i loc în potirul inimilor noastre.

Citeste...
 
POTIRUL IUBIRII
Evaluare utilizator: / 7
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Joi, 16 Aprilie 2009 13:31


Trăim o vreme ce trebuie neapărat consemnată pentru istorie. În mitologia greacă se vorbeşte despre pasărea Phoenix care este singura din specia sa care nu se poate reproduce. Atunci când lunga sa viaţă e pe sfârşite şi pasărea simte că s-a apropiat de capătul vieţii, îşi face un cuib din tămâie şi plante cu aromă, dă foc cuibului, apoi se întinde, arzând odată cu cuibul, iar din cenuşa sa se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie în formă de ou şi ducându-le la sanctuarul din Heliopolis.
Ultima actualizare în Vineri, 17 Aprilie 2009 10:49
Citeste...
 
« ÎnceputAnterior12345678UrmătorSfârşit »

Pagina 8 din 8


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.