Eu sunt uşa, zice Mântuitorul. Iisus Hristos, Domnul nostru, S-a făcut pentru noi uşă de intrare în Împărăţia

Adam şi Eva căzuse în neascultare de porunca Domnului. Ei au frânt postul, au încetat postul pe care-l aveau de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi pentru că cei doi protopărinţi ai noştri au păcătuit neascultând de Dumnezeu şi călcând porunca postului, lăsându-se îndemnaţi de duhul mândriei cu care şarpele cel viclean i-a înşelat prin cuvintele lui, au fost izgoniţi din Rai şi poarta Raiului s-a închis. Mii de ani după aceea tot neamul omenesc care a trăit şi a murit la rândul lui n-a mai putut să intre în Rai, pentru că uşa Raiului era ferecată. Însă Dumnezeu a creat pe om cu scopul de a-l mântui, de a-l duce-n Rai, de a-l înveşnici, de a-l face asemenea cu El. Pentru a se împlini planul mântuirii omului, a fost rânduit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să vină în lumea aceasta, să plătească prin moartea Lui preţul păcatului nostru, preţul păcatului lui Adam şi în trupul Lui să ne adune pe toţi, trupul Lui fiind Biserica în care fiecare dintre noi, creştinii, intrând prin botez, devenim mădulare ale trupului lui Hristos, mădulare ale Fiului lui Dumnezeu. Mântuitorul, venind în lumea aceasta, a luat asupra Sa păcatul nostru, a pătimit pentru el moarte pe cruce, a fost îngropat, a treia zi a înviat din morţi şi, după patruzeci de zile, S-a înălţat cu trupul la cer. Dar când a înălţat trupul Său la cer, a înălţat, de fapt, Biserica la cer, ne-a înălţat pe noi la cer, căci noi suntem mădulare ale trupului Său, fii ai Bisericii care este trupul Lui. Prin urmare, înălţându-Se la cer, ne-a ridicat pe toţi la cer, adică a anulat distanţa care era între noi şi Dumnezeu prin trupul Său pe Care L-a înălţat la cer. Şi în potenţă, în mod  virtual, toţi suntem moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu, adică avem acest drept de a intra prin uşile deschise ale Raiului prin care a intrat Iisus Hristos înălţându-Se în slavă ca să moştenim cereştile locaşuri pe care le-a pregătit pentru noi.

„Eu sunt uşa”, zice Hristos, El e uşa în sensul că prin El, prin această uşă, putem intra la Tatăl, putem să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este bucuria pe care au simţit-o Apostolii în ziua Înălţării pe muntele Eleonului stând împreună cu Maica Domnului şi împrejurul Maicii Domnului, cum o vedem în icoana praznicului Înălţării pe Maica Domnului în mijloc, ca o împărăteasă, închipuind Biserica, şi în jurul ei Apostolii cu mâinile spre cer. Deasupra, în planul superior al icoanei, Hristos înălţându-Se în slavă înconjurat de îngeri care se întreabă miraţi între ei: Cine este Acesta cu hainele roşii Care urcă la cer?” Iar Mântuitorul le răspunde: Mi-am spălat hainele în sângele Meu, am zdrobit strugurii în teasc, de aceea hainele mele sunt roşii. Şi, urcând mai sus, iată-L pe Hristos în faţa porţilor cereşti încuiate şi strigând Izbăvitorul şi Biruitorul morţii: Deschideţi, căpetenii, porţile voastre să intre Împăratul Măririi! Iar îngerii, păzitori ai porţilor cereşti, răspund de dincolo de ele: Cine este Acesta, Împăratul Slavei? Şi Domnul răspunde de dincoace de porţi: Domnul cel tare în războaie, Domnul cel puternic în lupte, Acesta este Împăratul Slavei! Şi iarăşi îngerul păzitor întreabă de dincolo de poartă: Cine este Împăratul Slavei? Domnul Puterilor, acesta este Împăratul Slavei! – răspunde Iisus Hristos şi uşile s-au deschis şi Iisus Hristos intrând înlăuntru a deschis Raiul, Iisus Hristos a mântuit lumea şi El s-a făcut astfel uşă de mântuire pentru toţi oamenii.

Sfântul Apostol Pavel, copleşit de măreţia mântuirii, afirmă că nu este alt nume-n cer prin care oamenii să se mântuiască decât numele lui Iisus Hristos. Înălţarea Domnului plineşte bucuria pascală pe care patruzeci de zile o trăim cu toate evenimentele mântuirii, în toate duminicile acestei perioade postpascale, cele trei dintâi cu martorii învierii şi cele trei de pe urmă, a slăbănogului, a samarinencei şi a orbului, în care am văzut lucrarea mântuirii lui Iisus Hristos care a venit să reaşeze umanitatea în normalitate, pe cei slăbănogi, pe cei lipsiţi de putere să-i întărească, pe cei însetaţi să-i adape cu apa vie, pe cei care nu-l pot vedea pe Dumnezeu din naşterea lor, din totdeauna, să-i facă din nou capabili să-L vadă pe Iisus Hristos Care a venit să mântuiască lumea.

La praznicul Înălţării Domnului cinstim şi pe cei care, prin sângele lor vărsat asemenea lui Iisus Hristos, ne-au oferit libertatea de a putea fi împreună în biserică şi în Liturghie, eroii neamului nostru, căci ei, în acelaşi chip ca şi Hristos, au murit scăldaţi în sângele lor, pentru ca urmaşii lor să fie liberi într-o ţară frumoasă şi liberă, aşa cum este ţara noastră şi cum sunt ţările în care eroii lor au luptat pentru binele copiilor şi a generaţiilor care au venit după ei.

Eroii şi-au sfârşit viaţa ca pe o jertfă adusă pe Altarul credinţei şi-i cinstim ca pe nişte eroi ai credinţei. Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi şi El ştie care dintre cei adormiţi au fost eroi ai credinţei şi care au fost vrăjmaşi ai credinţei. Dumnezeu e Acela care judecă pe toţi oamenii. Şi pe noi ne va judeca.Şi noi vom ajunge înaintea lui Dumnezeu ca nişte eroi sau ca nişte inamici ai Crucii, ca unii care L-am preamărit pe Dumnezeu şi am luptat pentru El în timpul vieţii, sau ca unii care L-am batjocorit în timpul vieţii, adică am fost în tabăra lui satan şi am luptat împotriva lui Dumnezeu prin patimi, prin păcate, prin tot felul de lucruri necuviincioase în care cade omul adeseori.

Fie ca sfârşitul fiecăruia să fie o înălţare la cer cu Hristos şi primirea noastră în Împărăţia Lui Dumnezeu ca a eroilor care în sunet de fanfară şi-n urale sunt primiţi acasă, fie cu trupurile lor în sicrie, fie cu răni pe trupul lor întorcându-se biruitori din război la familiile lor. Aşa să ne primească Dumnezeu când vom muri şi vom ajunge în Împărăţia Lui, ca pe nişte biruitori ai păcatului şi ai morţii şi moştenitori ai Raiului. Amin.