Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Rugăciune și binecuvântare la Troița Sfintei Cruci |
| Written by preot Teofil Roncea | |
| Monday, 03 August 2026 17:44 | |
|
There are no translations available. Sâmbătă, 1 august 2026, Biserica a sărbătorit momentul de odinioară când poporul dreptcredincios din cetatea Constantinopol, în frunte cu soborul de preoți și diaconi, petrecea Sfânta Cruce în procesiune din Palatul Imperial spre Catedrala Sfânta Sofia. Troița închinată acestei amintiri de aleasă bucurie duhovnicească a adunat o parte din credincioșii Viișoarei a doua zi, duminică, 2 august, curent, continuând tradiția locală statornicită de ani buni în de Dumnezeu păzită parohia aceasta. După sfințirea cea mică a apei și citirea Acatistului Sfintei Cruci, la care s-au adăugat și mijlociri pentru ploaie, cei prezenți s-au hrănit duhovnicește și cu un cuvânt catehetic, privind luarea crucii personale și urmarea lui Hristos, alegere care conduce pe om spre locul durerii, al morții și, mai mult decât atât, al preaslăvirii: Golgota. Mântuitorul Însuși a spus ucenicilor Săi, mai înainte de a-Și purta El crucea pe Calvar: „Cine vrea să vină după Mine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze”. Dar cât de neînțeles era pentru ucenicii Lui această invitație, când Crucea încă nu fusese preaslăvită prin țintuirea lui Hristos pe ea, ci era cea mai de ocară modalitate de moarte! Cu mult mai ușor, însă, este pentru noi, cei de azi, să înțelegem că aceasta este calea împărătească de a moșteni Împărăția cerurilor. Să ne asumăm crucea mântuirii și să îndrăznim a-L urma pe Domnul, căci El e întotdeauna Biruitor! „Bucură-te, cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!” Găsiți aici surprinsă în fotografie adunarea credincioșilor de la acest eveniment.
|
|
| Last Updated on Monday, 03 August 2026 17:52 |


