Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Activităţi speciale Chemarea lui Hristos, la Crucile de pe Arcaci și Docmana
Chemarea lui Hristos, la Crucile de pe Arcaci și Docmana
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by preot Teofil Roncea   
Tuesday, 22 September 2026 19:51
There are no translations available.

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este „survolat” de cele două duminici rânduite de Biserică, cea de dinainte de Praznic și cea de după Praznic, zile care

prilejuiesc în parohia Viișoara momente de părtășie duhovnicească în jurul celor Cruci înălțate pe cele două culmi ce străjuiesc această comunitate: Arcaci și Docmana. Astfel, duminică, 13 septembrie, sătenii au urmat calea Crucii de pe Dealul Arcaci în după-amiaza zilei, unde s-a săvârșit slujba Vecerniei Praznicului, iar în duminica următoare, 20 septembrie, celei de pe Docmana, cu rânduiala statornicită: slujba Aghesmei și a Acatistului. Crucea, precum șarpele de aramă din vremea lui Moise, devine astfel pentru creștin dătătoare de viață prin Cel cu care s-a unit, Mântuitorul Hristos Cel Răstignit, și care ne îndeamnă totodată la asumarea crucii personale pe acest drum spre Golgota, avându-L pe Hristos pildă înaintea noastră, ca răstignirea noastră împreună cu el, pe Culmea Golgotei, să ne aducă slava învierii întru bucuria Tatălui Ceresc.

„Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creștinilor!”

(Aici puteți vedea câteva fotografii de la aceste două popasuri duhovnicești.)

Last Updated on Tuesday, 22 September 2026 20:30
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.