|
Moşii de iarnă - 9 martie 2013 |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Wednesday, 06 March 2013 11:32 |
|
There are no translations available. Sărbătoarea sfinţilor 40 de mucenici ucişi în Sevastia Armeniei cade în acest an 2013 odată cu Moşii
de iarnă, în sîmbăta dinaintea Dumincii Înfricoşatei Judecăţi. Aşadar, sâmbătă, pe 9 martie, curent, între orele 7:30-10:00 vom săvârşi slujba Utreniei Sfinţilor 40 de mucenici şi Sfânta Liturghie după care vom oficia slujba parastasului pentru toţi cei adormiţi pe care-i vom aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Ştiind că la Dreapta Judecată din Urmă cu toţii vom sta înaintea Judecătorului celui Nemitarnic, Biserica a rânduit ca să fie pomeniţi în sâmbăta premergătoare Duminicii Lăsatului sec de carne şi toţi cei adormiţi pentru ca Dumnezeu să le ierte şi lor păcatele şi în dreapta Sa să-i aşeze în ziua aceea. Fie ca cele două zile să ne fie de folos spre mântuire tuturor. Doamne ajută!
|