|
Familia Mihai Neculai şi Stela din Viişoara a sărbătorit nunta de aur |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Sunday, 19 May 2013 19:47 |
|
There are no translations available. 50 de ani de împreună vieţuire sunt tot mai greu de atins astăzi. Spun aceasta pentru că de la un an la altul tot mai puţine familii ajung să aibă parte de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această împlinire. La Viişoara, în acest an, 2013,
se pare că doar o familie va fi care să trăiască acest eveniment şi această familie este cea formată din soţii Neculai şi Stela Mihai. Duminică, 19 mai, curent, însoţiţi de copii, nepoţi, rudenii şi alţi credincioşi ai parohiei, cei doi soţi Neculai şi Stela Mihai au stat în faţa Sfântului Altar pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu că au ajuns să vieţuiască împreună 50 de ani. Această nuntă de aur devine pentru noi toţi ceilalţi mai tineri o frumoasă mărturie şi încurajare să ne ducem traiul vieţii cu credinţă şi nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. După slujirea Tedeumului de mulţumire s-a rostit cuvânt de bucurie, apoi cei aniversaţi au fost felicitaţi de toţi cei prezenţi. Pe lângă darurile din partea Bsericii, fie ca atmosfera de bucurie de acasă să fie o piatră de frumoasă aducere aminte pentru familia Neculai şi Stela Mihai la împlinirea a 50 de ani de împreună vieţuire. La mulţi ani!
|