|
Cateheza pentru adulţi «Calea mântuirii» a început la Viişoara |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Duminică, 07 Aprilie 2013 20:35 |
|
Duminică, 31 martie, curent, a avut loc la Viişoara prima întâlnire în cadrul catehezei pentru adulţi «Calea mântuirii». Acest program cateehtic se desfăşoară cu binecuvântarea
PS Dr. Ioachim Băcăuanul, Episcopu Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, fiind promulgat prin Patriarhia Română în colaborare cu Institutul Ortodox din Cambridge. Au fost prezenţi mai mulţi credincioşi care au dorit să cunoască acest program de cateheză, unii dintre ei acceptând de la început să se înscrie pentru a urma acest curs catehetic. Duminica din 7 aprilie a fost rânduită pentru desfăşurarea primei lecţii: Căutarea mântuirii. Au fost prezenţi zece credincioşi din parohie care au ales să parcurgă cu regularitate toate lecţiile. Ne rugăm lui Dumnezeu să umple de înţelepciune pe toţi cursanţii pentru a se bucura de cunoştinţele ce le vor acumula şi de trăirile duhovniceşti ce vor izvorî din această cunoaştere de Dumnezeu.
|
|
Ultima actualizare în Duminică, 07 Aprilie 2013 21:07 |