Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Statistici

   Membri : 2
   Conţinut : 2142
   Număr afişări conţinut : 4238746

Online

        Avem 561 vizitatori online
Română (România)English (United Kingdom)
Acasă
Potirul Viişoarei
Pelerini la Troița Sfintei Cuvioase Parascheva
Scris de preot Teofil Roncea   
Luni, 14 Octombrie 2024 19:01
La mulțimea de pelerini din cetatea Iașilor aflați în așteptarea sărutării Moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva și, în acest an, a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon s-au alăturat, în chip tainic, și credincioșii din comunitatea parohială Viișoara, prezenți în jurul Troiței închinate acestei ocrotitoare a Moldovei și mult folositoare. Pomenind pe cei ce s-au înscris în lista ctitorilor acestui locaș, trecuți la Domnul, preotul Costică Barna, Dumitrache Puluc și cei dimpreună cu dânșii, suflarea creștinească prezentă a înălțat imn de Acatist către ocrotitoarea acestei Troițe, după săvârșirea slujbei Aghiasmei. Să avem parte de binecuvântarea mult-milostivei Parascheva, Sfânta ce străjuiește meleagurile noastre moldave! În acest link găsiți poze de la eveniment.
Ultima actualizare în Luni, 14 Octombrie 2024 19:42
 
Cuvânt la Sfânta Cuvioasă Parascheva
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 13 Octombrie 2024 18:41

Când auzi la fiecare prohodire că e minunat Dumnezeu întru Sfinţii Săi, uimirea

Citeste...
 
Cuvânt la Duminica a 20-a după Rusalii: HRISTOS E SCÂNTEIA CARE REAPRINDE NĂDEJDEA NOASTRĂ
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Miercuri, 02 Octombrie 2024 12:05

„Când s-au apropiat de poarta orașului, iată, scoteau un

Citeste...
 
Acoperământul Maicii Domnului, cupola de har a Raiului
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 30 Septembrie 2024 06:56

În prima zi a lunii octombrie avem o sărbătoare închinată Preacuratei

Ultima actualizare în Luni, 30 Septembrie 2024 18:13
Citeste...
 
Cuvânt la Duminica a 21-a după Rusalii: SĂ CINSTIM ICOANA CARE ESTE UN SEMN AL CREDINȚEI BISERICII ÎN ÎNTRUPAREA MÂNTUITORULUI
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Marţi, 08 Octombrie 2024 18:22

Duminica a 21-a după Rusalii poartă, deodată cu amintirea parabolei semănătorului, prețuirea cuvântului rugăciunii

Ultima actualizare în Vineri, 11 Octombrie 2024 18:22
Citeste...
 
Vasile Chelaru, din Viișoara, a trecut la cele veșnice
Evaluare utilizator: / 6
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 30 Septembrie 2024 18:00
În ultima zi de septembrie, după o suferință purtată ca pe o cruce specială, Vasile Chelaru, din Viișoara, în vârstă de
Ultima actualizare în Miercuri, 02 Octombrie 2024 12:09
Citeste...
 
Cuvânt la Duminica a 19-a după Rusalii: IUBIREA VRĂJMAȘILOR ESTE CULMEA VIEȚII DUHOVNICEȘTI
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Scris de Preot Petru Roncea   
Joi, 26 Septembrie 2024 17:28

Duminica a 19-a după Rusalii se mai numește și a iubirii

Citeste...
 
« ÎnceputAnterior31323334353637383940UrmătorSfârşit »

Pagina 36 din 255


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.