Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Statistici

   Membri : 2
   Conţinut : 2104
   Număr afişări conţinut : 4047189

Online

        Avem 542 vizitatori online
Română (România)English (United Kingdom)
Acasă
Potirul Viişoarei
În atenția credincioșilor din Viișoara!
Scris de Preot Petru Roncea   
Marţi, 24 Martie 2020 07:28

A venit vremea, cu voia lui Dumnezeu, să stăm acasă, neputând a mai merge la biserică, potrivit Ordonanței militare nr. 2. În biserică însă va fi program normal de slujbă și rugăciune, fără prezența fizică a dumneavoastră, dragi enoriași. Cu ajutorul stației de amplificare, veți putea asculta de mai aproape sau de mai departe slujbele Postului Mare. Totuși, cei care doresc să fie pomeniți la Sfintele Liturghii pot trimite pomelnicul cu numele celor vii și al celor adormiți doar prin telefonul preotului paroh: 0741089798.

Să continuăm nevoințele Postului cu rugăciune stăruitoare în casele noastre, Spovedania și Împărtășania primindu-le după această perioadă de urgență. Dumnezeu să ne ocrotească în casele noastre de orice boală și să ne ajute să ne putem reîntâlni cât mai curând cu sănătate! Doamne ajută!

 
Cuvânt la Duminica Crucii: LEMNUL DE LA MARA
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 21 Martie 2020 19:12

„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de

Ultima actualizare în Sâmbătă, 21 Martie 2020 19:15
Citeste...
 
Cuvânt la Duminica Sfântului Grigorie Palama: O INIMĂ AVEM. ESTE SLĂBĂNOGUL NOSTRU
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 13 Martie 2020 19:54

Duminica a doua din Postul Mare, sau a Sfântului

Citeste...
 
Anuarul „Potirul Viișoarei” pe 2019
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 24 Februarie 2020 14:26
Apăsând aici, veți putea urmări anuarul „Potirul Viișoarei” pe anul 2019. Fondat în anul 2008, cuprinde cele mai alese activități misionar-pastorale ale parohiei Viișoara pe cuprinsul unui an calendaristic. Cu binecuvântarea IPS Ioachim, pornește și acest număr, al 12-lea, pe calea undelor, ducând bucurie cititorilor. Să avem cu toții binecuvântarea Potirului.
 
Zânica Cuibar, la 52 de ani, a plecat la Domnul
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 16 Martie 2020 18:52
La doar 52 de ani, după o
Ultima actualizare în Marţi, 17 Martie 2020 08:41
Citeste...
 
Program liturgic săptămânal în perioada Postului Mare, la Viișoara
Scris de Preot Petru Roncea   
Joi, 05 Martie 2020 13:36

Miercuri, ora

Ultima actualizare în Joi, 05 Martie 2020 13:42
Citeste...
 
Ortansa Ciobotaru, din Viișoara, a plecat din această lume
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 01 Martie 2020 18:46
În dimineața primei zile de primăvară, 1 martie 2020, la aproape
Citeste...
 
« ÎnceputAnterior111112113114115116117118119120UrmătorSfârşit »

Pagina 115 din 249


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.