Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Pe urmele Sfinților Apostoli Petru și Pavel |
Written by preot Teofil Roncea | |||
Sunday, 30 June 2024 12:19 | |||
There are no translations available. Pomenirea laolaltă a celor doi corifei ai Bisericii, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, rânduită de Sfinții Părinți pentru ziua de 29 iunie a anului bisericesc, este prilej de sărbătoare îndoită pentru comunitatea creștinilor din Viișoara. O Troiță înălțată întru cinstea acestora, de către o familie ce trupește s-a despărțit timpuriu de unicul fiu, Paul-Vlăduț, îi adună în jurul ei, precum cloșca puii săi, în fiece an, precum a fost și în acesta, cu mila lui Dumnezeu. Un cuvânt catehetic așezat la inimile celor prezenți prin părintele Petru, cel care până nu demult a păstorit comunitatea aceasta, i-a întipărit pe cei doi stâlpi ai Apostolilor cu viețile lor și caracterele lor jertfitoare care, deși aparent diferite, au țintit spre aceeași țintă, de altfel atinsă: Împărăția cea de Sus, pentru care întreaga lor viață a devenit o continuă jertfire și mărturisire, izvorâte din dragostea purtată pentru Învățătorul lor preaiubit, Hristos. "Bucurați-vă, Petre și Pavele, Apostolilor!" Pentru a vizualiza câteva fotografii, apăsați aici.
|
|||
Last Updated on Sunday, 30 June 2024 12:30 |