Prin urmare, de acum înainte, evangheliile pe care le vom auzi în aceste trei duminici ce urmează cu cea de acum vor fi cu minuni săvârşite de Mântuitorul în preajma apei. Astăzi e duminica slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, duminica viitoare este a samarinencei de la fântâna lui Iacov, care venea să scoată apă şi Hristos i-a dat apa cea vie. Iar cealaltă duminică e duminica orbului care a fost trimis la scăldătoarea Siloamului să se spele pe ochi ca să vadă. Aceste duminici pe care Biserica ni le pune înainte, după ce în duminicile trecute ne-a arătat ceva despre adevărul învierii lui Hristos prin arătările Lui lui Toma şi femeilor mironosiţe cu duminica de astăzi ne pregătim pentru Rusalii, pentru Cinzecime, pentru ziua naşterii Bisericii, ziua în care Hristos a aşezat temeliile Bisericii în chip văzut în Ierusalim, trimiţând Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli care, începând să vorbească în limbi noi, au transmis Cuvântul lui Dumnezeu către toate neamurile pământului care se aflau în Ierusalim.

Praznicul de astăzi, fiindcă fiecare duminică după Paşti este praznic, având slujbă specială, este deci despre minunea de la Vitezda, acolo unde un slăbănog stătea de 38 de ani pe pătura lui şi aştepta pe cineva să-l arunce în apă atunci când un înger al Domnului cobora din cer din când în când şi tulbura apa. Cine intra primul după ce îngerul tulbura apa acela se făcea sănătos. El, fiind bolnav şi neputincios, avea nevoie de un om care să-l arunce în apă, dar nu avea pe nimeni şi de 38 de ani aştepta un om şi acest om a fost Iisus Hristos. Bolnavul acesta slăbănog închipuie omenirea întreagă care aştepta de veacuri Omul, Răscumpărătorul ei, pe Mântuitorul Iisus Hristos. În clipa în care a venit Hristos în lumea aceasta, El a stat în faţa acestei omeniri slăbănogite din cauza păcatului şi i-a spus: „Ridică-te şi ia-ţi patul!”, patul fiind crucea păcatului a a suferinţelor pe care o purta omenirea neputând să se vindece, iar prin venirea lui Hristos primim puterea să ne luăm crucea, să o purtăm pe umeri. Slăbănogul şi-a luat patul, pătura lui, şi a plecat la casa lui purtându-şi crucea suferinţelor de-o viaţă cu bucurie, săltând şi mulţumind lui Dumnezeu pentru că s-a izbăvit de robia suferinţei. Pentru aceasta a venit Hristos în lume, ca să ne elibereze pe noi pe toţi de moartea păcatului, de legăturile veşnice ale robiei lui satan şi să ne dea putere să ne duce crucea noastră cu răbdare până la capăt.

La sfârşitul evangheliei Mântuitorul îi spune acestui om: „Vezi să nu mai greşeşti ca să nu ţi se întâmple şi mai rău”. Trebuie să fim foarte atenţi la această expresie a lui Hristos, pentru că acest om păcătuise în viaţa lui şi Dumnezeu l-a pedepsit pentru păcatul Lui cu o boală de picioare, că nu putea să mai meargă şi 38 de ani a suferit. Dacă l-a vindecat, Hristos i-a spus: te vindec, te fac sănătos dar ai grijă de acum să nu mai cazi în păcate ca să nu se întâmple şi mai rău. Ceea ce înseamnă că dacă Hristos ne vindecă, ne iartă păcatele noastre şi noi credem că El ne iartă păcatele noastre, atunci cuvântul Lui este ca o ameninţare am putea spune, o avertizare foarte cutremurătoare că dacă vom greşi din nou vom suferi mai mult decat înainte. De aceea trebuie să fugim de orice păcat, de orice nelegiuire, de orice fărădelege, pentru ca nu cumva să suferim din partea lui Dumnezeu mai rău decât până acum.

Acum aş dori să revenim un moment şi la scăldătoarea noastră. Biserica este scăldătoarea noastră, Vitezda noastră, este locul în care ne mântuim, este cristelniţa sau pridvorul lui Solomon. În biserică noi venim şi ne întânim cu Omul de care avem nevoie, cu Iisus Hristos. Nu cu preotul, nu cu vecinul, nu cu un înger, ci cu Însuşi Iisus Hristos. El se jertfeşte pe Sfânta Masă la fiecare Liturghie pentru noi, El ni se dăruieşte nouă prin Sfânta Impărtăşanie, ne oferă Trupul şi Sângele Său ca să înviem din moartea păcatului, să ne ridicăm la o viaţă nouă. El este acela de Care avem nevoie. De aceea venim la biserică, pentru că avem nevoie de Hristos. Niciodată să nu venim la biserică cu alt gând decât cu acesta, să ne întâlnim cu Hristos de care avem nevoie pentru eliberarea noastră de păcate, pentru sănătatea noastră. Dacă venim aşa, El nu Se lasă aşteptat. El vine la noi, acolo unde suntem în cea mai grozavă cădere, în cea mai mare supărare pe care o avem, în necazul cel mai greu, acolo vine Hristos şi ne eliberează în mod minunat, încât nu avem cuvinte decât să-I mulţumim pentru modul în care El ne izbăveşte. Amin!