Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Să ne adăpăm din Izvorul Tămăduirii
Să ne adăpăm din Izvorul Tămăduirii
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Friday, 24 April 2020 15:39
There are no translations available.

„Dar El vorbea despre templul trupului Său.” Vinerea Luminată este

închinată Maicii Domnului. Sărbătorim acum Izvorul Tămăduirii și știm că tămăduirea lumii este Hristos. Nu este altă tămăduire a lumii. Toate problemele lumii acesteia nu pot fi vindecate decât prin Hristos. El este soluția tuturor problemelor actuale și viitoare ale lumii acesteia, iar izvorul acestei tămăduirii adică aceea care a făcut să țâșnească din ea această mântuire pentru lume a fost Maica Domnului. De aceea, când sărbătorim Izvorul Tămăduirii, aducem o cinstire deosebită aceleia care a fost mama Celui Care a înviat din morți.

 

Știm că după fiecare naștere a unui sfânt, în chip deosebit a Sfântului Ioan Botezătorul, sau la nașterea Maicii Domnului, sau la nașterea Mântuitorului, a doua zi sunt serbați părinții care au adus pe lume pe Sfântul Ioan, pe Maica Domnului, pe Mântuitorul. Acum, când sărbătorim Învierea Domnului, când Hristos Însuși iese din mormânt nestricându-i pecețile și arătând prin aceasta încă odată deapururea fecioria Maicii Sale care, cu 33 de ani în urmă, L-a născut fără ca pecețile fecioriei ei să fie stricate, astăzi, în Vinerea Luminată, o cinstim pe aceea care a voit ca din pântecele ei să izvorască mântuirea sau tămăduirea lumii, adică Hristos.

E o legătură atât de interesantă între Mormântul Domnului și Maica Domnului. Așa, ca într-un pântece, a fost ținut trupul lui Emanuel în Mormântul Sfânt. Și precum din pântecele Maicii Domnului El a ieșit, fără să-i strice fecioria ei, la fel și din Mormântul Sfânt de pe muntele Căpățânii Hristos a înviat, fără să fie nevoie ca piatra să fie dată la o parte. Au venit îngerii după aceea și au dat piatra la o parte, pentru ca cei care vor veni să vadă, să observe că mormântul este gol, că nu este în el trupul cel care a fost așezat mai înainte cu trei zile și că a înviat din morți. Iar semnele învierii au fost giulgiul care era strâns și mahrama făcută sul și așezată unde a fost capul Mântuitorului. Această legătură între Mormântul Domnului și Maica Domnului este atât de ușor de înțeles de către noi și în ziua aceasta de Vinerea Luminată când cinstim în chip deosebit pe Maica Domnului și cinstim în chip deosebit și Mormântul lui Hristos.

Când credincioșii pelerini merg la Ierusalim și vizitează locurile sfinte pe unde a umblat Mântuitorul Iisus Hristos: Betleemul, Nazaretul, Cana Galileii, Muntele Fericirilor și toate locurile tainice ale mântuirii noastre, punctul central al pelerinajului îl reprezintă Mormântul Domnului din Ierusalim. Acolo intră pelerinii și se pleacă cu fruntea pe lespedea unde a stat trupul lui Iisus Hristos acum 2000 de ani. Intră în Mormântul cel gol înaintea căruia femeile mironosițe au stat plângând și din care glasul îngerului a răsunat zicându-le: nu plângeți, că Iisus Hristos a înviat din mormânt. Nu este aici. Iată locul unde fusese pus și celelalte cuvinte pe care îngerii le-au glăsuit către femeile mironosițe care au venit dis de dimineață la Mormânt.

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos face un lucru neobișnuit pentru persoana Lui, am zice noi, un lucru neobișnuit pentru omul cel blând, omul care avea să se lase batjocorit, legat, scuipat, lovit, pălmuit, îmbrăcat cu haină roșie, încununat cu spini, fără să se opună într-un fel și fără să-Și folosească puterile pe care la avea de a cere de la Tatăl îngeri cu săbii înflăcărate care să împrăștie toată oștirea romană și pe toată gloata iudeilor infamă care striga: răstignește-L, răstignește-L. Acum Mântuitorul intră în templu și face ordine în casa Tatălui Său. Sigur că era nevoie de oameni care să vină cu miei spre vânzare pentru a fi cumpărați de cei care nu aveau, atunci când răscumpărau un copil la 40 de zile. Sau care veneau cu porumbeii sau turturelele pentru cei mai sărăci care trebuia să le cumpere de acolo cu doi bănuți, două turturele, pentru ca să le dea ca jertfă templului, în schimbul primirii copilului înapoi, după ce era închinat la templu. Dar acești comercianți au înaintat prea mult înăuntru și locul rugăciunii era ocupat de negustoria lor, spațiul sacru pe care ei trebuia să îl aloce numai jertfei aceștia l-au ocupat înmulțindu-se la număr cu aceste afaceri care trebuiau să se facă, dar nu în locul rugăciunii, în locul jertfei, în locul  în care se înălța tămâia către cer. Mântuitorul S-a întristat, pentru că oamenii începeau să pună preț sau să ocupe mai mult din viața lor cu cele materiale, decât cu cele spirituale, cu cele trecătoare, decât cu cele veșnice. Atunci El a făcut un bici din ștreanguri și a început să lovească în stânga și în dreapta, să-i scoată afară pe cei cu boi și cu oi care erau la vânzare, celor care schimbau banii  să le risipească banii și mesele să le răstoarne, iar celor care vindeau porumbeii să le zică: luați-i și plecați de aici, pentru că nu trebuie să fie Casa Tatălui Meu o casă de negustorie. Atunci, spune Evanghelia, evanghelistul Ioan și-a adus aminte împreună cu ceilalți ucenici de cuvântul Scripturii care spunea: râvna Casei Tale m-a mâncat. Și această râvnă au văzut-o ei acum la Mântuitorul Care și-a arătat dragostea față de Casa Tatălui prin ordinea ce dorea să fie înlăuntrul ei, prin rânduiala care nu trebuia atinsă de alte lucruri.

În biserică același lucru se întâmplă ca în templu odinioară. Biserica este Casa Domnului, este casă de rugăciune. Dar noi adesea schimbăm vorbe între noi, ne vindem ideile unii altora și Mântuitorul din când în când ia biciul și lovește în noi, scoțându-ne afară. El scoate din noi și din biserică orice lucru care nu se încadrează cu rugăciunea și cu locul sfânt.

Hristos ne bate uneori cu biciul Lui de ștreanguri. El, Care ne cheamă: veniți la Mine toți cei triști și împovărați, El, Care ne cheamă să venim de pe căile păcatului la biserică și să ne pocăim, plângând înaintea Sa, El care ne cheamă să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său, Același Hristos, atunci când noi aducem în Casa Tatălui lucrurile din afară, ne lovește cu biciul, supărat fiind pe noi.

Îndată, iudeii, după ce El a făcut ordinea aceasta, I-au atras atenția, întrebându-L cu ce putere face lucrul acesta. Cine Ți-a dat ție voie să ne scoți pe noi afară de aici, din templu, dacă vindem porumbei? Ce semn ne dai că ai puterea aceasta? Și Mântuitorul le dă semnul învierii lui morți, zicându-le: stricați templul acesta și Eu în trei zile îl ridic. Bineînțeles că nu au înțeles ce le vorbea Mântuitorul. Ei se gândeau la clădirea templului și au zis: iată, vrea să dărâme templul! Cum poți Tu să îl ridici în trei zile, că părinții noștri în 46 de ani l-au zidit? Templul a fost o clădire imensă, o minune a lumii făcută de Solomon Apoi el a fost dărâmat și l-a zidit și mai fastuos Irod. În timpul Mântuitorului templul cel măreț era acesta despre care El vorbea zicându-le: dărâmați templul acesta și Eu în trei zile îl ridic. Atunci Evanghelistul Ioan zice: dar El vorbea despre templul trupului Său. Și, într-adevăr, nu după multă vreme, iudeii au dărâmat acest templu, L-au omorât pe Hristos prin răstignire și L-au îngropat. Dar El, în trei zile, a ridicat un nou templu, un templu spiritual, un templu plin de lumină, un templu mult mai frumos decât cel dinainte. Era frumos Hristos și înainte de patima Sa. Era un tânăr foarte luminos, fața Lui era ca soarele, cuvântul Lui era puternic, că atrăgea mulțimile. Oamenii cu miile veneau și-L ascultau, uitând de mâncare de dragul cuvintelor lui. Ce bărbat era Hristos înainte de patima Lui, dar ce va fi fost El după Înviere când era înveșmântat în lumina necreată și al Cărui trup trecea prin ușile încuiate. El, Care era învăluit în slava învierii, cât de frumos, cât de măreț și luminos era El înviat, acest nou templu pe care El l-a rezidit, după ce iudeii I-au stricat templul cel vechi. Hristos cel Înviat este cu mult mai luminos încât cuvintele noastre pot să-L zugrăvească. Noi nu ne putem închipui cum arată Hristos înviat. În această stare Hristos ne va reașeza pe fiecare în parte, după ce templul sufletului nostru se va strica, adică atunci când vom ajunge la moartea noastră fizică. Atunci, templul acesta în care se află sufletul nostru, templul care este Casa Tatălui Ceresc și locaș al Duhului Sfânt, va odihni în mormânt, întorcându-se în pământul din care a fost luat. Dar când Hristos va învia acest templu, el va fi cu mult mai frumos, cu mult mai luminos și mai strălucit decât a fost în viața aceasta pământească. Pentru că el se va împărtăși atunci de viața lui Dumnezeu.

Ce taină este aceasta! Sufletul nostru este nemuritor și viața veșnică este fără sfârșit. Iar dacă orice început are un sfârșit, și viața noastră, care a avut un început la zămislirea noastră, trebuie să aibă și un sfârșit. Dar ea nu mai are sfârșit. Asta înseamnă că, după moarte, ea nu mai este viața noastră, ci ea este viața lui Dumnezeu care nu are început și nici sfârșit. Prin urmare, templul cel nou în care vom învia va fi templul trupului lui Hristos Cel Care este veșnic, fără de început și fără de sfârșit. Viața veșnică este viața noului templu pe care Hristos îl va ridica după trei zile de ședere în mormânt a fiecăruia dintre noi, după toată vremea pe care o vom petrece în mormânt de la moartea noastră până la venirea lui Hristos a doua oară și care reprezintă cele trei zile ale Domnului din mormânt. Templul cel nou pe care-l vom avea și în care vom trăi veșnicia va fi cu neputință de pătruns în toată cămările lui, pentru că El nu are început și nici sfârșit, De aceea, veșnicia va fi o permanentă cunoaștere a lui Dumnezeu Cel nesfârșit Care ne-a dat nouă viața Lui nesfârșită să o trăim în vecii vecilor. Amin!

Last Updated on Friday, 24 April 2020 15:42
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.