Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia ÎN NELEGIUIREA LUI ARIE SE ASCUND TOATE ÎMPOTRIVIRILE NOASTRE FAȚĂ DE HRISTOS ȘI DE BISERICĂ
ÎN NELEGIUIREA LUI ARIE SE ASCUND TOATE ÎMPOTRIVIRILE NOASTRE FAȚĂ DE HRISTOS ȘI DE BISERICĂ
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Saturday, 30 May 2020 21:07
There are no translations available.

Duminica a 7-a după Paști, rânduită între Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, pomenește

pe Sfinții Părinții care au fost prezenți la Primul Sinod Ecumenic, în număr de 318. Aceștia, în anul 325, la propunerea și mijlocirea marelui împărat Constantin, sfântul fiu al maicii sale Elena, s-au adunat și au dezbătut problemele Bisericii care erau la vremea aceea, între care una de maximă siguranță și neapărat necesară pentru a fi rezolvată era învățătura care se propovăduia printr-un anume eretic numit Arie, cum că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu. Că nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Cuvântul îndurerat al Sfântului Pavel din Apostolul acestei duminici arată neliniștea ce-l cuprinde, cunoscând că, după plecarea lui din lume, în Biserică vor intra lupi răpitori, oameni dintre creștini care vor veni cu învățături eretice, străine de învățătura pe care el a propovăduit-o și pe care a primit-o de la Dumnezeu. Oameni care vor dezbina turma lui Hristos. Și această grijă pe care Apostolul a avut-o a fost una care i-a produs amărăciune după moarte, pentru că în trupul Bisericii s-au auzit glasuri peste ani care au început să vorbească împotriva lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

 

Sfântul Pavel știa din rugăciunea Mântuitorului din Ghetsimani că viața veșnică sau câștigarea vieții veșnice constă în cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl, Unicul Dumnezeu, și a Fiului Său, Iisus Hristos, pe Care El L-a trimis. Adică viața veșnică înseamnă cunoașterea Tatălui și a Celui Unuia Născut din Tatăl din veci. Ori această condiție Mântuitorul a pus-o în rugăciunea Sa domnească ca pe una obligatorie pentru mântuire, pentru cunoașterea și aflarea vieții veșnice. Satana s-a străduit din toate puterile lui demonice să împiedice pe creștini a cunoaște deplin pe Tatăl și pe Fiul, pentru ca să nu moștenească viața cea veșnică. De aceea, împotriva lui Iisus Hristos s-au ridicat oamenii încă de la înălțarea Lui la cer, pentru ca să-L desconsidere și să nu fie socotit de către creștini ca Fiu al lui Dumnezeu născut din veci din Tatăl. Diavolul știe că dacă oamenii vor nesocoti persoana lui Iisus Hristos, nu vor vedea viața veșnică. Sfântul Pavel, ca unul care a avut mari frământări în bisericile pe care le-a întemeiat în Asia Mică, în Grecia, în Italia, în Tara Sfântă, a observat cum încă din timpul vieții lui pământești erau unii din iudeii iudaizanți care se ridicau împotriva lui ca păstor al Bisericii și părinte al creștinilor care le-a adus cuvântul despre Iisus Hristos. De față cu el și în timpul vieții sale, îndrăzneau să abată pe creștini de la slujirea lui Dumnezeu, întorcându-i la prescripțiile Legii pe care Iisus Hristos le-a anulat, pentru că prin El a venit vremea harului și a mântuirii prin credință.

Sfântul Pavel se gândea că, după moartea lui, se vor întâmpla lucruri și mai grozave în Biserică decât acelea pe care el le trăia în timpul șederii lui printre creștini. De aceea, el a adus aminte că, „după plecarea mea, vor intra în mijlocul turmei lupi răpitori care vor sfâșia turma” și care vor aduce învățături împotriva lui Iisus Hristos. Iată că această premoniție a lui, această gândire a lui în viitor a fost adeverită. Și în decursul veacurilor, până astăzi, persoana lui Iisus Hristos este înjosită, este ignorată, este luată în batjocură. Maica Domnului, la fel, pentru ca Fiul ei să fie nesocotit și batjocorit. Oamenii spun că ea a mai avut copii, că a trăit cu Iosif precum un bărbat și o femeie, că a fost o femeie obișnuită ca toate celelalte. Prin aceasta, de fapt, acești oameni ignoră dumnezeirea lui Iisus Hristos și-L socotesc pe El asemenea verilor Lui despre care spun că sunt frații Domnului, adică fii ai Maicii Domnului.

Dar această batjocură a lui Iisus Hristos nu numai de oamenii care citesc Scripturile este săvârșită în nebunia lor și în nepriceperea de a afla adâncurile de taină ale Cuvântului dumnezeiesc. Ci chiar și de noi, oamenii obișnuiți. Că ori de câte ori înjurăm de mamă – o, ce des se aude aceasta –, orice înjurătură de mamă este o ofensă la adresa Maicii Domnului și o profanare adusă Fiului său, Iisus Hristos. Orice înjurătură la adresa lui Dumnezeu, dar mai ales la adresa anaforei, a Grijaniei care înseamnă Sfânta Împărtășanie, orice înjurătură de aceasta rostită fără a ne da seama ce grăim, toate acestea sunt scuipaturi pe fața lui Hristos, sunt batjocoriri și subestimări ale persoanei Fiului lui Dumnezeu. Căci El este împărtășania noastră, El este Fiul Maicii Sfinte și Fiul unic al lui Dumnezeu Tatăl, Cel născut din veci. Și astfel, păcatele noastre se adaugă păcatelor ereticilor de odinioară și din totdeauna. Înjurăturile creștinilor se adaugă sau continuă păcatul lui Arie pentru care Părinții Bisericii s-au întrunit la Sinodul din Niceea în anul 325, ca să-l condamne și să-l socotească între cei deopotrivă cu Iuda și vrăjmaș al Bisericii. Dar în nelegiuirea lui Arie se înscriu toate păcatele noastre, se înscriu toate împotrivirile noastre față de Dumnezeu, față de Hristos și de Biserica Lui, față de Sfânta Împărtășanie, de anafură, de Tainele Bisericii. Căci toate care sunt lucrări ale Întrupării lui Hristos, ale Fiului lui Dumnezeu născut din Sfânta Fecioară Maria de la Duhul Sfânt și Care Își arată prezența în istorie în mod real prin oamenii sfinți care sunt mădulare ale Trupului Său și prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt în Biserică, prin împlinirea tainelor de mântuire a oamenilor.

Să ne gândim foarte adânc cu toții la mântuirea noastră. Că vine moartea când nu ne așteptăm și atunci vom da socoteală înaintea scaunului lui Dumnezeu de tot ceea ce am vorbit sau am lucrat, de toate păcatele cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul pe care le-am săvârșit în timpul vieții acesteia pământești. Biserica este un dar tainic al lui Hristos lăsat nouă oamenilor. Când S-a înălțat la cer, a zis ucenicilor: nu vă voi lăsa orfani. Voi fi cu voi. Această prezență a lui Hristos în mijlocul lumii este tocmai Biserica. Noi vedem o clădire de zid, dar în această clădire de zid, în această formă a trupului lui Hristos se ascunde dumnezeirea Lui, așa cum în trupul fizic al Mântuitorului pe care-l vedeau iudeii la vremea aceea era ascunsă întreaga dumnezeire, pentru că firea Lui omenească s-a unit cu cea dumnezeiască. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat era ascuns în acest trup. Întocmai așa, dumnezeirea lui Hristos, întreaga slavă a Sfintei Treimi se ascunde în mod tainic în această clădire pe care o vedem și o numim biserică. Dar se ascunde și în fiecare dintre noi care suntem temple ale lui Dumnezeu. Că fiecare suntem o biserică. Inima noastră este un templu în care sălășluiește dumnezeirea. Încă de la botezul nostru, Dumnezeu a intrat în inima noastră, Și-a aflat locaș în noi. De aceea omul este o ființă atât de prețuită de Dumnezeu, pentru că este după chipul Lui. Din această cauză este și atât de urmărit omul de diavolul, ca să-i fure darul pe care l-a primit, să i-L fure pe Hristos din inima lui, să-i fure mântuirea și viața veșnică.

Mântuitorul S-a rugat cu lacrimi de sânge în Ghetsimani în această rugăciune pentru toți ai Lui pe care i-a răscumpărat prin sângele Său. Cine merge la Ierusalim și ajunge pe Muntele Măslinilor, la baza lui, dincolo de  pârâul cedrilor, se află o biserică măreață pe stânca pe care Sa rugat Hristos cu lacrimi de sânge. Stânca însăși este pătată de sânge și oamenii din toată lumea se duc și se roagă privind locul unde a sângerat Iisus pentru mântuirea lumii și unde a pătimit prin rugăciunea cea fierbinte din acea noapte tainică când a fost vândut prin sărutare de către Iuda. Astăzi, se află lângă această stâncă, o masă lungă pe care este așezat textul acestei rugăciuni în multe din limbile pământului, între care și în limba noastră românească. Pelerinii îngenunchează și citesc această rugăciune. Dar Hristos se roagă prin ei. Hristos Își prelungește rugăciunea prin cei care repetă rugăciunea Lui când a suspinat înaintea Tatălui pe stânca aceasta pe care se află zidită Biserica Națiunilor, cum i se spune. Din fruntea Lui, sudoarea de transpirație ieșea amestecată cu sânge de durere pentru prețul greu al morții pe care trebuie să-l dea prin păcatele noastre. Această cunoaștere a Lui Iisus Hristos și a Jertfei Lui să fie dorința aprinsă a inimii noastre pe care să o împlinim, ca să putem câștiga viața veșnică, când vom pleca din lumea aceasta. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.