Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii ne pune pe

Evanghelia ascunde altceva în pilda aceasta. Stăpânul este Dumnezeu, datornicul suntem noi, oamenii. Datoriile pe care le avem de plătit sunt păcatele noastre cele atât de mari și cu neputință de a le plăti noi, după cum acest om toată viața nu ar fi putut plăti datoria sa cea mare față de Dumnezeu. Dar pentru că a căzut cu lacrimi înaintea stăpânului său și l-a rugat să-l mai îngăduie că-i va plăti, stăpânul său, văzându-l, i s-a făcut milă de el și i-a dat drumul, făcându-l liber și iertându-i datoria lui. Aceasta a făcut Dumnezeu cu noi oamenii. Când venim la spovedanie, nu facem altceva decât suntem chemați de stăpânul ca să facă socoteala cu păcatele noastre. Suntem atrași, suntem chemați la scaunul Stăpânului ca să ne ceară socoteală pentru datoriile pe care le avem față de El. Hotărârea Lui este că plata păcatului este moartea. Că nu putem în niciun chip noi, ca oameni, să plătim prețul păcatelor noastre. Atunci noi ce facem? Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte. Ne plecăm capul înaintea Lui cu pocăință și recunoaștem că suntem vinovați. Atunci El ne iartă datoria întreagă și ne face și liberi. Aceasta este taina pocăinței ascunsă în iertarea pe care stăpânul o face acestui rob al său.

Partea a doua a Evangheliei arată ceva din omenescul  nostru, din starea noastră josnică în care suntem. Avea și omul acesta un datornic cu o sumă foarte mică, 100 de dinari. O sumă foarte mică. Iar acela nu avea la el banii să-i dea ci. Atunci omul acesta iertat de stăpânul său de suma fabuloasă pe care trebuia să i-o întoarcă nu s-a milostivit de fratele său. L-a strâns de gât și l-a aruncat în temniță, adică l-a izolat, l-a despărțit de lume, l-a despărțit de sine, până când îi va plăti datoria. Ce josnicie la acest om, ce stare decăzută! Nu a înțeles nimic din iertarea stăpânului său, ci dorea ca fratele său să-și ceară și el iertare de la el și să-i întoarcă și datoria. Nu putea să ierte, deși stăpânul său l-a învățat cum trebuie să ierte. Izolarea în temniță înseamnă despărțire. Când nu vorbești cu cineva, când cineva e dator la tine cu ceva să-ți întoarcă și nu are, îl bagi în temniță, adică îl izolezi, îl ascunzi să nu-l mai vezi. Întorci capul când te întâlnești cu el. Pentru tine el e într-o temniță. L-ai aruncat într-o închisoare, l-ai aruncat din fața ta.

Tovarășii lui, spune Evanghelia, au văzut ce s-a întâmplat și s-au întristat foarte mult, spunându-i stăpânului ce s-a întâmplat. Tovarășii lui sunt semenii lui. Sunt cei din jurul nostru care, atunci când ne văd pe noi că respingem pe cineva, se întristează. Cei din jurul nostru sunt îngerii, sunt sfinții, sunt semenii noștri care ne văd că suntem certați cu vecinii noștri, pe care i-am izolat, i-am întemnițat, i-am ascuns de la inima și de la privirea noastră. Când ne văd așa, ei se întristează și întristarea aceasta o vede stăpânul adică Dumnezeu, Care ne cheamă la răspundere, zicându-ne: slujitor viclean. După ce ne-a iertat de păcatele noastre, dacă noi nu iertăm celor care ne-au greșit nouă, în fața lui Dumnezeu suntem slujitori vicleni. O, ce cutremurătoare este Evanghelia aceasta, că de multe ori se întâmplă și cu noi așa. Venim la spovedit și Dumnezeu ne iartă, prin mâna și gura preotului. Dar dacă noi nu iertăm semenului nostru care ne-a greșit cu un cuvânt, cu ceva foarte puțin, ci îl strângem de gât și-l izolăm, atunci în ochii lui Dumnezeu suntem slujitori vicleni și, mai grozav, nu numai că suntem socotiți vicleni de către Dumnezeu, ci ni se întoarce înapoi toată datoria pe care am avut-o și pe care El ne-a iertat-o, adică toate păcatele pe care noi le-am spovedit și de care am crezut că suntem iertați și am fost iertați. Da, toate revin asupra noastră, le luăm în spate. Și atunci când venim la împărtășire și îndrăznim să urcăm treptele altarului, neiertând pe cei din jurul nostru, venim și ne împărtășim cu toate păcatele noastre, așa ca și cum nu ne-am fi spovedi deloc. Și luăm Trupul Domnului spre osândă. De aceea ne întoarcem acasă mai răi decât când am venit de acasă. Așa se întâmplă cu astfel de oameni.

Sunt însă și oameni credincioși în lume care au evlavie și teamă de Dumnezeu și se feresc de a nu cădea în ispita de a nu ierta cuiva ceva foarte puțin cu care i-ar batjocori, ca nu cumva să piardă iertarea din partea lui Dumnezeu. Dar sunt și foarte mulți oameni care vin la biserică ca să meargă în iad, care vin la biserică certați cu frații lor, care vin la biserică spre a le ierta Dumnezeu păcatele, dar ei nu vor să ierte pe cei din jurul lor pentru o mică problemă, pentru o mică datorie pe care o au față de ei.

Mâniindu-se stăpânul, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce va plăti toată datoria. Când să plătească el 10.000 de talanți? Niciodată! De aceea chinurile iadului sunt veșnice și mâna chinuitorilor va apăsa pentru totdeauna. Nici în iad, cu toată suferința de acolo, omul nu poate să-și plătească datoria pe care o are față de Dumnezeu. Dacă a respins mila Lui, strângând de gât pe fratele său și izolându-l de la inima lui în închisoarea urii și a dezbinării, tot așa, spune Evanghelia, va face  și Tatăl Meu cel Ceresc dacă voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său din inimă. Iată o specificare foarte importantă, din inimă, nu așa, superficial, ci din inimă.

Să iertăm greșelile fraților noștri. O, cât de mulți credincioși nu ar trebui să se împărtășească! Preotul îi asumă o mare răspundere în fața lui Dumnezeu și se simte adesea foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu pentru că împărtășește pe mulți care nu pot ierta pe semenii lor. Dar adeseori iubim mai mult slava oamenilor, să ne vadă oamenii că suntem credincioși și că ne împărtășim, chiar dacă noi călcăm în picioare slava lui Hristos de dragul slavei oamenilor. În loc să împlinim puținul pe care ni-l cere Hristos, acela de a ierta din inimă fraților noștri greșelile lor, alegem mai degrabă să fim cinstiți de oameni și socotiți de Hristos sluji netrebnice și viclene.

Evanghelia aceasta să ne trezească mai înaintea de a veni clipa când Judecătorul ne va cere socoteală pentru datoriile noastre. Dumnezeu, atunci când vom sta înaintea scaunului judecății Sale, să  ne primească în locașurile cerești. Amin!