Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 24-a după Rusalii: „NU TE TEME. CREDE NUMAI” - CINCI CUVINTE SAU CINCI PRESCURI
Cuvânt la Duminica a 24-a după Rusalii: „NU TE TEME. CREDE NUMAI” - CINCI CUVINTE SAU CINCI PRESCURI
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Saturday, 07 November 2020 17:06
There are no translations available.

Cele cinci cuvinte pe care le-a rostit Mântuitorul lui Iair: „Nu te teme. Crede numai”, ascund în ele taina Dumnezeieștii

Liturghii. Pentru că cele cinci cuvinte sunt cele cinci prescuri din care preotul săvârșește Sfânta Liturghie. Noi ne împărtășim din Trupul Domnului care are ascunsă în el viața veșnică. Prin urmare, cel care se hrănește din acele cinci cuvinte ale credinței întrupate în cinci prescuri se hrănește din Dumnezeiasca Jertfă care poartă în sine învierea cea dintâi. Și cine are parte  de aceasta, la învierea a doua nu va gusta moartea și nu va vedea iadul, ci Împărăția lui Dumnezeu.

 

Evanghelia Duminicii a 24-a după Rusalii cu învierea fiicei lui Iair ascunde în ea taina Bisericii, pentru că în casa lui Iair, care devenea prin intrarea lui Hristos în ea o biserică, cei trei apostoli care sunt stâlpi ai Bisericii au constituit sau au întărit această casă, făcând-o biserică în care Hristos dă viață sufletului fiicei acesteia de 12 ani a lui Iair și a soției sale. O familie pe care Hristos o umple de bucurie, de nădejde, de speranță pentru viitor, înviindu-i unica fiică și oferind-o sănătoasă ca să se bucure de ea și pentru ca să-și înveșnicească în ea tot efortul lor, toată munca lor, toată dragostea lor.

Familia este icoana Bisericii. Bărbații și femeile sunt prezenți în biserică. În numele bărbaților, Iair cheamă pe Hristos în casa lui. În numele femeilor credincioase, soția lui Iair stă și-și plânge fiica care este bolnavă. Fiica unică este sufletul comunității, al parohiei care este pe moarte din pricina bolilor, din pricina păcatelor. Iată, venim la biserică, venim la Hristos bărbați și femei ca să-L rugăm să ne vindece sufletul, să aibă parohia viitor, să aibă viitor Biserica, să aibă viitor familia.

În timpul acesta, iată, se întâmplă o altă minune. O femeie bolnavă, neputându-și vindeca neputința la toți doctorii la care a fost, s-a gândit că ultima șansă este la Hristos. Dar s-a gândit că nu poate să-I apară înainte, să-I stea în față cu neputința ei. Și atunci s-a gândit ca, pe la spate, să-I atingă veșmântul cu mâinile, crezând că doar atingându-i veșmintele ea se va vindeca de neputința ei. Și, într-adevăr, Hristos a simțit o putere ieșind din El și, întorcându-Se, a întrebat mulțimea care se îmbulzea: Cine s-a atins de Mine? Mulți s-au atins de El. Când te îmbulzește mulțimea, care mai de care vrea să te atingă sau te atinge involuntar în îmbulzeala ei. Dar nu toți aceștia s-au atins de Hristos cu credință, cu rugăciune, cu o dorință fierbinte de mântuire. La apostrofarea pe care o face Petru: Doamne, toți se îmbulzesc și Tu zici cine s-a atins de Mine?! Atâția s-au atins, da, s-au atins mulți, dar cineva s-a atins cu credință.

Preotul Îl închipuie pe Hristos. Veșmintele preotului închipuie întruparea Mântuitorului arătată nouă. Există dorința aceasta în adâncul inimii noastre să ne atingem de veșmântul preotului, crezând sau socotind că ne atingem de veșmântul lui Hristos, sau de Însuși Hristos. Și că prin atingerea de aceste veșminte, se strecoară din Hristos o putere în ființa noastră, o vindecare, o întărire. Dar de multe ori noi ne atingem și nu simțim nimic, nu-i așa? Ne îmbulzim de multe ori când vine un episcop. Ați văzut lumea cum se îngrămădește să-i atingă veșmintele. În adâncul inimii noastre există o scânteie de speranță, această dorință de a ne atinge de Hristos, simțindu-ne bolnavi, simțindu-ne păcătoși. Și când ne atingem cu credință de Hristos, El ne vindecă, chiar dacă nu spunem nimic, ci doar în taina inimii rostim rugăciunea și ne exprimăm dorința pentru care ne atingem de El.

În timp ce se întâmpla minunea vindecării femeii acesteia, iată vine o slugă la Iair și-i spune: Nu mai osteni pe Învățătorul, a murit fiica ta. De acuma degeaba mai vine, a murit. Niciodată să nu descurajăm, în orice stare ar fi sufletul nostru, în orice decădere ar fi familia noastră, în orice prăpastie ar cădea parohia noastră, generația noastră, în orice păcate de moarte am fi ajuns, să nu descurajăm. Hristos ne spune cinci cuvinte și nouă, cuvintele liturgice ale întrupării Lui: Nu te teme. Crede numai! Nu te teme că a murit, crede că Eu pot să o dăruiesc înapoi în viață. Și Iair nu a spus: Doamne, acuma ai venit la mine? A murit fiica mea. Ci a intrat în casă, L-a primit pe Hristos în casa lui cu cei trei ucenici. Hristos a închis ușa, ceea ce înseamnă că învierea sufletului din moarte e o taină pe care oamenii din afară nu o pot pricepe, pe care cei din afara noastră n-o pot înțelege. Taina învierii sufletului din moartea păcatului pe care o face Hristos e o lucrare ascunsă. Au intrat și nu a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, aceștia care vor vedea slava Mântuitorului pe Muntele Tabor, aceștia care vor fi părtași suferinței celei mai presus de fire a lui Hristos în Ghetsimani. Părtași ai celei mai înalte slave a lui Hristos și a celei mai adânci suferințe a Lui pentru păcatul lumii, ca stâlpi ai Bisericii, au intrat în casa lui Iair și, în prezența lor ca martori, Hristos a strigat copilei să se deștepte, pentru că ea dormea. De aceea noi spunem la moartea cuiva că a adormit robul lui Dumnezeu cutare. Omul adoarme până când Hristos îi va striga: trezește-te! Va veni odată ceasul când glasul trâmbiței cerești va răsuna în tot latul și lungul pământul: treziți-vă! Și toți cei adormiți din morminte vor ieși afară, se vor ridica, așa cum fiica lui Iair a înviat la chemarea lui Hristos pe care i-a făcut-o: Copilă, deșteaptă-te! Și ea s-a ridicat, a înviat și Hristos a poruncit părinților să-i dea să mănânce. Și ei, dându-i să mănânce, au rămas uimiți de această minune pe care a făcut-o Hristos.

La învierea de obște la care vom fi părtași, îngerii, ca slujitori ai lui Dumnezeu, ne vor oferi  hrană cerească la Ospățul veșniciei. Această realitate din urmă este ascunsă în casa lui Iair despre care Evanghelia ne vorbește.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca, pentru rugăciunile sfinților, să ne învie din moartea păcatelor precum a înviat pe fiica lui Iair și să ofere viitor Bisericii prin tocmai această înviere a noastră, a fiecăruia în parte. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.