Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 26-a după Rusalii: CÂND ÎNCEPI SĂ POSTEȘTI, DEODATĂ TE RĂSCOLEȘTE SENTIMENTUL MILOSTENIEI ASCUNS ÎN CĂMARA INIMII
Cuvânt la Duminica a 26-a după Rusalii: CÂND ÎNCEPI SĂ POSTEȘTI, DEODATĂ TE RĂSCOLEȘTE SENTIMENTUL MILOSTENIEI ASCUNS ÎN CĂMARA INIMII
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Friday, 20 November 2020 19:26
There are no translations available.

Perioada de 40 de zile în care

postim înaintea Nașterii Domnului ne aducem aminte de postul pe care marele Moise l-a ținut atunci când a primit legea în Sinai, acele porunci ale lui Dumnezeu scrise pe piatră. Ce a primit pe muntele Sinai erau o icoană a Cuvântului întrupat în pântecele Maicii Domnului care, la primirea vremii, avea să se nască. Primirea acestui Cuvânt întrupat va trebui să fie precedat de un post de curățire și de sfințire, așa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Moise atunci ca poporul să nu se apropie de munte, să se curețe și să postească. Iar Moise, stând 40 de zile și 40 de nopți pe muntele Sinai, a primit de la Dumnezeu Legea cea veche, cele 10 porunci pe care Dumnezeu cu mâna Sa le-a scris pe tablele de piatră. Aceasta închipuia, cum nu se poate mai limpede, înscrierea în pântecele Fecioarei a Cuvântului lui Dumnezeu, noua Lege care avea să fie dăruită lumii la Nașterea lui Iisus Hristos.

 

Să mergem dar pe calea postului până când vom ajunge la Betleem. Dacă, odinioară, Legea a fost dată lui Moise pe vârful muntelui Sinai, la plinirea vremii, în pântecele pământului, în peștera din Betleem avea să Se nască Cuvântul lui Dumnezeu din pântecele Maicii Domnului.

În această Duminică, a 26-a după Rusalii, Biserica ne pregătește pentru această sfințire care înseamnă iubire de Dumnezeu și de semeni, care înseamnă milostenie, care înseamnă grija pentru suflet mai presus decât grija de trup. Mântuitorul ne pune înainte o parabolă pe care o rostește cu un om bogat căruia țarina i-a rodit din belșug. În vreme de toamnă, Evanghelia e atât de potrivită și pentru noi care strângem roadele câmpului după munca de o vară sau de un an și ne umplem hambarele bucurându-ne și mulțumind lui Dumnezeu pentru anii mai secetoși, mai săraci în care mai puțin adunăm. Bogatul din Evanghelia de astăzi s-a gândit într-un anume fel în sinea lui. În Evanghelia cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, iată, un alt bogat și un sărac la poarta lui. Bogatul se desfăta în toate zilele luminat, pentru că avea de toate. Și săracul care era lipsit la poarta lui. Bogatul care putea să se mântuiască, nu împărțindu-și averea și devenind sărac, ci dându-i săracului la poarta lui ceea ce îi lipsea din ceea ce lui îi prisosea, adică o felie de pâine și un pahar cu apă. Bogatul și-ar fi câștigat Raiul prin această milostenie pe care putea să o facă zilnic cu săracul de la poarta lui. Parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este o imagine foarte frumoasă a lumii dintotdeauna în care Dumnezeu rânduiește pe unii să aibă iar pe alții să nu aibă. Pentru că cei care dețin mai mult să hrănească pe cei flămânzi sau să îmbrace pe cei goi și însetați și așa mai departe. Pentru că, astfel, iubirea de semeni care există în noi ca o pecete dumnezeiască să devină lucrătoare, să se dezvolte, să crească. Apoi am auzit Evanghelia cu samariteanul milostiv când, văzându-l pe semenul său căzut aproape mort în acel pustiu, în inima acelui samarinean s-a trezit mila față de cel căzut, ceea ce înseamnă că înlăuntrul nostru, în inima noastră stă ascunsă această dragoste de semeni și de Dumnezeu, în același timp. Și noi toți putem să ne mântuim, punând în valoare aceste daruri pe care le avem în noi înșine. Toți putem să-L iubim pe Dumnezeu la fel cum toți putem să­-L urâm pe Dumnezeu. Și toți putem să ne iubim semenii la fel cum putem să-i și urâm. În noi înșine există această sămânță a mântuirii, sămânță dumnezeiască ascunsă în străfundul inimii noastre de atunci de când Dumnezeu ne-a creat după chipul Său.

Iată, samarineanul s-a arătat ca un copil nevinovat. Când ești ca un copil, descoperi, pui în lucrare virtuțile care stau înlăuntrul inimii tale. Vedem copiii că nu se ceartă, se iubesc, sunt buni, sunt milostivi, pentru că păcatul nu a închistat inima lor, nu i-a copleșit ca să ascundă, să rămână blocată în adâncul inimii pornirea spre cer pe care o avem noi din creație. Copiii nevinovați se arată a fi modele pentru noi, oamenii maturi. Privind la viața lor, la gesturile lor, să învățăm că și noi putem deveni asemenea lor, nu copii la minte, ci copii în curăție, copii în milostenie, copii în dragoste unii față de alții. Samarineanul a simțit deodată mila care îi încălzea inima și s-a aplecat asupra celui căzut între tâlhari, miruindu-l și ungându-l cu untdelemn și vin, luându-l pe spate și ducându-l pe asinul său la acel han al vindecării depline.

În Evanghelia de astăzi avem un alt bogat care avea și el în inima lui acest dor și sentiment al iubirii de semeni. Dar iubirea de avuție și gândul să-și mărească hambarele sale proprii ca să încapă toate veniturile toamnei l-au împiedicat să pună în lucrare mila, milostenia, dragostea de semeni. Avea și el în jurul său săraci, că toți bogații au în jurul lor săraci, Dumnezeu așa rânduiește. Dar omul acesta a gândit pentru sine într-un mod egoist. Și-a zis să-și folosească averea doar pentru sine. Atunci Dumnezeu i-a zis: nebunule, în noaptea asta vei muri! Cui vei lăsa ce ai strâns? Dacă vei fi împărțit  averea ta, de vei fi depozitat surplusul tău în cămările goale ale săracilor, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur într-o tâlcuire foarte frumoasă la această Evanghelie, atunci vei fi regăsit în cer comoara ta pusă acolo în cămările cerești și vei fi moștenit Raiul. Dar dacă te-ai gândit numai la tine, ale cui vor fi după ce vei muri? Iată, în noaptea aceasta vei muri. Nu s-au întâmplat de atâtea ori cazuri când unor oameni care aveau un viitor aranjat Dumnezeu să le ceară sufletul dintr-o dată. Tineri, oameni în putere, oameni cu stare, deodată totul să se ruineze, totul să devină praf și pulbere în urma lor.

La acest început de post, Biserica ne pune înainte această Evanghelie care ne face și pe noi să ne punem serioase gânduri. Avem atâtea daruri în inima noastră, să le punem în valoare. Postul ne ajută să le punem în valoare. Doar hotărându-ne să postim, ce lucru greu e acesta? Numai să te hotărăști să postești, și în momentul acela Dumnezeu face să regăsești cu ușurință în inimă virtuți pe care nu le-ai explorat și pe care nu le-ai pus în valoare niciodată. Când începi să postești deodată ai sentimentul milosteniei, al dragostei de semeni, să dai ceva cuiva din pâinea ta. Nu o mănânci întreagă, ci o rupi la jumătate, că-i post, și dai jumătatea cealaltă unui sărac. Numai gândindu-te că poți să postești, deja încep să ți se dezvolte virtuțile dumnezeiești pe care le ai în inimă și devii mai bun cu semenii.

Ne pregătim pentru praznicul Nașterii Domnului, pentru praznicul în care Hristos ia chip în noi. În fiecare an când sărbătorim Nașterea Domnului nu doar ne amintim că acum 2000 de ani s-a întâmplat un lucru miraculos, unic în istorie. Când la Betleem, lângă Ierusalim, S-a născut Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria. Ci fiecare în parte, prin acest post pregătindu-ne, curățindu-ne inimile, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne facă inima un pântece feciorelnic ca al Maicii Domnului. Slujind praznicul Nașterii, Hristos Însuși Se naște în viața noastră, ia chip în noi. Inima noastră devine o peșteră luminoasă în care Cuvântul lui Dumnezeu Se întrupează. Și atunci devenim noi înșine purtători de Hristos. O vedem pe Maica Domnului că poartă Pruncul în praznicul Nașterii Domnului. Dar noi fiecare în parte devenim ca ea prin această creștere și desăvârșire duhovnicească, prin post și rugăciune, prin împărtășire cu Fiul ei Iisus Hristos. La timpul praznicului noi înșine Îl purtăm pe Hristos în chip tainic pe brațele noastre. Și lumea toată ne va ferici, cum am fericit-o noi pe Maica Domnului odinioară. Și vom fi fericiți și vom fi iubiți de Hristos, pentru că L-am purtat pe brațele noastre, așa cum El a iubit-o pe mama Sa pentru dragostea ei jertfelnică când El era Prunc.

Așa cum noi suntem recunoscători  părinților noștri care ne-au purtat pe brațe când eram mici, la fel Hristos Domnul nu va înceta să ne mulțumească și să ne răsplătească fiecăruia care L-am purtat pe brațele noastre atunci când Biserica a sărbătorit Nașterea Domnului. Și pentru că L-am însoțit la toate evenimentele vieții Sale pământești. El nu va rămâne dator nimănui, ci boierește ne va fi recunoscător, ca un rege al regilor atunci când vom sta înaintea lui în Împărăția Sa. Hristos, ca un bogat  milostiv cum n-a fost altul, văzându-ne că stăm la poarta Lui cu hainele sfâșiate în lupta cu păcatele pe care am avut-o în viața aceasta, flămânzi de El, însetați după El, ne va oferi, nu ca bogatul din Evanghelie cu zgârcenie, ci cu mare dărnicie un loc la ospățul veșniciei.

Să începem postul cu bucuria purtării pe brațe a lui Hristos la sfârșitul celor patruzeci de zile. Ca o mamă care rămâne însărcinată și care deabia așteaptă să nască, pentru ca să-și vadă pruncul pe care l-a purtat în pântece, așa și noi, cu aceeași bucurie să mergem pas cu pas, zi de zi, pe calea postului, până când, la sfârșit, vom gusta rodul ostenelilor noastre, purtarea pe brațe de mamă a Pruncului nevinovat, a Dumnezeului Întrupat. Amin!

Last Updated on Saturday, 28 November 2020 22:07
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.