La cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Biserica ne pune înainte, la Sfânta

Viața Sfântului Gheorghe a fost una dăruită lui Dumnezeu și plătită cu preț de sânge pentru faptul că a ales între a sluji împăratului Dioclețian și idolilor la care el se închina și a sluji lui Dumnezeu pe Care Îl iubea și în Care se încredea cu toată ființa sa. Și pentru că a ales să slujească lui Dumnezeu, călcând porunca idolatră a împăratului, Biserica a rânduit în ziua cinstirii lui aceste două texte  amintite.

În textul din Faptele Apostolilor vedem că Sfântul Apostol Petru era închis în temniță ca urmare a bucuriei pe care Irod a observat-o la iudei pentru uciderea lui Iacov, fratele lui Ioan apostolul. Văzând că aceasta place iudeilor, zice în Faptele Apostolilor, au prins și pe Petru și l-au legat în temniță, urmând ca a doua zi să-l omoare, pentru a produce și mai multă plăcere iudeilor. În noaptea aceea, îngerul Domnului a venit la Petru, care era legat în lanțuri și păzit de patru cete de câte patru ostași, a dat cu mâna peste lanțurile care au căzut și i-a poruncit să se îmbrace. Petru credea că visează, sau că are o vedenie. Dar a făcut ceea ce i-a spus îngerul care i-a zis apoi: ridică-te și urmează-mă! Îndată s-au deschis ușile celulei în care era legat, în timp ce străjerii dormeau și nu și-au dat seama ce se întâmplă. Au trecut de prima strajă, de a doua strajă, au ajuns la poarta cea mare, de fier, a închisorii, care s-a deschis singură, și îngerul l-a scos pe Petru afară în cetate. Atunci el s-a dezmeticit și a văzut că, de fapt, este o realitate ceea ce se întâmplase cu el. Textul din Faptele Apostolilor arată că Petru s-a dus repede la casa unde știa că sunt adunați creștinii și acolo a făcut o mare bucurie acelora care se rugau toată noaptea pentru eliberarea lui, știind bine că soarta lui era pecetluită să fie omorât a doua zi. Dar ei s-au rugat cu multă stăruință și credință ca Dumnezeu să-l scape. Și Dumnezeu l-a scăpat pe Petru din mâinile iudeilor. Acesta este Apostolul citit.

Evanghelia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe sintetizează cuvintele Domnului pe care le-a rostit ucenicilor Săi care avea să aibă aceeași soartă ca Petru mai târziu și ca toți martirii de peste veacuri. Și le spune Mântuitorul ucenicilor că lumea îi va urî, că lumea nu va asculta cuvântul lor, că lumea nu va păzi cuvântul pe care ei îl vor rosti, că lumea îi va da la moarte și, foarte interesant la încheierea Evangheliei, că lumea îi va ucide crezând că aduce slujbă lui Dumnezeu. Adică nu e vorba de o lume păgână, Mântuitorul nu vorbește ucenicilor numai de prima perioadă a persecuțiilor care avea să vină îndată după Înălțarea Sa la cer și care a fost timp de 300 de ani în istoria Bisericii, cum s-a întâmplat în perioada Sfântului Gheorghe pe care Dioclețian, închinătorul la idoli, l-a dat la moarte. Sau alți nenumărați sfinți pe care-i cinstim în Biserică, până când a apărut pe tronul Imperiului marele împărat Constantin, cel care a dat libertate Bisericii și astfel s-a încheiat perioada persecuțiilor. Dar Mântuitorul vorbește despre refuzul oamenilor de a asculta cuvântul lui Dumnezeu în toate veacurile și faptul că oamenii vor fi împotriva apostolilor Lui și-i vor da la moarte crezând că aduc slujbă lui Dumnezeu. Adică este vorba de creștini, de oameni care cred în Dumnezeu și care, împotrivindu-se trimișilor lui Dumnezeu, cred că prin aceasta aduc o slujbă lui Dumnezeu. Iar aceasta este înșelarea cea mai grozavă pe care Mântuitorul a vrut s-o amintească în cuvintele Sale din urmă. Că anume dintre noi, din Biserică, vor fi oameni care vor crede că aduc slujbă lui Dumnezeu dacă se vor împotrivi trimișilor Lui, apostolilor Lui, sfinților Lui, oamenilor Lui.

Iată-l pe Sfântul Gheorghe, un trimis al lui Dumnezeu, un tânăr soldat în armata romană. În icoană, Sfântul Gheorghe este arătat în armură, îmbrăcat în zale, pentru că el a fost soldat în armata romană. Însă el, când li s-a cerut tuturor soldaților să aducă jertfă idolilor, a refuzat aceasta și a ales să fie dat la moarte. A ales mai degrabă să fie omorât, decât să-și întineze credința lui în Iisus Hristos, în Mirele Bisericii pe care-L iubea și al Cărui urmaș sau slujbaș era mai mult decât în oastea împăratului pământesc.

Sfântul Gheorghe ni se face model de urmat în viața aceasta. Cu toții avem în viață momente când trebuie să alegem între a sluji oamenilor și a sluji lui Dumnezeu. Între a sluji idolilor și a sluji credinței celei adevărate. Toți avem, nu se poate ca cineva să nu aibă în viață un moment de alegere pentru credința sa, pentru mântuirea sa. Iată exemplul pe care-l avem înaintea noastră în fiecare zi din an. Sunt toți sfinții pe care-i pomenim în chip deosebit, avându-i ca modele de urmat. Să alegem calea lor și ceea ce au făcut ei, pentru ca astfel să ne mântuim sufletele.

Până la sfârșitul veacurilor vor fi momente de examen în viața noastră, așa cum au fost și în viața Sfântului Gheorghe. Când era foarte tânăr, el a ales matur să slujească lui Dumnezeu și să-și dea viața pentru această alegere. La vârsta pe care o avem fiecare dintre noi, copii, tineri, adulți, înaintați în vârstă, nu se poate să nu fi avut în viață un astfel de examen sau mai multe pe care să le trecem cu bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Despre  Sfântul Gheorghe se spun multe lucruri minunate, atât din timpul vieții sale, dar, mai ales, după ce a plecat din lumea aceasta: minunile lui, aparițiile lui pe cal alb, lupta lui cu balaurul care este arătată în una din icoanele sale, când a izbăvit pe acea  tânără de moarte. E atât de interesantă minunea aceasta. Într-o preajma unei cetăți era un balaur înfricoșător care era liniștit numai atunci când primea o jertfă omenească. Oamenii în cetate s-au gândit cum să nu le facă stricăciune sau să-i omoare. Și au hotărât să-i dea fiecare câte un copil balaurului să fie sfâșiat. Și fiecare era rânduit ca să ofere pe cineva din familie ca hrană balaurului. Când a ajuns rândul la mai-marele cetății, acesta avea o fiică pe care trebuia să o dea balaurului să fie mâncată. Dar ea s-a rugat lui Dumnezeu și atunci a apărut Sfântul Gheorghe pe un cal alb care a nimicit balaurul și a eliberat tânăra, scăpând-o de moartea aceasta cruntă la care era sortită prin nepriceperea și necredința oamenilor din acea cetate. Fata a povestit cine a salvat-o și oamenii și-au dat seama că acela a fost Gheorghe cel pe care ei părinții lor l-au ucis de demult și care, la rugăciunea fetei, a venit și a izbăvit-o din moartea grozavă care o aștepta. Și sunt și alte minuni pe care le tot face Sfântul Gheorghe. În Patericul Athonit este o întâmplare care s-a petrecut prin anul 1850. Un monah de acolo, fiind în biserică la privegherea de toată  noaptea și gândindu-se foarte profund la Jertfa Mântuitorului, la moartea și la pătimirea Lui pentru lume, a căzut într-un extaz în care sufletul lui a fost smuls sau luat și purtat prin Rai. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Gheorghe, el având o mare evlavie către acest Sfânt al lui Dumnezeu și rugându-se la icoana lui deseori. Și Sfântul Gheorghe l-a purtat, dorind să-i arate pe Împăratul, pe Iisus Hristos. Și ducându-l către palatul Împăratului, a văzut deodată o ceată de oameni foarte frumoși bucurându-se. Și a întrebat cine sunt aceștia. Iar acela i-a zis: aceștia sunt cei care au murit pentru Hristos, care au pătimit pentru Domnul, martirii și mucenicii. Mergând mai sus, mai aproape de Stăpânul, de palatul Împăratului, a văzut pe alții bucurându-se și a întrebat același lucru, cine sunt? Și, foarte interesant, Sfântul Gheorghe îi spunea că aceștia sunt creștinii care au făcut fapte bune și au trăit în credință, neavând un povățuitor, neavând pe cineva care să-i îndrume, nedând sânge pentru Hristos, dar trăind o viață în lume, în fapte bune și credință. Aceștia sunt mai presus decât ceilalți care și-au vărsat sângele pentru Evanghelie. S-a mirat foarte mult monahul respectiv de modul în care Dumnezeu rânduiește și răsplătește pe oameni, nu după criteriile noastre pământești, că noi am zice: cineva, care și-a dat viața pentru Hristos, va fi undeva foarte aproape de Stăpânul. Dar iată că Dumnezeu are alte principii și El răsplătește foarte mult osteneala pe care noi, ca oameni în lumea aceasta, o facem zi de zi, clipă de clipă, pentru a ne păstra credința noastră sănătoasă, pentru a păstra viața noastră morală la înălțimea la care o cere Evanghelia lui Iisus Hristos. După aceea, ajungând la Stăpânul, Acela l-a mustrat că este leneș, că nu poate acum să se odihnească aici și că trebuie să mai continue lupta și osteneala lui pe pământ. Atunci el s-a trezit din extazul lui și, aflându-se în biserică la priveghere, a continuat cu multe lacrimi care-i curgeau din ochi să-și plângă păcatele sale, gândindu-se cum Dumnezeu l-a ajutat, prin Sfântul Gheorghe, să-și vadă neputința lui. El, care se ruga de astfel și era atât de nevoitor, să vadă că nu-i de ajuns cât a făcut și că trebuie și mai mult, să facă pentru ca să moștenească Împărăția Cerurilor.

Să ne rugăm la sfinții noștri. Fiecare avem un patron spiritual, un sfânt al cărui nume-l purtăm fiecare în parte și ne rugăm acelora să ne ajute. Mult pot Sfinții lui Dumnezeu, care sunt atât de aproape de Stăpânul ceresc, ca să mijlocească pentru noi, să ne ajute în viața aceasta, ca să ne mântuim sufletele noastre.

Fie ca, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Dumnezeu să răsplătească fiecăruia ce cinstește memoria și numele acestui mare viteaz al lui Hristos, ostaș al Împăratului Ceresc care și-a dat viața pentru numele lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Amin!