Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului Domnului: EU TREBUIE SĂ SCAD, IAR EL SĂ CREASCĂ!
Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului Domnului: EU TREBUIE SĂ SCAD, IAR EL SĂ CREASCĂ!
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Saturday, 01 January 2022 20:04
There are no translations available.

Duminica dinaintea Botezului Domnului ne pune înainte Evanghelia care-l prezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul în lucrarea sa pregătitoare pentru a împlini

 Botezul lui Iisus Hristos în râul Iordan. Omul Ioan este ultimul profet din șirul cel mare al profeților Vechiului Așezământ, care a fost martor la plinirea cuvintelor prorocilor din vechime, adică la întruparea lui Hristos. Pregătirea ultimului proroc a fost una deosebită față de a celorlalți dinainte. Acest proroc a crescut fără să fi mai avut părinți. Tatăl lui a fost ucis între templu și altar, pentru că a tăinuit locul unde era ascuns pruncul ce trebuia ucis de soldații lui Irod. Pentru că Sfântul Ioan era mai mare ca Mântuitorul cu doar șase luni și era și el rânduit, după porunca lui Irod, să fie omorât în șirul celor 14000 de prunci care au fost tăiați ca să fie omorât și Hristos. Dar Sfânta Elisabeta, mama lui, a fugit cu pruncul în munții Iudeii, iar Zaharia, preotul, era la altarul templului la rândul lui și, venind soldații și cerându-i socoteală unde se află pruncul despre care se știa că trăiește și este sub doi ani, el nespunând, aceia l-au omorât pe el. După aceea, Elisabeta, mama Sfântului Ioan a murit și ea în pustiul Iudeii, pentru că a trăit acolo, crescându-l pe Ioan într-o peșteră care este până azi loc de închinare pentru pelerini în partea aceea de munți, dincolo de cetatea Ein Karem unde se află casa Sfintei  Elisabeta. Pruncul Ioan a trăit din copilărie cu animalele sălbatice. Mânca ceea ce găsea  în pustie. De la roiurile de albine sălbatice mânca mierea. Unii comentatori spun despre lăcuste că e vorba de insecte, alții zic că sunt un fel de păstăi ca de fasole, cum avem noi, care acolo, în Țara Sfântă, au denumirea de lăcuste. Oricum, cu ceea ce găsea se hrănea ca un adevărat ascet, de aceea Sfântul Ioan este socotit începătorul pustnicilor, al celor care trăiesc în pustie și care se hrănesc cu ceea ce pământul le oferă la îndemână. De aceea, în icoană el este îmbrăcat în haine de păr de cămilă pe care probabil și-o fi făcuse el dintr-o cămilă moartă pe care o va fi găsit în pustie și era încins cu un brâu de curea la mijloc, cum relatează evanghelistul Marcu în Evanghelia citită în această Duminică dinaintea Botezului Domnului.

 

Acest om al pustiului nu a făcut școală. Ce școală putea face el în pustie? Dar acolo el a fost școlit de Dumnezeu, pentru că el are să spună mai târziu: Acela Care m-a trimis să botez... L-a trimis din pustie: du-te la malul Iordanului și fă acolo misiune. Propovăduiește că se apropie Împărăția cerurilor. Cheamă oamenii la pocăință și, care-și  mărturisesc păcatele, să fie botezați în râul Iordan, spre iertarea păcatelor lor. Și spunea Sfântul Ioan: Acela Care m-a trimis să botez mi-a spus: Acela peste Care vei vedea Duhul Sfânt pogorându-Se ca un porumbel, Acela este Fiul lui Dumnezeu, Acela este Mesia! Și el L-a arătat pe Hristos mulțimilor care erau în jurul său pe malul Iordanului, după semnul pe care Dumnezeu i l-a arătat pe când era în pustie. Deci el învăța despre pocăință, nefăcând vreo școală ca să afle ce înseamnă lupta împotriva păcatului, ce înseamnă păcatul și ce înseamnă ispășirea lui. Dar Dumnezeu l-a învățat în pustie. Ce dialog a avut slăvitul Ioan cu Dumnezeu! Întocmai ca profeții cei de demult. Dacă el este cel mai mare dintre profeți, apoi ne dăm seama cum va fi vorbit Dumnezeu cu el! Dacă cu ceilalți proroci din vechime a vorbit Dumnezeu și ei scriau sau spuneau: așa zice Domnul! și repetau cuvintele auzite de la Dumnezeu, cum va fi vorbit Dumnezeu cu el, dacă l-a cinstit în mod extraordinar, așezându-l Împărăția lui Dumnezeu să stea de-a stânga scaunului Judecătorului Iisus Hristos, în dreapta fiind Maica Sa, Sfânta Fecioara Maria!

Când sufletele noastre vor ajunge la judecată după moarte, atunci cei doi mijlocesc la Judecătorul, se roagă pentru sufletul nostru, Maica Domnului și marele profet Ioan care a vorbit despre pocăință. El va aduce mărturie Judecătorului că sufletul care stă înainte a ascultat cuvântul său și a făcut pocăință pentru păcatele sale, iar Maica Domnului, care este icoana Bisericii, va mijloci spunând că sufletul care stă înaintea lui Hristos ca să fie judecat a fost un om credincios care, cinstind Biserica, a cinstit pe ea, pentru că Maica Domnului este taina Bisericii. Iată ce importanță au cei doi mari oameni, cei mai mari născuți din femeie în lumea aceasta, Sfânta Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul. Ei bine, acest Sfânt Ioan,  la momentul potrivit, a arătat ucenicilor săi și mulțimii pe Hristos și a vorbit despre El în cuvinte foarte smerite. Am auzit în finalul Evangheliei cum spunea el: vine după mine Cel Ce este mai tare decât mine! Dar toți îl credeau pe Ioan că este Mesia: nu cumva ești tu Mesia, Cel pe Care noi Îl așteptăm? Și el zice: nu sunt  eu Acela! El vine după mine și este mai tare decât mine. Și dacă oamenii erau așa de uimiți de tăria cuvintelor lui Ioan și erau atrași ca de un magnet către Iordan la cuvântul acestui om al pustiului, câtă curiozitate nu năștea în inima lor cuvântul lui Ioan care spunea despre Hristos că e mai tare decât el. Și mai ales cuvintele ce urmau: și eu nu sunt vrednic să mă plec să dezleg cureaua încălțămintelor lui Hristos. Iar altă dată spunea: Eu trebuie să scad, iar El să crească! Eu v-am botezat pe voi cu apă. Într-adevăr, botezul lui Ioan este un botez al pocăinței, nu este al înveșnicirii omului, al încreștinării lui. Botezul lui Hristos e acela la care lucrează Duhul Sfânt. Când facem botezul creștin în cristelniță, nu săvârșim botezul lui Ioan în Iordan, ci săvârșim botezul lui Hristos. Duhul Sfânt a coborât peste Hristos pe când era în apele Iordanului. Când săvârșim Taina Botezului, implorăm Duhul Sfânt să vină peste apa din cristelniță, care reprezintă râul Iordanului. Apoi, pruncul, scufundat de trei ori în apa cristelniței în numele Sfintei Treimi, se botează cu Duhul Sfânt sau primește Duhul Sfânt Care a fost chemat să intre în apa din cristelniță, sfințind-o. Și apa din Aghiasma Mare și cea din Aghiasma Mică se supune aceleiași lucrări de evocare întreit întreită sau întreită a Duhului Sfânt Care Să coboare peste apa din vasele noastre și să o sfințească. Duhul Sfânt rămâne în ea, de aceea apa rămâne nestricată peste ani, tocmai pentru că ea poartă în sine viața care este Duhul Sfânt dătător de viață. Nu spunem mereu rugăciunea: Împărate Ceresc, când ne rugăm către Duhul Sfânt, zicând: Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, vistierul bunătăților și dătătorul de viață. E dătător de viață Duhul Sfânt. De aceea și moaștele Sfinților, sfinții care au primit în ei pe Duhul Sfânt și L-au păstrat cu scumpătate, Duhul  Sfânt a rămas în apa trupului lor. Știm prea bine că noi suntem formați, ca oameni, din apă. O mare proporție din trupul nostru este apă. Ei bine, când venim la sfințirea apei, și apa  din noi se sfințește, precum toate apele. Și atunci noi trebuie să păstrăm această sfințenie și acest Duh Sfânt în viața noastră. Duhul Sfânt este un porumbel sensibil care nu stă în locuri murdare. În clipa în care păcătuim, în clipa în care ne întinăm trupul, Duhul Sfânt pleacă din locul cel murdar și atunci noi ne stricăm. De aceea când murim, pentru că suntem păcătoși, trupul nostru putrezește, nu are viață în el pentru că am trăit în păcate. Dar sfinții care au ieșit din starea de păcat care s-au luptat ca să nu păcătuiască, după ce mor trupul lor rămâne neputrezit, cum este trupul Sfintei Parascheva la Iași, al Sfântului Dimitrie Basarabov la București, al Sfântului Dimitrie cel izvorâtor de mir din Tesalonik și a tuturor miilor de sfinți pe care îi știm și pe care nu-i știm și care încă așteaptă pe pământ pentru ca Dumnezeu să-i descopere la timpul potrivit. Toți aceștia au păstrat în ei această prezență a Duhului Sfânt Care i-a făcut să nu mai putrezească, să rămână sfinte moaște, rămânând peste veacuri ca mărturie. Sfintele Moaște reprezintă o mărturie a prezenței Duhului Sfânt în trupul omului și după ce sufletul iese din el. Aghiasma Mare, rămânând nestricată, este și ea o mărturie palpabilă a prezenței Duhului Sfânt în ea care o face nestricăcioasă. Și aceeași prezență a Duhului Sfânt este și în pâinea și vinul euharistic pe care noi le aducem la Sfântul Altar și apoi preotul invocă, în cadrul fiecărei Liturghii, Duhul Sfânt să Se coboare peste pâinea și vinul de pe Sfânta Masă, pentru ca să le prefacă în Sfânta Împărtășanie. Trupul lui Hristos nu poate vedea putrezirea, nu a cunoscut putrezirea, pentru că el era fără de păcat. De aceea, noi când ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Domnului, cu Sfânta Împărtășanie, primim în noi acest Duh Sfânt Care, unindu-Se cu materia pământului, cu pâinea și cu vinul, cu roada muncii noastre, le-a prefăcut pe acestea în Trupul lui Hristos. S-a întrupat Hristos în Sfântul Potir. Iar noi ne unim cu Hristos și-L avem pe El în noi.

Iată pregătirea pe care ne-o face Evanghelia de astăzi pentru ziua Praznicului luminos al Botezului Domnului, unul atât de profund al Bisericii. Vecernia dinaintea Praznicului ne va aduce înaintea noastră multe imagini din Vechiul Testament cu minuni săvârșite asupra apei, începând cu apele primordiale din care Dumnezeu a creat universul, și apoi toate întâmplările pe care Vechiul Testament le are înscrise în paginile lui cu minuni asupra apei Și toate acestea pentru ca să ne pregătim sufletește, crezând puternic că Dumnezeu va face aceeași minune și în timpurile noastre asupra apei, așa cum a făcut odinioară. Îndată după Paremii, se va continua Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, pregătindu-ne astfel pentru întâlnirea cu Hristos la malurile înfricoșate ale Iordanului.

Fie ca această zi pregătitoare, ajunul Botezului, care este o zi de post mai profund, să ne pregătească pentru evenimentul cosmic din însăși ziua Praznicului Bobotezei. Cu adevărat, ziua de ajun adună în ea tot Postul Mare, cel de 40 de zile pe care îl ținem ca să întâmpinăm Învierea. Și asprimea Postului Mare concentrată în ziua de ajun a Botezului Domnului vrea să ne învețe că acest Praznic este asemenea în lumină și taină ca Învierea lui Hristos. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.