Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt în Duminica a 10-a după Rusalii: FIUL LUI DUMNEZEU A FOST OMORÂT DE PĂCATELE TÂNĂRULUI VINDECAT DE EL
Cuvânt în Duminica a 10-a după Rusalii: FIUL LUI DUMNEZEU A FOST OMORÂT DE PĂCATELE TÂNĂRULUI VINDECAT DE EL
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Wednesday, 17 August 2022 05:47
There are no translations available.

În Duminica a 10-a după Rusalii ascultăm două texte

din Sfânta Scriptură la Sfânta Liturghie. Întâi e cuvântul Sfântului Apostol Pavel, unul oarecum trist pe care-l scrie arătând dorința lui de a fi recunoscut de către creștinii vremii aceleia ca părinte al lor duhovnicesc, ca unul care s-a ostenit printre ei vestind  Evanghelia lui Iisus Hristos și chemând pe oameni la pocăință, așa după cum a făcut întotdeauna prin toate cetățile prin care a umblat. Dar diavolul, care mereu este împotriva mântuirii omului, a făcut ca unii dintre creștini să nu-l prețuiască pe Apostolul Pavel și astfel propovăduirea lui să nu mai aibă putere, ci un efect negativ asupra creștinilor care-l priveau cu îndoială ca și cum el nu ar fi fost un apostol dintre cei care au umblat cu Iisus. Se știe că primii creștini aveau mare evlavie față de Apostolii despre care știau că au mers cu Domnul, pe care i-a chemat să meargă după El. Aceștia erau printre ei sau lucrau în Ierusalim ori în alte părți ale lumii în vremea aceea și numele lor era foarte cunoscut. Dar iată că acești Apostoli către care ei aveau venerație așa de mare aveau și ei lipsuri, aveau slăbiciuni și Evanghelia de astăzi care este al doilea text scripturistic al zilei ne arată una dintre slăbiciunile Apostolilor, neputința lor de a scoate un duh rău dintr-un copil, atunci când tatăl aceluia i-a rugat să-i vindece băiatul.

 

Mai înainte, Apostolii fuseseră trimiși doi câte doi de Mântuitorul să vorbească lumii despre noua Împărăție. Ei s-au întors cu mare bucurie, zicând: Doamne, și duhurile ne sunt supuse. Cu alte cuvinte, mai înainte aceiași Apostoli au putut să scoată duhurile rele din oameni și să le facă să li se supună. Și erau numai doi mergând, trimiși de Hristos. Iar acum erau nouă Apostoli, pentru că trei dintre ei erau pe muntele Taborului cu Hristos la Schimbarea Sa la Față. Și, când ei erau pe munte și Hristos Își arăta slava Lui celor trei: Petru, Iacob și Ioan, ceilalți Apostoli așteptau cu mulțimea jos, la poalele muntelui Tabor, ca să coboare Mântuitorul. În timpul acesta, a venit acest om chinuit la ucenici și i-a implorat: vă rog să-mi vindecați și mie copilul bolnav. Aceștia n-au putut să-l vindece. Erau nouă și nu au putut. De ce? Poate că a voit să le arate și lor Hristos că puterea de a scoate duhul rău din om nu este de la ei, ci este de la Dumnezeu. Nu de la noi, oamenii, este puterea de a converti pe semeni, de a-i întoarce la Hristos, de a-i izbăvi din patimi care sunt niște duhuri care-i chinuiesc pe oameni, ci Hristos este Acela Care, prin noi, creștinii, face minuni în viața semenilor noștri, vindecându-i de neputințele lor trupești și sufletești

Cei nouă Ucenici s-au arătat neputincioși, deși au încercat, așa cum îi învățate Hristos atunci când îi trimisese în misiune, dar nu au putut să facă nimic. Și era o rușine pentru ei. Iar când a coborât Mântuitorul și fața Lui încă strălucea de slava luminii necreate, omul acesta s-a plecat înaintea lui, zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu că este lunatic și pătimește rău. L-am adus la ucenicii Tăi și ei nu au putut să-l vindece. Mântuitorul știa de ce nu au putut să-l vindece pe acest copil, dar El a adresat cuvinte oarecum mustrătoare asupra poporului care era de față: o, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi, până când vă voi răbda pe voi? Atunci Mântuitorul, ca unul care are stăpânirea asupra morții și asupra vieții, asupra creației pe care El a împlinit-o prin cuvântul său, El Însuși fiind Cuvântul, a eliberat pe acel copil, tămăduindu-l de duhul rău care-l chinuia și care-l arunca când în foc, când în apă. Adică în primejdii de moarte care sunt la tot pasul în viața aceasta pământească. Și l-a oferit tatălui lui sănătos.

Acest copil, spun Părinții Bisericii, reprezintă și sufletul nostru. Un suflet avem fiecare dintre noi, așa ca femeia cananeancă care avea o singură fiică. Și acest tată care avea acest fiu bolnav este chipul nostru. Noi avem un suflet foarte chinuit adeseori de patimi, de duhuri rele. Orice patimă care ne copleșește este un duh rău care ne aruncă când în foc, când în apă. Când într-un foc mistuitor al mâniei, al urii, al vrăjmășiei, când în apa mării acestei vieți, a plăcerilor vieții. Și într-un loc și în altul săvârșim roadele duhului rău din noi care sunt nenumăratele noastre păcate. Noi venim cu acest copil al nostru la Hristos. De aceea venim la biserică, pentru că avem un suflet pe care vrem să-l oferim lui Hristos spre vindecare. Să cădem înaintea Lui, și asta o facem când ne plecăm în genunchi deseori în biserică, venind în fața icoanei și zicând: Doamne, am un suflet chinuit adesea de ceva ce nu-mi place. Nu este în firea mea să fac așa. Vreau să fac binele și mă trezesc că fac răul. Ajută-mă, vindecă-mă! Și Hristos ne dăruiește sănătate sufletească și trupească.

Ucenicii s-au simțit vinovați de neputința lor. Altă dată făceau minuni și erau foarte încântați de acestea, dar nu-și dădeau seama că nu ei le făceau, ci Hristos făcea prin ei minunile. Dar ei, ca oameni încă fiind neumbriți de Duhul Sfânt, socoteau că prin puterea lor făceau acele vindecări și înfrângeri ale duhurilor rele din oameni pe unde mergeau cu vestirea Evangheliei. Acum Mântuitorul le spune că acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post, două arme pe care voi trebuie să le puneți în valoare. Le aveți la îndemână, puteți posti, puteți să vă rugați. Împletiți aceste două arme, luați-le în mâini și folosiți-le în lupta împotriva dușmanului comun care este diavolul și-l veți birui.

Îndată după ce le-a spus ucenicilor acest lucru, vedem că lucrul s-a întâmplat. Deși sărbătorim Schimbarea la Față pe 6 august, ea totul s-a întâmplat cu 6 zile înaintea prinderii Mântuitorului, adică în preajma intrării Lui în Ierusalim. Mântuitorul, după ce le dă ucenicilor soluția vindecării lumii prin post și rugăciune – și Biserica a preluat acest îndemn al Mântuitorului, stabilind zile de post pentru creștini și dându-ne atâtea rugăciuni la îndemână pe care le avem în Ceaslov, în cărțile de rugăciuni pe care să le folosim ca să putem sta împotriva celui viclean –, după ce Domnul deci le-a dat sfatul acesta ucenicilor, El a început să le spună despre patima Sa iminentă și că Fiul Omului are să fie dat în mâinile oamenilor care-L vor omorî. S-au întristat ucenicii foarte tare că nu înțelegeau cum acest Învățător al lor, plin de slavă și de lumină, Care tocmai coborâse de pe muntele Taborului și vindecase acest copil bolnav de duhul rău, cum ar putea fi El omorât vreodată? Nu-și puteau închipui ucenicii că Dumnezeu poate fi ucis. Totuși, Fiul lui Dumnezeu a fost omorât de păcatele tânărului acestuia, de păcatele tatălui lui batjocoritor de ucenici, de păcatele mulțimii care clevetea la adresa Mântuitorului, de păcatele noastre, ale tuturor, pentru că toate păcatele noastre se adună în povara crucii pe care Hristos a purtat-o pe umerii Săi pe dealul Golgotei. Moartea Lui pe cruce s-a datorat nu numai păcatelor și urii celor din vremea Lui, ci în ura lor era și ura noastră față de El, în batjocura lor erau și înjurăturile noastre pe care uneori le scăpăm din neveghere la adresa lui Dumnezeu, și toate păcatele noastre de orice fel sunt concentrate în strigătele mulțimii de pe drumul calvarului și de pe muntele Căpățânii acolo unde Hristos, Dumnezeul nostru, a fost omorât pe cruce pentru păcatele lumii. S-au întristat ucenicii pentru că tocmai un Om ca Acela pe Care ei Îl urmau fără șovăire, cu multă iubire, spunea despre Sine aceste lucruri pe care ei în parte trebuia să le creadă, dar nu puteau concepe că se vor întâmpla chiar așa. Dar ei Îl ascultau pe Hristos și erau atenți la cuvintele Lui, drept pentru care mai târziu le-au scris în cărțile în care au notat întâmplările cu Mântuitorul, așa cum a fost și Evanghelistul Matei, unul din ucenicii Domnului și unul din neputincioșii de sub muntele Taborului care nu a fost nici el în stare să-l vindece pe acest copil, dar care a ținut minte ce rușine a pățit și a adus slavă Învățătorului său, scriind în Evanghelia sa întâmplarea aceasta.

Biserica unde stau credincioșii este poalele Taborului. Sfântul Altar este Taborul, locul slavei dumnezeiești. De aceea cu frică și cu cutremur urcăm treptele acestea ca pe serpentinele Taborului până în vârful lui unde Hristos ni Se arată, Fața Lui dumnezeiască strălucind în Sfântul Potir și în Evanghelie. În naosul bisericii stăm sub acest munte împreună cu bolnavul nostru adus prin credință, cu inima noastră copleșită de slăbiciuni și de patimi, rugând pe Hristos să ne-o vindece. Să avem credință și nădejde că Acela Care a biruit moartea prin moartea Lui, care a supus duhurile necurate, care a sfărâmat puterea morții și prin moartea Lui a biruit moartea, El va elibera și limbile noastre de sub povara oricărui duh care ne aruncă în mânii și în păcate de tot felul. Și astfel să devenim oameni credincioși, așezați la picioarele Mântuitorului și care să împlinim voia Lui, ascultând cuvântul Său totdeauna până la sfârșitul vieții noastre. Amin!

 

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.