Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: A-ȚI PIERDE SUFLETUL ÎNSEAMNĂ A-L LĂSA FLĂMÂND PE HRISTOS
Cuvânt la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci: A-ȚI PIERDE SUFLETUL ÎNSEAMNĂ A-L LĂSA FLĂMÂND PE HRISTOS
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Wednesday, 14 September 2022 17:40
There are no translations available.

În Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci cuvintele Sfintei

Evanghelii de la Marcu ne atrag atenția asupra lucrului celui mai principal din viața noastră pe pământul acesta, anume, mântuirea sufletului nostru. Avem un suflet fiecare, o suflare din Dumnezeu în noi pe care o primim în clipa zămislirii noastre. De aceea copilul este desăvârșit în pântecele mamei din clipa conceperii lui. Că atunci Dumnezeu pune în acea ofrandă a firii noastre suflarea Sa dumnezeiască, sufletul nostru: Și acest suflet se leagă în ființa noastră plămădită în pântecele mamei de toate fibrele și simțurile trupului care se dezvoltă și iau chip în timp. În același timp și mădularele sufletului, simțurile lui duhovnicești se leagă, sau transferă simțurilor noastre trupești Duhul cel dumnezeiesc. Se întâmplă în pântecele matern o perihoreză, cum se spune, adică o mutare a însușirilor, o împrumutare a însușirilor sufletului către trup și ale trupului către suflet și această legătură indestructibilă ce se întâmplă între suflet și trupul nostru în momentul zămislirii și în timpul petrecerii noastre în pântecele mamei și după naștere, această legătură se păstrează până când Dumnezeu cheamă la sine sufletul, sau, cu alte cuvinte, până când ajungem să trăim clipa morții trupești. Atunci acele legături care se fac între suflet și trup se desfac și trupul rămâne inert, fără mișcare, iar sufletul merge la Dumnezeu. Dar în timpul trăirii în trup, sufletul nostru are putința ca, prin mijlocirea simțurilor trupului, să fie părtaș slavei dumnezeiești și hranei celei sfinte care este cuvântul lui Dumnezeu și, în mod plenar, Trupul și Sângele lui Hristos. Sfânta Împărtășanie intră prin gura noastră în trup, dar gura noastră este legată de gura sufletului într-un mod tainic, așa cum în trupul Mântuitorului firea Lui dumnezeiască era legată de firea Sa omenească până în momentul în care El a îndumnezeit firea Sa omenească și trupul Său înviat din morți, transfigurat, îndumnezeit, s-a înălțat la cer. Prin urmare, și noi avem ocazia în timpul vieții prin ochii noștri, prin urechile noastre, prin gura noastră, prin pipăitul nostru, prin toate mădularele trupului să transmitem acelorași mădulare ale sufletului nostru toată informația, toată revelația cuvântului lui Dumnezeu, toată prezența dumnezeirii care este în jurul nostru.

 

Sufletul are o mare importanță pentru veșnicia noastră. Suntem conștienți că venim la biserică și credem în Iisus Hristos și, în vederea vieții de dincolo de moarte, dorim ca să moștenim Raiul și Împărăția Veșnică a bucuriei dumnezeiești cu sufletul nostru. Dar după ce va fi a două înviere, cea de obște, când, după cum spunem în Crez: aștept învierea morților, vor ieși din morminte trupurile noastre înviate așa cum a ieșit trupul lui Hristos din mormânt, sufletul va reveni în trup și va ieși afară trupul din mormânt într-un mod spiritual, nestricând pecețile mormântului. Precum a ieșit trupul lui Hristos la înviere din mormânt, așa va fi și învierea noastră cea de obște. Sufletul nostru se va reuni, adică va retransmite însușirile sale trupului, dumnezeirea lui, starea lui îngerească, și trupurile noastre vor fi altfel, altele la înviere. Dacă în timpul vieții pământești am hrănit sufletul nostru cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci, la înviere, sufletul va transmite trupului nostru ceea ce noi i-am oferit în timpul vieții și vom moșteni cu Hristos viața veșnică.

Mântuitorul spune în Evanghelia de astăzi: ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul său? Ce înseamnă a-ți pierde sufletul? Înseamnă a-L lăsa flămând de Hristos, a-L lăsa însetat după Apa cea vie, a-L lăsa gol, dezbrăcat, a-L lăsa sărac și străin, nebăgat în seamă. Oare ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său în ceasul morții: nimic! Lumea întreagă dacă ai avea-o, nu poți să câștigi sufletul pe care l-ai pierdut. De aceea Mântuitorul ne dă soluția câștigării vieții veșnice, zicând în Duminica aceasta de după Înălțarea Sfintei Cruci: Dacă voiește cineva să vină după Mine… A-ți salva sufletul, a-ți mântui sufletul înseamnă a-L urma pe Hristos. Creștin înseamnă următor lui Hristos. Dimpotrivă, omul care-L înjură pe Hristos nu-L urmează pe Hristos, prin urmare el nu mai este creștin. Omul care desfrânează, omul care păcătuiește în orice fel luptă împotriva lui Hristos. Nu-L urmează pe Hristos. De aceea, când venim la Sfânta Liturghie venim cu conștiința că avem nevoie să-I spunem lui Hristos că L-am supărat, că L-am întristat cu păcatele noastre și-L rugăm să ni le ierte, luându-le asupra  Sa și murind El pentru ele pe Sfânta Masă în Sfânta Liturghie. Cine voiește să vină după Mine, zice Mântuitorul, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze! Patru lucruri esențiale. A voi să mergi după Hristos e prima treaptă. Mântuirea nu e obligatorie pentru nimeni. Vedeți câți oameni stau acasă nepăsători. Fiind în afara Bisericii, aceștia nu au nicio grijă de sufletul lor. Aceștia nu voiesc să vină după Hristos. Au diferite motive pământești să le pună înainte, dar ei ascund prin toate acestea lipsa voinței. Nu voiesc să vină după Hristos. Deci întâi să voiești. Apoi să te lepezi de sine, de părerea de sine că ești cineva. Cine suntem noi? Sfântul Pavel spune despre el că este o cârpă lepădată. El, marele rabin, marele fariseu, marele învățat la picioarele lui Gamaliel, pe toate ale lui le socotea ca pe o cârpă lepădată de dragul lui Hristos. „M-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum o trăiesc în credință, în Fiul lui Dumnezeu Care a murit pentru mine.”

Răstignirea împreună cu Hristos înseamnă lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea Lui. Luarea crucii pe care El ne-a pus-o pe umeri și a-L urma pe Hristos înseamnă a ne iubi sufletul nostru, a-l prețui și a dori mântuirea. Pentru că cel care-L urmează pe Hristos pe calea acestei vieți pământești, acela va continua și după moarte să meargă pe urmele Lui. Sufletul nostru se va înălța și el la cer pe urmele trupului lui Iisus Hristos înălțat la cer, pentru că suntem suflare din El, suntem parte din trupul Lui. Ca un magnet ne va atrage trupul Lui din cer, așezându-ne acolo unde ne este locul nostru a-l fiecăruia în acest trup preamărit al lui Hristos. Fiecare cu chemarea, cu răspunderea și cu misiunea pe care și-a îndeplinit-o pe pământul acesta în Biserică.

Duminica de după înălțarea Sfintei Cruci ne invită să facem ceea ce am auzit că a făcut Hristos în praznicul înălțării Sfintei Cruci: Și-a luat crucea și S-a lăsat răstignit pe ea, murind pentru păcatele noastre. Și noi să ne luăm crucea și să murim pentru păcatele noastre. Asta o facem prin pocăință, prin actul botezului lacrimilor pe care Dumnezeu ni l-a lăsat nouă ca punte, ca prilej de mântuire pe care să o câștigăm prin sângele lui Iisus Hristos și prin jertfa Sa de pe cruce. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.