Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica a 27-a după Rusalii: PUNEREA MÂINILOR PESTE CAPUL NOSTRU DE CĂTRE DUHOVNIC ÎN TAINA SPOVEDANIEI ESTE MOMENTUL ÎNDREPTĂRII SUFLETULUI
Cuvânt la Duminica a 27-a după Rusalii: PUNEREA MÂINILOR PESTE CAPUL NOSTRU DE CĂTRE DUHOVNIC ÎN TAINA SPOVEDANIEI ESTE MOMENTUL ÎNDREPTĂRII SUFLETULUI
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Thursday, 01 December 2022 13:57
There are no translations available.

„Dar această femeie care este fiica lui Avraam și pe care

a legat-o satana, iată, nu se cădea să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei?” Pornim pe un drum final al așteptării de veacuri a neamurilor, drumul care sfârșește în marginea Betleemului unde, într-o peșteră fără nume și fără importanță până atunci, Dumnezeu S-a făcut trup. Și de atunci, peștera cea fără nume și fără importanță a devenit, prin prezența lui Hristos în ea, un colț de Rai, căpătând un nume veșnic și o importanță covârșitoare, astfel încât toate neamurile pământului își îndreaptă privirile și pașii către acest loc, ca să atingă lespedea de piatră pe care Iisus Hristos Dumnezeu a avut-o ca pernă când S-a născut.

 

Până la Întruparea Cuvântului, lumea întreagă era ținută sub apăsarea celui viclean și Evanghelia din Duminica a 27-a după Rusalii este atât de mult grăitoare în privința aceasta. Femeia gârbovă, aplecată de spate, este simbolul umanității care nu mai putea vedea cerul și din ce în ce se apleca tot mai mult, așa ca o femeie încărcată de ani și a cărei coloană se tot înconvoaie spre bătrânețe. De 18 ani era gârbovă, ne spune Evanghelia. Numărul este simbolic la evrei. 18 ani înseamnă de trei ori cifra 6 și știm din Apocalipsa că acest număr e o pecete a celui rău, 666, de trei ori această cifră care apleacă pe om cu ochii în pământ și-l ține sub apăsare și-n suferință continuă. Mântuitorul a venit în lumea aceasta pentru ca să îndrepte umanitatea, să ne ajute să ne ridicăm cu ochii spre cer în ziua a 7-a, în ziua în care El a vrut să ne odihnească de toată această osteneala pe care am dus-o în zadar și pe care mai-marele sinagogii voia să o împiedice. Prin el vorbea diavolul care, înspăimântat de lucrarea mântuitoare a lui Hristos, ar fi vrut ca să prelungească această stare a Vechiului Testament în care oamenii să-și caute vindecarea în cele 6 zile și nu în a 7-a, în cele 6 zile ale Vechiului Testament în care omul nicidecum nu putea să se îndrepte, ci doar să constate că este strâmb, că este păcătos. Legea și poruncile Vechiului Testament îți arătau neputința, dar nu puteau să o vindece. Numai Hristos a fost Acela Care, venind la plinirea vremii, a odihnit pe om în starea lui , îndreptându-i spatele și făcând astfel să i se dezlege legătura cu care era legat de satana.

Înainte ca protopărinții noștri Adam și Eva să fii păcătuit în Eden, ce drepți erau ei, ce privire luminoasă îndreptau spre cer în răcoarea Raiului, așteptând ca Dumnezeu să li Se arate și să vorbească cu ei pe seară! Dar când au căzut în păcat, s-au ascuns. Și când te ascunzi te pleci sub un acoperiș, te dai după o ascunzătoare să nu te vadă cineva care te urmărește, așa cum fac copiii când se joacă de-a v-ați ascunselea. La fel, urmașii lui Adam, noi toți, ne-am tot ascuns de Dumnezeu ghemuindu-ne, aplecându-ne spatele de rușinea vederii Celui Preaînalt, pentru că eram conștienți de păcatele noastre. Dar a venit Hristos, a venit Acela Care S-a întrupat, pentru ca pe noi să ne aducă înapoi în starea dintâi. Ca prin sângele Său, prin jertfa Sa, să ierte păcatele noastre, să îndrepte spatele nostru, să putem din nou vedea cerul și fața lui Hristos. Aceasta este Evanghelia de astăzi, o lucrare mântuitoare pe care Iisus Hristos avea să o facă venind în lume. Prin urmare, Evanghelia ne înflăcărează și mai mult în dorul așteptării praznicului Nașterii Domnului, pentru că de această îndreptare simțim că avem nevoie și noi, fiecare în parte. Simțim că suntem vinovați, că suntem gârboviți, că această pecete a celui rău  s-a așezat pe spatele nostru, acest număr fatidic 6, de trei ori 6 sau pecetea lui satan. Atunci când înjuri pe Dumnezeu, ești pecetluit cu această pecete, ești gârbovit, te pleci pe pământ și nu mai poți vedea fața Celui pe Care Îl înjuri. Această aplecare se face zid despărțitor între noi și Dumnezeu. Dar când omul se pocăiește, când își dă seama de păcatele sale, când își spovedește păcatele sale, când omul se întoarce la Hristos, atunci Dumnezeu face minuni ca aceasta pe care a făcut-o astăzi cu această femeie gârbovă în sinagogă, pe când Hristos învăța mulțimea. În  timpul predicării Evangheliei, Hristos săvârșește minunea aceasta, chemând femeia la Sine și zicându-i: femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și-a pus mâinile peste dânsa și îndată s-a îndreptat și a început să slăvească pe Dumnezeu. Punerea mâinilor este semnul pe care îl face duhovnicul pe creștetul nostru, atunci când ne recunoaștem păcatele, mărturisindu-le. Punerea mâinilor peste capul nostru de către duhovnic în Taina Spovedaniei este momentul îndreptării sufletului nostru. Ce urmează după aceea să facem decât, îndreptându-ne, să slăvim pe Dumnezeu. A slăvi pe Dumnezeu este ceea ce urmează Spovedaniei.

În această perioadă, postul însuși ne apleacă spre vederea lăuntrică, la îndreptarea ochilor spre noi înșine, la păcatele noastre, lăsând deoparte pe ceilalți și păcatele lor și văzându-ne pe noi cât de păcătoși suntem. Să ne plecăm în fața lui Hristos așa cum suntem, gârboviți. Pentru că în măsura în care stăm așa înaintea lui Hristos, conștienți de păcatele noastre, El ne vede, cum a văzut pe această femeie care era gârbovă. Hristos, văzându-ne că suntem conștienți de păcatele noastre și știindu-ne gârbovia, ne cheamă să ne vadă. Nu să ceri tu, să nu ai curaj să ceri, să nu știi să ceri, să nu speri că vei fi îndreptat, și totuși Hristos să te vadă și să te cheme, să te îndrepte! Ce Doctor, ce mare Mântuitor avem! Să stăm înaintea Lui așa cum suntem în această Casă a Lui, ascultând cuvântul Său, așa cum femeia aceea gârbovă era și ea în sinagogă cu ceilalți oameni și asculta cuvântul lui Hristos. Iar Hristos a văzut-o, I-a fost milă de spatele ei aplecat și a îndreptat-o. Lui Hristos Îi e milă de noi. Lui Hristos Îi e milă de umanitate, de suflete noastre. Să ne lăsăm în mâna Lui, să ne lăsăm lucrați de Duhul Lui cel mângâietor, cel întăritor și sfințitor, pentru ca să putem să ne bucurăm cu îngerii în ziua Praznicului Nașterii de întruparea lui Hristos pe care Biserica o va cânta și a început deja să o cânte încă de la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, de pe 21 noiembrie. De atunci, în fiecare zi, aceste cântări de bucurie nemărginită manifestată în imne cerești încălzesc sufletul nostru, pentru că atunci când vom auzi fiorul colindelor străbătând inima noastră să plecăm  îndată la iesle, să suflăm îndată Stăpânului ca să-L încălzim, să mergem îndată să-I aducem daruri din cele ce avem din munca noastră: păstorii, un miel, un caș de la oi, magii, un bulgăre de aur, un pumn de smirnă și tămâie ca însemne ale Împăratului Cerurilor Care S-a născut și ca semne ale recunoștinței unei umanități care aștepta de veacuri venirea acestui moment suprem al întrupării Fiului lui Dumnezeu. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.