Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Multimedia Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului: CHEMAREA LA POCĂINȚĂ TRECE PRIN TOT VECHIUL TESTAMENT
Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului: CHEMAREA LA POCĂINȚĂ TRECE PRIN TOT VECHIUL TESTAMENT
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Friday, 06 January 2023 19:39
There are no translations available.

Primul cuvânt pe care Mântuitorul îl rostește după botezul în Iordan și pe care-l auzim

 în Duminica de după Botezul Domnului este același pe care-l rostește și Sfântul Ioan: Pocăiți-vă! E cuvântul care trece prin tot Vechiul Testament, pentru că toată propovăduirea prorocilor a avut ca scop întoarcerea poporului de la păcatele în care căzuse la starea de ascultare de Dumnezeu. Oamenii au început să păcătuiască după căderea lui Adam și Dumnezeu a pedepsit prima dată lumea prin potopul din timpul lui Noe. Apoi, ieșind Noe din corabie cu cei șapte care au fost cu el și înmulțindu-se iarăși, oamenii au început din nou să păcătuiască, Noe fiind primul care a greșit înaintea lui Dumnezeu atunci când, sădind vie, a făcut vin, a băut și s-a îmbătat, iar fiul său, Ham, a râs de el când l-a văzut beat. Atunci Noe, trezindu-se și aflând ce a făcut fiul său, l-a blestemat, păcatul beției degenerând în alte și alte păcate. Cu fiecare generație au apărut noi păcate. De aceea, Dumnezeu a trimis în mijlocul oamenilor proroci care aduceau aminte poporului să se întoarcă la Dumnezeu, să se pocăiască. Toată pregătirea poporului din Vechiul Testament era pentru venirea lui Mesia. Și pregătirea poporului însemna pocăința acestuia, adică întoarcerea de la păcatele pe care le săvârșiseră oamenii. Și ce păcate mai grozave erau decât idolatria sau slujirea la alți dumnezei împotriva căruia luptau prorocii, vorbindu-le mereu oamenilor despre venirea unui Răscumpărător, despre venirea lui Mesia pe Care Dumnezeu Îl va trimite din cer. Și toate semnele din Vechiul Testament prevesteau această venire a lui Mesia.

 

Ultimul proroc al Vechiului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul, cu același cuvânt a venit: pocăiți-vă, că Împărăția cerurilor este aproape, este lângă noi. Chiar în timpul lui avea să se așeze Împărăția cea nouă a harului pe care Iisus Hristos avea să o întemeieze prin Întruparea sa, prin botezul Său în Iordan și, mai ales, prin moartea Sa pe Crucea Golgotei.

Ei bine, și Mântuitorul, când începe să propovăduiască în Galileea, în nordul Țării Sfinte, în Capernaum, lângă mare, continuă același cuvânt: pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor! Ce însemna acest cuvânt pe care l-a rostit Mântuitorul? Pocăința nu înseamnă altceva decât ceea ce facem, sau trebuie să facem, când venim la spovedanie. Spovedania este actul oficial și plenar, este apogeul  pocăinței pe care o facem, împlinim cuvântul Mântuitorului pe care l-a rostit în propovăduirea Sa: pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Pocăința înseamnă aducerea aminte a păcatelor, prima treaptă. Apoi, conștientizarea săvârșirii lor, părerea de rău pentru că le-am făcut, a doua treaptă. Mărturisirea lor înaintea lui Dumnezeu pe care o facem în fiecare zi, în fiecare rugăciune a noastră când spunem: Doamne, iartă-ne păcatele, că am greșit înaintea Ta. Aceasta este treapta a treia. Și următoarea treaptă este hotărârea de a nu le mai săvârși în continuare. Iar aceasta o punem înaintea lui Dumnezeu ori de câte ori aceste păcate le mărturisim cu pocăință, cu părere de rău, cu lacrimi și cu hotărârea de a nu le mai săvârși. La aceasta a chemat Mântuitorul pe evreii din timpul Său, la această pocăință, la această aducere aminte a păcatelor. Pentru că El dorea ca pe acești oameni să-i facă ca, prin pocăință, să ajungă la un orizont larg al cunoașterii Lui ca Fiu al lui Dumnezeu. Căci oamenii acelor timpuri Îl vedeau pe El ca un tânăr venit din Nazaret despre Care știau că este fiul Mariei și al lui Iosif, așa cunoșteau ei că este familia din Nazaret, Iosif și Maria. Dar nicidecum nu-L cunoșteau că este Fiul lui Dumnezeu. Ori, pentru a-L cunoaște că este Fiul lui Dumnezeu, trebuia să treacă printr-o curățire sufletească, prin pocăința aceasta care îi ajuta să  vadă mai adânc în persoana Mântuitorului ceea ce se ascunde în El, pe Dumnezeul adevărat Care era înlăuntrul Lui, firea Lui omenească fiind împletită cu cea dumnezeiască. Dar ca să poată vedea oamenii lucrul acesta, trebuia mai întâi să-și curețe ochii de păcate, de întinăciunea păcatelor, să-și curețe inima de murdăria nelegiuirilor care era în ea, și asta înseamnă pocăință. De aceea, Mântuitorul îi cheamă pe oameni întâi la acest act al curățirii sufletești, pentru ca să-L poată cunoaște pe El ca Dumnezeu adevărat.

Și pe noi ne cheamă Hristos la pocăință. După ce am trecut de botezul Lui, căci în botezul lui Hristos din Iordan ne-am adus aminte fiecare de botezul nostru care era cuprins în botezul lui Hristos. De aceea am luat cu mare bucurie Aghiasma Mare și am și consumat-o în zilele acestea cu deosebită bucurie, tocmai pentru că, atunci când am consumat-o, ne-am adus aminte de botezul nostru, că prin apă am devenit fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției cerurilor. Prin urmare, primind acest dar al botezului, noi ar fi trebuit să păstrăm haina curată cu care ne-am îmbrăcat și inima noastră să rămână neprihănită, Dar, căzând în păcate, odată cu trecerea anilor, cu creșterea noastră, a fost nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească despre o altă taină care era Pocăința, adică mărturisirea păcatelor, Spovedania, părerea de rău pentru păcatele săvârșite după botez. Și această pocăință pe care Hristos ne-o cere nouă e tocmai ca să putem să-L cunoaștem pe El ca Dumnezeu adevărat, să ne putem închina Lui în Duh și adevăr, să putem spune: Doamne, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel. Noi suntem fiii Tăi pentru care Tu ai murit. Cunoașterea aceasta nu o putem simți și trăi, dacă nu mai întâi ne curățăm inima, ochii, urechile simțurile noastre prin actul pocăinței despre care ne-a vorbit nouă Hristos în prima sa cuvântare pe care a rostit-o, după ce a aflat că Sfântul Ioan a fost pus la închisoare.

Aflând aceasta, Mântuitorul S-a dus în Galileea și a început să vorbească, continuând să facă ceea ce Ioan nu mai putea. Sfântul Ioan chema poporul la pocăință și oamenii erau interesați de acest lucru, întrebându-l: ce să facem? Mântuitorul a continuat acest cuvânt despre pocăință și chemarea la schimbarea vieții, la metanoia, la înnoirea lăuntrică. Pentru ca oamenii astfel să-L poată cunoaște pe El ca fiind Mesia cel așteptat. Dar foarte puțini oameni au făcut acest lucru, pentru că cei mai mulți nu L-au cunoscut pe El a fi Fiul lui Dumnezeu. De aceea L-au răstignit pe cruce.

În Vinerea Mare, mulțimea din Ierusalim era adunată la Paști în Sfânta Cetate de prin toate părțile Galileii și Iudeii pe unde Mântuitorul fusese mai înainte și făcuse minuni, vindecând bolnavi și înmulțind pâinea, arătându-le prin acestea semne dumnezeirea Lui. Că nu putea nimeni să vindece orbi din naștere, să vindece leproși, astfel de boli incurabile, să învie din moarte oameni, să înmulțească câteva pâinișoare care să ajungă la cinci mii de oameni sau la zece mii. Dar L-au răstignit pentru că nu au ascultat cuvântul Mântuitorului să facă pocăință pentru păcatele lor. Atunci au fost ispitiți să-L osândească pe Mântuitorul, pentru că nu L-au cunoscut pe El a fi Fiul lui Dumnezeu.

Suntem chemați în fiecare duminică, în fiecare clipă a vieții noastre, la pocăință. Glasul lui Dumnezeu pe care-l auzim în foșnetul frunzelor, în căderea fulgilor iarna, în jocul lor prin văzduh, prin toate acestea Hristos ne cheamă la pocăință. E glasul Lui: pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor! Oare auzim noi acest glas al Lui, oare înțelegem noi acest glas al Lui, oare Îl ascultăm noi, îl punem în valoare în practica vieții noastre? Căci în măsura în care îl punem în practica vieții noastre, în acea măsură noi Îl cunoaștem pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Și suntem gata să murim pentru El, suntem gata să-L urmăm oriunde ne va purta pașii noștri. Vom fi gata a-L slăvi pe Dumnezeu în necazuri ca și în bucurii, vom fi gata a primi de la El orice ne dă, știind că toate le face spre binele nostru, pentru că este Dumnezeul cel adevărat.

A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi pe El, înseamnă a-L sluji pe El. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-L cinsti în viața proprie, devenind ea însăși o fărâmă sau o rază din viața lui Iisus Hristos. Adică noi înșine devenim Dumnezeu după har sau fii ai lui Dumnezeu, ori frați ai lui Hristos. La aceasta suntem chemați și venim la biserică duminică de duminică, Liturghie de Liturghie Poposim mereu în Casa Domnului unde El ne învață și ne cheamă la pocăință, în același timp arătându-ne minunile Lui, ca noi, prin pocăință, să-L recunoaștem, să-L vedem și să-L mărturisim pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

De acum urmează săptămânile pregătitoare pentru intrarea în perioada Triodului, care înseamnă vremea pocăinței, adică cele 50 de zile dinaintea Învierii Domnului. Ei bine, chemarea la pocăință pe care o  face Mântuitorul astăzi se permanentizează în duminicile care vin până ajungem la perioada când suntem puși, ca la un examen, să intrăm în această stare a pocăinței care este Triodul, perioada de pregătire ce culminează cu Postul Mare.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca această chemare a lui Hristos la pocăință să pătrundă în inima noastră, să facă un hotar în viața noastră și, de aici înainte, să ne pregătim pentru învierea noastră în Împărăția cerurilor. Amin!

 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.