Praznicul împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt este deopotrivă în măreție

La începuturi, Duhul Sfânt deasupra apelor plutea, clocea apele ca o cloșcă care stă deasupra ouălor ca să iasă de acolo puii. Și Cuvântul s-a auzit zicând: Să fie Lumină. Și a fost Lumină. Și, din pământul încălzit de Duhul Sfânt, Dumnezeu prin cuvânt a creat lumea cea nevăzută și văzută. A creat lumea îngerească și apoi pământul, apele, animalele, peștii, păsările și, la sfârșit, pe om. Dar toate acestea au fost create în urma lucrării tainice a Duhului Sfânt care încălzea pământul în vederea creației. La plinirea vremii, Același Duh Sfânt Se coboară peste Maica Domnului în Nazaret. Și, unindu-Se Duhul Sfânt cu sângiuirile pântecelui ei, a făcut să Se zămislească în pântecele Maicii Domnului Fiul lui Dumnezeu, noul Adam. Dacă primul Adam a fost creat prin suflarea lui Dumnezeu peste lutul frământat de mâna Lui, al doilea Adam se va zămisli prin pogorârea Duhului Sfânt în pântecele Maicii Domnului. Și Iisus Hristos, noul Adam, Se va zămisli și Se va naște din Sfânta Fecioară Maria, pentru a împlini în viața aceasta pământească, în Trupul Lui, opera mântuirii neamului omenesc.

După Înălțarea Domnului la cer, Același Duh Sfânt va coborî în Ierusalim peste Sfinții Apostoli care erau împreună cu Maica Domnului pe muntele Sionului, așteptând făgăduința pe care Iisus Hristos le-a făcut-o că: „nu vă voi lăsa orfani! Să nu vă depărtați de Ierusalim, pentru că vă voi trimite pe Duhul Sfânt”. La zece zile după Înălțarea Domnului la cer, adică astăzi, Duhul Sfânt este trimis de la Tatăl peste acești ucenici care formau un trup în mijlocul cărora se afla Maica Domnului ca un pântece. Și precum mai înainte Duhul Sfânt a zămislit pe Hristos în pântecele Maicii Domnului, acum, la Cincizecime, Același Duh Sfânt, coborându-Se peste ucenici, peste această comunitate de Apostoli ridicată de Mântuitorul la neprihănirea Maicii Domnului, a făcut ca să Se nască un nou Hristos nevăzut, Biserica cea sfântă care este Trupul Său. Apostolii au căpătat curaj, au primit un duh special, astfel încât puteau grăi în limba fiecăruia cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, au convertit mii de oameni într-o zi și, botezându-i în numele Sfintei Treimi, au așezat Biserica în Ierusalim care avea să-și lărgească hotarele peste toate neamurile și în tot pământul până astăzi.

Această lucrare a Duhului Sfânt peste Apostoli în Biserică se săvârșește și trebuie să se săvârșească cu fiecare mădular al Bisericii. Adică, Același Duh Sfânt, coborând peste fiecare dintre noi care trebuie să ne fi asumat neprihănirea Maicii Domnului, va face ca și în noi să ia chip Hristos și ca și noi înșine să devenim o Biserică a lui Hristos, cum spune Scriptura. Vedeți la ce chemare, la ce slujire, la ce înălțime ne cheamă pe noi Hristos, la ce ne obligă Biserica ale cărei mădulare suntem prin botez? Ne cheamă ca fiecare în parte să devenim biserici și temple ale Duhului Sfânt. Ca Duhul Sfânt să Se pogoare peste inimile noastre, așa cum S-a pogorât peste Sfânta Fecioară Maria în Nazaret, făcând să Se zămislească Cuvântul în pântecele ei. Așa cum S-a pogorât peste ucenicii Domnului în Ierusalim, făcând să se zămislească Biserica în cadrul căreia Dumnezeu Își va împlini lucrarea mântuitoare a lumii. Da, pentru că Biserica este Trupul lui Hristos și în Biserică Hristos Se aduce ca jertfă necurmată în Sfânta Liturghie. Sfânta Împărtășanie este suprema jertfire a lui Hristos prin care noi ne întărim, pe care noi Îl mâncăm, împlinind cuvântul Său: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu“. Deci, așa cum în Ierusalim Duhul Sfânt a întemeiat Biserica, unindu-Se cu ucenicii Domnului, la fel fiecare dintre noi trebuie să ajungem și trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească a ne pregăti, a sta în Ierusalim, a aștepta făgăduința Domnului, a primi acest Duh de viață dătător care să întrupeze cuvântul în inima noastră, în viața noastră. Să-L facă pe Hristos viu în noi, viu în viața noastră. După aceea vom putea ieși la propovăduire, vom putea ieși la vestirea numelui lui Iisus Hristos. Unii se vor converti, primind cuvântul și crezând în Hristos. Alții ne vor batjocori,  zicându-ne: Oamenii aceștia sunt plini de must, cum spuneau despre apostoli unii dintre iudei care i-au văzut la ora acelei dimineți a Cincizecimii vorbind cu putere în Ierusalim: Nici nu este ceasul al treilea din zi și s-au și îmbătat. Iată-i cum vorbesc de repede. Dar ei nu cunoșteau că Apostolii vorbeau înrâuriți de puterea Duhului Sfânt Care prin ei Îl mărturisea cu putere pe Iisus Hristos și jertfa Lui.

Evanghelia citită la Rusalii cuprinde câteva cuvinte de mare taină rostite de Hristos. În ziua cea mare a praznicului, adică a Cincizecimii, Hristos a zis: Cui îi este sete să vină la Mine și să bea. Eu sunt Izvorul Vieții, eu sunt Apa Vie. Veniți la Mine și beți. Și am văzut în duminicile pregătitoare că Hristos a vorbit despre apă, precum la fântâna lui Iacov, când pe femeia samarineancă a atras-o la Sine, făgăduindu-i Apa cea Vie pe care El i-o poate da. Am văzut la Vitezda cum Hristos l-a vindecat pe acel om la marginea lacului. Am văzut pe orbul din naștere cum Hristos l-a trimis la lacul Siloamului să se spele, pentru ca să vadă. Apa a fost mereu prezentă în Evangheliile pregătitoare ale Cincizecimii și ea ne purta înțelegerea către Apa cea Vie de la Izvorul Vieții care este Hristos.

Dar Mântuitorul a spus ceva și mai cutremurător, și mai uimitor pentru noi, în continuare: Celui care crede, cum spune Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Adică nu numai Hristos este Izvorul Apei Vii, ci și fiecare credincios care crede în Hristos va fi un izvor de apă vie care va țâșni din pântecele lui. Ce înseamnă asta? Că în orice credincios ce-L are pe Hristos înlăuntrul Lui, Duhul Sfânt I L-a zămislit pe Iisus Hristos, Izvorul Apei Vii. Atunci omul credincios devine el însuși un izvor de apă vie către semenii lui. Și oamenii nu vor trebui să meargă la munți să-L caute pe Dumnezeu, ci-L vor găsi în casa lor, Îl vor găsi în aproapele lor, Îl vor găsi în satul lor, Îl vor găsi la oameni credincioși din Biserică, Îl vor găsi în Biserică. Pentru că oamenii credincioși mereu vor fi izvoare de apă vie care vor adăpa însetații lumii. Sigur că acești oameni vor fi și batjocoriți și luați în derâdere de către unii din semenii lor, dar nu are importanță aceasta, câtă vreme un singur suflet, dacă se întoarce la Hristos, are înaintea lui Dumnezeu atât de multă valoare, încât și îngerii din cer se bucură pentru un păcătos care se pocăiește.

Praznicul de astăzi este extraordinar de măreț și de uimitor, încât cuvintele sunt puține spre a-l putea zugrăvi cum se cuvine. Orice predică este, prin urmare, o micșorare a strălucirii praznicului. De aceea încheiem aici, rugând pe Dumnezeu să ne ajute să putem participa în continuare cu toată evlavia la Jertfa cea nesângeroasă în care Însuși Duhul Sfânt invocat de preot Va pogorî peste pâine și vin, prefăcându-le în Trupul și Sângele lui Hristos. Ne cutremurăm în fața minunii fiecărei Sfintei Liturghii, pentru că în fiecare Liturghie Același Duh Sfânt, Care a zămislit Biserica odinioară, Îl zămislește din nou pe Iisus Domnul, atunci când prefacem prescura și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Se coboară Duhul Sfânt peste materia pământului și Se naște Cuvântul, se întrupează Cuvântul. Și noi venim la împărtășire, venim la Sfântul Altar și ne hrănim primind pâine și vin, dar, de fapt, acelea nu sunt altceva decât Trupul și Sângele Lui cu adevărat. De aceea omul, când se împărtășește, ia în el leacul nemuririi, adică merindea pentru viața veșnică. Căci Îl are în el pe Hristos. Sigur că această primire a lui Hristos se face numai în urma unei pocăințe a noastre, a unei pregătiri a noastre, a unei curățiri lăuntrice. Nu poți să primești darul în mod vrednic și spre folos, dacă inima nu este curată. De aceea venim la Spovedanie mai înainte. Ne iertăm unii pe alții, ne împăcăm cu Dumnezeu prin lacrimile pocăinței și apoi venim și luăm darul care este Iisus Hristos. Luăm Trupul Lui, Sângele Lui. Ne împărtășim cu El care este supremul act al mântuirii sufletelor noastre și pecetea cu care putem intra în Împărăția lui Dumnezeu. Căci fără Sfânta Împărtășanie nu putem moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Amin!