Evanghelia citită în Duminica Sfinților Români, care este a 2-a

Evanghelia de astăzi ne vorbește despre cei patru frați, câte doi, Petru și Andrei, fiii lui Iona, și Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, care au fost chemați pe rând de către Mântuitorul să-L urmeze. Și cum amândouă perechile de frați au lăsat corăbiile lor, meseriile lor pământești, și L-au urmat pe Hristos, ba Ioan și Iacob au lăsat și pe tatăl lor bătrân și neputincios, singur cu corabia, și L-au urmat pe Domnul. Am putea spune că e un lucru anormal să-ți lași părinții, să-ți lași familia și să-L urmezi pe Hristos. Sigur că atunci evenimentul a fost unul special în istorie, pentru că Iisus Hristos, în lumea aceasta venind, Și-a ales ucenicii care să poarte mai departe cuvântul Evangheliei la toată lumea. Dar faptul că prin chemarea lor și prin modul în care aceștia și-au lăsat toate cele pământești și L-au urmat pe Hristos ne învață că trebuie să punem în valoare și să prețuim mai mult cuvântul lui Dumnezeu decât cuvântul oamenilor. Să iubim mai mult pe Dumnezeu, decât pe oricine altcineva din familia noastră, fie mamă, tată sau copii, ori soție.

Această plecare grabnică după Hristos a celor patru ucenici din Betsaida Galileii ne învață că trebuie să-L ascultăm și grabnic să-L urmăm pe Hristos, atunci când El ne cere ceva pentru Biserica Lui, pentru propovăduirea cuvântului Evangheliei Sale în lume, pentru câștigarea sufletelor pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Astăzi pomenim pe sfinții români și conștientizăm fiecare în parte datoria pe care o avem față de mormintele din cimitirele noastre, față de cei care odihnesc acolo, știind bine că nu cunoaștem ce se află în fiecare mormânt. Mintea noastră este mărginită și numai Dumnezeu e Acela Care cunoaște ce se află în fiecare mormânt, sub fiecare cruce care străjuiește în cimitir. Am auzit o întâmplare foarte interesantă. Era o femeie credincioasă care mergea mereu și își îngrijea mormântul părinților ei în cimitir. Dar avea evlavie față de toți cei din cimitir, că poate printre ei se află și oameni sfinți ai lui Dumnezeu. Lângă mormântul părinților ei era unul părăsit de urmași, unul cu iarbă multă. Și această femeie, în fiecare an când mergea la mormântul părinților ei, întindea mâna și curăța și mormântul vecin, căci cei care ar fi trebuit să-i poarte de grijă poate erau departe nu ajungeau să-l îngrijească.

S-a întâmplat odată ca femeia aceasta să pătimească de o boală foarte grea, de moarte. Și a visat un bărbat care i-a apărut în vis și i-a zis: ești bolnavă, dar știu un medic foarte iscusit. Du-te în orașul cutare, pe strada cutare, la numărul cutare, bate la ușă și spune că ai fost trimisă la el să te vindece. Femeia s-a trezit din visul ei și și-a adus aminte de adresa pe care acel bărbat din vis i-a spus-o. Și-a notat-o și, când a avut timp liber, a pornit spre acel oraș îndepărtat, a bătut la ușa acelui medic și i-a zis: vă rog frumos, sunt foarte bolnavă, dar mi-a spus cineva de dumneavoastră că sunteți iscusit și vreau să-mi dați un tratament să scap de boala mea. Omul o invită în casă ca să o consulte și să vadă despre ce este vorba. În
timp ce intră, femeia zărește pe perete un tablou și ea recunoaște în acel tablou pe omul care i-a zis ce să facă. Atunci ea îl întreabă pe medic: nu vă supărați, cine este omul din tabloul acesta? El îi zice: e fratele meu! A murit demult, nici nu am mai avut timp să merg la mormântul lui care este foarte departe, într-un oraș. Atunci femeia îi spune: domnule doctor, eu îl cunosc. A venit în vis să-mi spună să vin la dumneavoastră. Dar de unde ești matale? Și ea îi spune locul de unde este. De acolo suntem și noi. Acolo este fratele meu înmormântat. Și stând astfel de vorbă, a aflat femeia că mormântul pe care ea îl îngrijise era al fratelui acestui medic care, cunoscând evlavia pe care această femeie a avut-o față de mormântul fratelui său, i-a acordat multă atenție și i-a dat un tratament care a vindecat-o de boala ei. Astfel, Dumnezeu a răsplătit-o pentru evlavia pe care a avut-o față de un mormânt părăsit pe care ea l-a îngrijit, neștiind al cui este.

O, dacă în astfel de morminte ce se află în cimitirele noastre odihnește un sfânt român, un strămoș al nostru necunoscut de noi și de toți uitat, cu cât mai mult unul ca acela ne va fi recunoscător! Dacă acest om a fost recunoscător femeii aceleia evlavioase, ajutând-o la nevoia ei, cu atât mai mult un sfânt se va îngriji de noi, rugându-se lui Dumnezeu pentru noi, atunci când facem un lucru ca acesta. Când din evlavie cinstim pe sfinți, atunci ei simt o mare datorie în sufletul lor să ne ajute pe noi care-i cinstim, mijlocind înaintea lui Dumnezeu împreună cu Maica Domnului. Căci, într-adevăr, toții sfinții dimpreună cu Maica Domnului sunt rugătorii noștri înaintea tronului Preasfintei Treimi.

Să ne rugăm deci către toți sfinții și către sfinții noștri români, către toți pe care-i știm și pe care nu-i știm, dar a căror viață sfântă a contat înaintea lui Dumnezeu și El i-a preamărit între stelele sfinților Săi pe bolta Bisericii cea din cer. Acolo unde ei împletesc cântare de preamărire Preasfintei Treimi împreună cu îngerii, acum și pururea și în veci vecilor. Amin!